În spatele unui părinte echilibrat, stă un profesionist care îl ascultă
Primul moment când am simțit că sunt pe aceeași lungime de undă cu un medic, emoțional vorbind, că înțelege problema dincolo de: ce vă doare, ce ați mâncat la prânz și stați să vă iau o tensiune, a fost când m-am dus cu Beti la un homeopat ca să pun capăt unei dermatite atopice de care nu mai scăpa.
Nu vreau să diminuez sub nici o formă importanța medicilor alopați fără de care viața noastră ar fi fost cu siguranță mult mai grea și dureroasă, dar imi asum când spun că puțini sunt cei care se străduiesc să mențină un echilibru între om și profesionist.
Cunosc câțiva pentru care sunt recunoscătoare că au venit în viața mea, dar cunosc și alții, care de altfel mi-au fost suport atunci când am avut nevoie, dar un suport amar pe care nu știu dacă îl mai vreau data viitoare.
Caută să vezi rădăcina ca să înțelegi povestea
Când m-am așezat disperată pe scaunul homeopatei cu un copil cu carnea sângerândă la vedere din cauza unei dermatite căreia nu i-am găsit soluție niciunde, iar ea mi-a spus:
– Haideți să vedem un pic, în istoricul ei de bebeluș, cum s-a născut, ce ați mâncat în sarcină, găsim o soluție.
Am simțit că mi se ia o piatră de pe inimă.
Astăzi, după 3 ani în care m-am dat de ceasul morții să găsesc remediul unei boli care aparent nu avea remediu și după alți 3 ani în care Beti nu mai are nimic, concluzionez că nu știu ce a ajuta-o concret să-i treacă, dar știu sigur că faptul că m-am liniștit, am schimbat perspectiva lucrurilor și am avut lângă mine un om care reușea să vadă dincolo de niște răni însângerate m-a ajutat enorm să pot să duc povestea la final.
Copiii sunt oglinzile noastre
Nu de puține ori auzim părinți, în general mame, care afirmă că s-au dus la psiholog cu copilul și au ajuns să lucreze cu ele. Nimic nou sub soare, pentru că tendința este să credem că avem un copil stricat, când, de fapt, realitatea e că părinții aduc pe lume copii cu coduri genetice deja formate și transmit o educație după modelele din familia din care ei provin, cu coduri genetice deja formate.
Practic, dacă ne dorim să schimbăm ceva la copilul nostru, prima dată trebuie să schimbăm acel ceva la noi.
O să vă spun din capul locului că mie nu prea mi-a reușit. Pentru că teoria este foarte simplă: schimbă-te tu ca să schimbi copilul! Sau: Fii tu schimbarea pe care o vrei în lume!
Bine, mulțumesc dar cum fac asta dacă eu am în adn-ul meu din moși strămoși, suferința fizică? Că dacă sufăr fizic înseamnă că mi-am dus misiunea la bun sfârșit. Asta știe creierul meu, asta face.
Nu e atât de simplu pe cât ne dorim. Nu e ca și cum iau o pastilă și-mi trece durerea de cap.
De cele mai multe ori trăiești o viață întreagă și nu reușești să scapi de viciul alcoolului, de exemplu. Oricât de mult îți dorești și oricât de mult ai vrea să nu-l preia nici un copil de-al tău, șansele sunt mari să aibă același drum comun.
În cazul meu, a fost problema alimentației. Eu am fost un copil care a avut provocări majore pe tema aceasta. Decât să mănânc, mai bine mor de foame. Orice prefer să fac, mai puțin să mănânc.
Copilul cel mare a ieșit cu programul alimentar preluat de la soțul meu, cel sănătos, motiv pentru care viața mea de mamă pentru el a fost simplă.
Însă, Beti n-a mâncat nimic și primii ani din viață au fost cei mai provocatori din toate timpurile mele de părinte. De altfel, în Destin de mamă – mamele perfecte nu au copii, am scris despre această experiență și cum am trecut peste.
Dacă întrebarea e : dermatita ei atopică a avut de-a face cu povestea asta?
Răspunsul e: probabil că da.
Pentru că, prima soluție care mi-a fost oferită de homeopat a fost să fac curat în programul ei de masă și să fiu strictă cu ce mănâncă. Lucru care pe mine m-a provocat pentru că eu nu fac curat în programul meu de masă și eu nu sunt strictă cu ce mănânc.
În schimb, eu mi-am dezvoltat în timp, un modus vivendi, un stil de viață care îmi dă echilibrul de care am nevoie. În plus, fac sport iar asta mă ajută să fiu în contact cu mine și îmi dă o oarecare formă de program alimentar sănătos. Dar Beti avea 1 an când a început povestea asta.
Și cu toate astea, nu am putut să schimb ceva la ea, până nu am schimbat ceva la mine.
Nu a fost tocmai alimentația, mi-a fost aproape imposibil să mai schimb ceva în acest sens. După ce am înțeles că în loc să mă frustrez, e nevoie să accept că nu pot schimba, am văzut luminița de la capătul tunelului. Mi-am organizat mesele mai bine, la ore mai fixe, am acceptat faptul că e nevoie să mănânc, orice îmi face plăcere, dar mai organizat și cu blândețe că și corpul meu are nevoie de hrană ca să mă susțină.
Ușor, ușor, am început să am răbdare cu Beti care nu mânca nimic. Am încercat să nu mai acționez din teama că nu mănâncă, ci cu încredere că tot ceea ce îi ofer o va ajuta să fie sănătoasă. Nu i-am mai dat alegeri din teama că nu îi place mâncarea mea, i-am oferit ce am considerat eu că îi face bine, câțtigându-mi încrederea în întuiția mea.
Nu i-am mai dat dulciuri din nevoia copilului meu interior care nu a avut dulciuri în copilărie, ci am redus zahărul din încrederea în mine că îi fac bine și sunt suficientă. Când mă simțeam neajutorată în deciziile mele, o luam în brațe și-i povesteam procesul, de ce aleg să fac ceea ce fac și că împreună vom ajunge să vindecăm dermatita atopică.
Nu mi-am schimbat eu alimentația cu totul, ci i-am schimbat ei programul de funcționare cu care a venit pe lume și implicit, mi l-am schimbat și mie.
A fost un drum invers, sau, în funcție de perspectivă, drumul inițial.
Nu știu și nu cred că voi ști vreodată ce a dus concret la rezolvarea problemei cu dermatita atopică.
Știu sigur, însă, că această experiență ne-a adus astăzi, aici, ca Beti să mănânce orice, la ore corecte, să nu facă abuz de anumite alimente și să aibă un start sănătos în viață. Iar eu să fiu organizată cu mesele ei, să am încredere în mine și în intuiția mea.
În spatele unui copil sănătos stă un părinte care s-a analizat, s-a acceptat și și-a schimbat programul de funcționare.
Iar în spatele acestui părinte, stă un profesionist care îl ascultă.
