Generația copiilor care ar fi putut iubi școala

– Mâine începe școala! mi-am anunțat aseară copiii.
– Daaaa? îi sclipesc ochii fericiți lui Beti. Școala aia adevărată?

E interesant cum un copil de 6 ani care abia a început școala de o lună a reușit să înțeleagă prin propria experiență că școala din bucătărie, la calculator nu e școală adevărată.

E o joacă obositoare, un chin pentru ochi, o forțare a atenției și a concentrării, o pierdere de timp și energie atât pentru părinți cât și pentru copii, ambalată în frustrare și oboseală psihică.

Noi facem parte din generația copiilor pentru care școala reprezenta un chin și-o teamă continuă de a nu ne uita manualul acasă, de a nu fi scoși în fața clasei să fim făcuți de rușine, de a nu ne fi liniat caietul corespunzător, de a nu lua notă de trecere doar pentru că nu te place profa, de a nu ne băga în bacalaureat doar pentru că nu ești olimpic la toate materiile.

Învățătoarea mea a reușit în 3 ani de zile să-mi însereze zi de zi, cu precizia unui chimist, rușinea că nu sunt suficient de bună pentru clasa pe care deja o formase, că nu merit să fiu acolo, nesiguranța și ura pentru tot ceea ce reprezenta școala, doar pentru că în clasa a II-a am avut nerușinarea să vin prin transfer în clasa ei de la altă școală, nu pentru că am vrut, ci pentru că ai mei, într-un final, reușiseră să cumpere un apartament și să ne mutăm din blocul de nefamiliști după aproape 2 ani de chin și tristețe.

Nu era suficient că ai mei o luaseră practic de la capăt, abia mutați într-un apartament gol, dormeam care cum puteam și ne făceam temele pe rând, la singura masă disponibilă. Pe ea o deranja că-i stricasem feng shui-ul în clasă.

Ca mine, sunt o mulțime care au suferit din cauza profesorilor slab pregătiți emoțional și profesional, care au plecat din școală fugind, fără a mai întoarce capul, ducând în suflet unu, poate doi profesori care au reușit prin har, să le îndulcească suferința.

Cred că atâta a fost de urâtă școala în generația noastră, că Dumnezeu ne-a dat posibilitatea acum, când suntem adulți, să putem alege pentru copiii noștri, profesorii pe care ne-ar fi plăcut să-i avem și noi.

Eu, una, am avut această șansă, nu de a alege învățătorul pentru copiii mei, ci o școală care să se alinieze la principiile noastre de viață.

Când l-am dus pe cel mare în prima zi de școală în clasa I, am știut că e începutul vindecării mele. N-a fost simplu, am plâns, mi s-a oprit respirația în gât, am paralizat de frică și-am resimțit mirosul acela de aer închis cu clor și manuale vechi, miros care îmi bloca toate simțurile și care mă duce departe, departe, la etajul 2, ba clasa a V-a, ba la liceu, clasa a XI-a, miros care mi se urcă-n nări, îmi coboară-n inimă și se cuibărește acolo tremurând, trezind copilul anxios, temător și depresiv în care mă transformasem.

Azi reîncepe școala, o școală veselă, cu litere zâmbitoare și manuale colorate, cu colegi vorbăreți și învățătoare implicate, o școală care ar fi putut să fie de excepție! În clasă, la program, cu trezit devreme și îmbrăcat uniforma, învățându-și copiii rutina și eficiența.

Ar fi putut fi școala care-și primește copiii în respect pentru sănătate, învățându-i să supraviețuiască în situații de criză, să-i ajute să înțeleagă mijloacele de protecție în afara casei și în afara controlul părintesc, să-i învețe respectul față de seamăn, să exerseze concentrarea, atenția și implicarea.

Ar fi putut fi școala pe care am fi meritat-o cu toții!

În schimb, a început un simulacru de școală, în care am vrea să credem, ne dăm peste cap să ajutăm copilul să se conecteze, purtăm discuții pe câte 3-4 grupuri de whatsapp, ba nu merge, ba acuma merge, stăm lângă el să-i fim alături, să-l ajutăm să învețe să scrie și să citească. Suntem în stare de orice, numai să fie bine la școală! Să nu mai fie cum a fost, ci așa cum ar trebui să fie!

Copiii noștri ar fi putut iubi școala, dar așa cum am trecut dintr-o extremă în alta și-n relația de cuplu, și-n educația copilului, așa am ajuns de la extrema în care școala era soră cu trauma, în extrema în care școala aproape că nu mai reprezintă nimic, decât o discuție amuzantă cu colegii pe zoom și niște teme pe care învățătoarea nici nu mai are timp să le corecteze.

– Și școala de acasă e adevărată, iubirea mea! i-am răspuns copilei, de încurajare, căutând totuși s-o spun cu un dram de credibilitate. Doar că sunt eu lângă tine.

– Mie îmi place să stau în bancă, să vorbesc cu colegii, să o aud pe doamna bine….

– Și mie mi-ar plăcea să-ți placă școala!

***Pentru voi, cei care ați ajuns cu cititul până la final, am o reducere de 25% la cartea Destin de mamă, pe care am scris-o cu drag pentru părinții obosiți care merită, indiferent de zi și oră, câteva minute de relaxare prin zâmbet. Mai ales pe timp de școală on line. Codul promoției este ScoalaAcasa25, trebuie introdus în pagina de comandă la”cod cupon”, iar prețul cărții după aplicarea reducerii este de 24 lei. Promoția este valabilă până duminică, 8 noiembrie, în limita stocului disponibil.