În câte părți se împarte sufletul unui părinte?
De când sunt mamă, am pendulat continuu între ideea de a da ce e mai bun din mine pentru copii și a păstra o bucățică și pentru mine.
Îmi reveneau deseori în minte fraze întregi din cărți și din articole cum mamele puternice și curajoase, organizate și ferme sunt modele vii pentru copiii lor în plină dezvoltare. Că e important pentru copil să vadă că mama e mereu acolo când el are nevoie, că are și mâncarea făcută când îi este foame, că hainele sunt spălate când s-a pătat pe tricou, că așternutul e călcat când s-a scăpat pe el în pat, că e zâmbitoare în mijlocul unei crize de crescut dinți, că e calmă când a uitat de programarea de la medic.
Iar eu mă întrebam, așa, inocent în capul meu aflat în plină dezvoltare în rol de mamă dacă faptul că mă duc la serviciu și las copilul la creșă de la 10 luni e semn de curaj și organizare sau de egoism și neimplicare?
Sunt eu un model de mamă pentru copilul meu sau ar trebui să fiu 24/24 alături de el ca să-mi câștig titulatura cea mult râvnită?
Toate mamele vor să fie model pentru copiii lor!
Apoi, copiii au crescut, eu am rămas să lucrez de-acasă, într-un fel m-am bucurat că am bifat și asta și că acum drumul e clar numai al meu, drept și fără hârtoape în a-mi atinge obiectivul. Dar am momente când mi-e dor de un birou, și-o cafea aburindă, lucrând în liniște fără să mă anunțe nimeni că se duce la baie și ce chestii palpitante produce acolo.
Doar că, vedeți voi, munca de acasă nu e ca în pozele alea de pe internet, unde mama scrie la calculator, prânzul e deja gătit, iar copilul desenează tip de 2 ore și jumătate în liniște și pace.
Și atunci, îmi reapare în minte întrebarea: oare statul acasă și lucratul face dintr-o mamă, un model pentru copilul ei de care nu are mereu timp să se joace, să-i facă mâncare sau să-i admire lucrurile palpitante pe care le produce la baie?
Recunosc public că nu o dată mi-am dorit să vină așa, pe nesimțite, în timp ce învârt la tocăniță, un sfân, dar mă mulțumesc chiar și cu un îngeraș plăpând să-mi spună:
– Am văzut că te chinui cu statutul de mamă-exemplu pentru copilul tău!
– Mă chinui, aș fi răspuns eu, plângând, din cauza unei cepe.
– Ni s-a făcut milă de tine, femeie…
– Cu cine vorbești, mami?
– Cu nimeni, ar fi răspuns el. Îngerul.
– Cine ești? l-ar fi întrebat fii-mea. De ce ești îmbrăcat în alb? Ești mireasă? De ce ai aripi? Mamiiiii, vreau și eu aripi ca domnul acesta! Poți să zbori? Poți să-mi arăți? Îmi arăți? Îmi arăți? E foarte urât să vii la noi acasă și să nu ne arăți cum zbori. Unde ai învățat să zbori? Cine ți-a arătat? Poți să mă faci și pe mine să zbor? Mereu mi-am dorit să pot să zbor! Mami mi-a spus, însă, că numai păsările zboară. Dar tu nu ești pasăre. Deci, mami a mințit! Maaamiiii, de ce m-ai mințit? Nu e frumos să minți! De acum o să mint și eu! Pot să văd ce ai în buzunare? Nu ai buzunare? Eu n-am mai auzit haine fără buzunare? Nu ai o bomboană pentru mine? Mama ta nu-ți dă? Nici mie, dar mai am 4 zile de așteptat și-o să-mi dea. Dacă vrei, să vii atunci că îți dau și ție. Acum, îmi arăți cum zbori? Eu nu înțeleg de ce nu-mi arăți cum zbori! Mie îmi place de tine, cu aripile astea arăți tare frumos! Nu vrei să arăt și eu frumos ca tine? Mami, deci, cine e domnul acesta?
– Doamnă, ar fi spus el cu ochii învârtindu-i-se ca mingiuțele de la Bingo! Femeie! Răbdarea de fier și creierii pilaf e semn de mamă model și supraviețuitoare pe timp de furtună! Ești pe drumul cel bun și vezi că ți s-au ars cartofii! La revedere și rămâi cu bine!
Doar că asta nu s-a întâmplat niciodată, cu toate că sunt convinsă că fii-mea ar fi fost tare fericită.
Ce s-a întâmplat însă, a fost o altă poveste.
În seara în care eram cu Andre să-l culc, am mai stat cu el să povestim. Iar din una în alta, i-am spus m:
– Ești tot ce am mai bun pe lumea asta! Ești tot sufletul meu!
Iar el mi-a spus:
– Nu chiar tot, mami!
– Ba da, iubire! Ești chiar tot sufletul meu!
– Sunt 25%. Că 25% e Beti, 25% e tati, iar 25% ești tu. Adică, afacerea ta cu cărțile, scrisul tău.
S-a lăsat liniște în cameră.
– Știi, și mie îmi place să fac ceva așa mult cum faci tu asta cu cărțile.
– Da? Ce anume?
– Să joc fotbal!
– Asta e foarte bine! Cel mai important e să-ți placă ceea ce faci, că dacă-ți place, nu o simți când va fi greu!
– Și mai am și o idee de afacere ca să câștig bani! Dar prima dată trebuie să învăț să programez!
Deeeci, în toată strădania mea de a fi un exemplu bun pentru copii atunci când aveam impresia că muncesc prea mult și nu sunt mereu disponibilă, eu chiar eram pe drumul corect!
Lucram la cei 25% ai mei, perfect egali cu ai celorlalți, de organizare, împlinire și încredere, pentru a fi model copiilor mei în viitor.
În clipele în care alegeam să lucrez la proiectele mele, le arătam, de fapt, că este absolut necesar pentru o viață împlinită să descoperi ceea ce te face fericit. Iar ca să fii fericit e nevoie să prioritizezi și să te concentrezi pe obiectiv, ca să reușesti. E nevoie de implicare și multă muncă, să fii ferm în decizii, chiar dacă nu ne este mereu comod.
Succesul și împlinirea vin din efort, conflicte interioare și independență emoțională.
Secretul nu e să fii 100% prezent în viața copilului, ci să-i oferi instrumentele și apoi, să fii acolo numai când e nevoie de tine.
Iar într-o zi, când vor crește mari, o să auziți și voi glasul îngerului care o să vă confirme că a fost mereu lângă voi să vă inspire și că nu există alt părinte mai bun ca voi pentru copiii voștri!
Aveți încredere în voi!
***Ce spun cititorii despre Destin de mamă:
”Am primit cartea si am citit pe nerasuflate primele doua capitole :).
Sunt mama unui baietel de 2 ani si am savurat tot ce am citit pana acum.
Multumesc mult pentru autograf si gandurile frumoase scrise acolo.” (Ruxandra Anton)
