Inca in doliu…
Am vrut sa scriu acum cateva zile un nou articol, despre cum m-a ajutat Bea la 1.5 ani sa pun masa.
Si cand am deschis site-ul am vazut ca ultimul articol a fost cel din 30 octombrie.
Si am cazut pe ganduri, poate a mia oara dupa acea zi nenorocita.
Si mi-am dat seama ca nu pot scrie nimic altceva, oricat de mandra as fi de copiii mei sau stresata de oamenii care conduc cu telefonul in mana sau ce reteta nemaipomenita am facut in ultimele zile, fara sa nu pun in cateva cuvinte ceea ce m-a transformat, ceea ce a schimbat si ceea ce a adus nou in viata mea, acea zi de 30 octombrie.
Nu am cunoscut pe nimeni personal dintre cei din #colectiv si, totusi, i-am cunoscut pe toti. Si eu eram in oras la acea ora, cu multi prieteni, unii cu copii, unii inca necasatoriti, cu sperante, cu planuri, cu care am iesit sa sarbatorim o zi de nastere. Eram fix langa #colectiv. Iar buna mea prietena, Alexandra, era cu copiii mei acasa. Cand am vazut ce se intampla, am scris mesaj instictiv sa o intreb ce fac copiii, stiam ca dorm, dar inima…..tot se temea.
#colectiv e un loc pe care eu il frecventam pe cand aveam varsta celor morti. Si mie mi-ar fi putut curge carnea de pe mine, sa-mi fi ramas doar ochii in orbita sau parintii sa ma identifice dupa cercei sau cizme. Doar ca moartea mea, probabil, nu ar fi schimbat nimic…..pe cand moartea lor, pe trupurile lor cenusa, se ridica noul inceput. Bun, rau, oricum, aducator de speranta. Capat de drum si inceput de altul.
Eu chiar cred ca schimbarea pleaca de la om si nu de la institutie. Institutia e facuta din oameni si oamenii pot schimba.
De la oamenii astia tineri, destepti, cu viitorul asigurat, creat de mana lor si morti acum a plecat schimbarea. Cu sacrifiu, caci ce nu se face fara sacrificiu? Macar sa intelegem ceva….
Eu imi aduc aminte de o situatie cand eram asistent social, aveam vreo 20 ani.
Primisem un caz despre niste copii abandonati. Am plecat pe teren, departe rau, prin Giulesti Sarbi pentru cunoscatori. Nu mai stiu cum e acum, dar atunci de la capatul de tramvai mai mergeai o bucata pe jos, prin drum de tara, fara asfalt. Undeva, intr-un camp, se vedeau vreo 3-4 case razlete. Era o vineri, inceput de decembrie, fara zapada, dar un ger aspru de nu se putea sta afara. Eu, impreuna cu colegul meu, mergem la casa despre care ni se spusese.
In usa intrdeschisa, o fetita de vreo 8 ani spala niste haine cu apa rece. Frate-su mai mic statea in camera intunecata pe un pat. Nu aveau caldura, apa, mancare.
Am intrebat-o unde ii sunt parintii, ne-a spus ca pe tata nu il cunoaste iar mama a plecat de 2 zile la iubitul ei. Nu stia unde. Ne-a mai spus ca a terminat mancarea si ca in ziua aceea mancare un mar de la colegii de la scoala. De fratele ei mi-a spus ca l-a luat cu ea la scoala ca nu avea ce sa faca. Si ca spala niste haine ca nu mai are curate. Am intrebat-o ce va manca astazi si mi-a spus ca o sa se roage de o vecina poate le da ceva.
Va spun drept, si acum imi amintesc frigul de afara si cum spala ea haine la lighean cu apa rece. Acum 13 ani.
Am plecat la birou inapoi si am cerut sa se duca cineva cu o masina din Directie (Directia pentru Protectia Copilului) sa ia copiii si sa ii duca la un centru de plasament.
Pai stai sa vezi, ca e vineri, ca masina e la banca sa aduca banii de salarii….
Nu exista, sa mearga cineva, cu un taxi, orice sa ii ia pe copii de acolo. Ca mor de frig!
Pai trebuie sa vorbim cu parintii, nu poti sa ii iei asa pur si simplu. Si apoi, nici locuri in centru nu sunt.
Copiii aia or sa moara de frig. Eu ii iau la mine acasa!! Deja imi facusem planul.
3 ore am discutat cu oamenii aia sa inteleaga ca trebuie sa se intervina ATUNCI! Abia dupa ce s-au adus banii de salarii de la banca a plecat cineva sa ii duca la centru.
I-am visat pe copiii aia morti de frig in noaptea aia, dar ei erau in centru la caldura.
Omul schimba mentalitati, legi, institutii! Doar sa vrea!
Nu vreau, chiar nu vreau sa judec, dar patronii aia, de altfel de generatie cu mine, daca voiau sa schimbe ceva, o faceau! Nu cadeau prada profitului umflat pe seama nevinovatilor! Conform regulii!
E mai usor sa dai vina pe cel cu nu face benzi suficiente pe strada decat pe cel care blocheaza linia de tramvai sau intersectia.
Pentru mine, tinerii din #colectiv nu au murit in van.
Pentru mine, tinerii din #colectiv vor fi mereu cei care ma vor impulsiona sa schimb ceva in bine, la mine, in jurul meu.
Ei imi vor aminti mereu ca
durerea suprema nu e atunci cand dai viata in mod natural unei fiinte umane ci atunci cand acea fiinta umana iti moare arzand pentru binele societatii
si ca
SCHIMBAREA se face cu VARSARE DE SANGE!
Saturn devorandu-si fii
