În spatele unui campion stă un copil care a greșit!

Acum 20 ani, când generația mea era la școală, orice greșeală era sancționată grav: primeai note de 4 și 5 cu care nu-ți ieșea media de trecere, teama că nu vei reuși să termini 12 clase te cocoșa de rușine, trăiai continuu într-o nesiguranță soră cu nebunia că nu vei lua la facultate și că o să rămâi pentru tot restul vieții tale la munca de jos.

De parcă fericirea stă numai în joburi de director și inginer.

Am crescut cu teama că a greși în viață e o catastrofă cu urmări grave care se vor întinde pe zeci de generații, pierzându-le numărătoarea în timp. Toată familia până la gradul 4 va fi făcută de rușine, toți vecinii și toate neamurile, oamenii de pe stradă prindeau puteri miraculoase în a ne decide starea de bine în viață.

Astăzi, generații întregi de femei nu divorțează pentru că le este teamă de gura lumii, le este teamă că nu vor reuși singure, le este teamă de a recunoaște că au greșit când au ales pe cineva în viața lor nepotrivit. Că au eșuat.

Generații întregi de bărbați nu recunosc că ridică vocea, că nu știu să comunice, că greșesc în relația cu copiii și soția, că au amante sau că-și caută iubirile în fostele colege din liceu pentru că nu e confortabil să-și înfrunte temerile și greșelile. Nici măcar nu sunt conștienți că greșesc pentru că lecția în care greșeala face parte din viața noastră a fost tăiată din manual.

Greșeala e de neconceput, noi nu te iubim dacă greșești, trebuie să fii cel mai bun ca să fii demn de dragostea noastră!

Cu asta am plecat în lume, și aș zice că e lecția la care ne descurcăm foarte bine.

Astăzi, suntem zi de zi spectatorii unei vieți perfecte. Nimeni nu eșuează, nimeni nu greșește.

Privim Instagram-ul, totul e o prezentare infailibilă de vieți perfecte. Case aranjate la linie, grădini scăldate în raze de soare, patul perfect făcut, bucătăria perfect curată, bradul de Crăciun perfect aranjat, mașina perfect spălată chiar dacă de 2 zile plouă și e urât afară. Toată lumea e în căsnicii perfecte, mamele sunt mame perfecte, doar joburile ar putea fi mai bune dacă ne-ar plăti mai mult pentru că noi suntem angajați….perfecți.

Alergăm continuu să avem familii perfecte, copii perfecți, nașteri perfecte, case perfecte și uităm că totul începe cu a greși.

Numai cine muncește greșește, numai cine greșește învață!

Arătați-mi mie omul care n-a greșit niciodată dar știe să facă totul perfect.

Nu există nimeni!

Că e greșeală din grabă, prostească, greșeală din neatenție sau din prea multă iubire, mai bine recunoaște și mergi mai departe decât să te ambalezi frumos ca o bomboană de pom dar pe dinăuntru să-ți plângă inima de rău!

Când i-am zis copilului meu de 9 ani zilele trecute pe când se fandosea să-mi spună realitatea de la o simulare la un test:

– Cel mai bun lucru pe care-l poți face acum este să greșești!

A rămas tablou.

– Greșește acum ca să faci bine la testul care contează! Țipă acum ca să înveți cum să nu țipi mai târziu la cei dragi! Plânge acum ca să fii tare când vei avea nevoie să-ți menții calmul! Spune tot acum ca să înveți că sinceritatea e cea care te va salva în clipele grele!

Greșește, învață, aplică!

În goana noastră după perfecțiune, ne scapă cel mai de bază lucru:

Viața începe cu o greșeală.

Aceea de a mânca din fructul oprit.

Toți greșim. Dar numai cei curajoși recunosc și o iau de la capăt pe drumul spre succes. Ceilalți rămân temători în spate, continuând să trăiască în mirajul unui paradis care nu există, uitând că paradisul ni-l facem noi.

În spatele unui campion stă un copil care a greșit!

Mai mult decât o singură dată!

Sursa foto

*Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

** Cutia Pandorei, mi-am imaginat acest joc ca un prieten pe care nu îl avem lângă noi în momentul acela când ne-am dori, când am avea nevoie, să încurajeze femeile să se întâlnească mai des și să se ventileze, să aducă o vorbă bună în cuplu atunci când credem că nimic nu se mai poate face, să zâmbim și să ne amintim că nu suntem niciodată singure!