Într-o lume plină de condiționări, așteptăm să fim iubiți necondiționat
Căutăm în relațiile din jurul nostru să fim iubiți necondiționat.
Am vrea părinții noștri să ne accepte așa cum suntem, chiar dacă alegem diferit de cum au făcut-o ei sau s-ar aștepta s-o facem noi.
Am vrea prietenii să ne accepte așa cum suntem, chiar dacă nu ne aliniem principiilor și regulilor lor de viață.
Am vrea partenerii să ne iubească necondiționat, cu obiceiurile noastre, cu maniile noastre, cu felul nostru diferit de a fi.
Am vrea copiii să ne iubească necondiționat, iar atunci când ei chiar o fac, indiferent că ridicăm tonul la ei, avem un comportament nepotrivit sau spunem lucruri de care ne pare rău mai târziu, tot pe noi am vrea să ne crucificăm și să ne dăm foc în Piața Centrală.
Ne dorim mereu să primim ceea ce ne dorim de la cei din jur. Iar atunci când se întâmplă, nu știm să primim.
Într-o lume în care suntem plini de condiționări, ne așteptăm mereu să primim de la cei din jur iubire necondiționată.
Nu se poate!
Și nu că nu ar vrea, pur și simplu e foarte greu să oferi ceva ce nu știi cum arată, nu știi cum există.
De aceea, pentru copii e cel mai simplu să iubească necondiționat pentru că ei sunt cel mai puțin condiționați.
Noi, adulții, avem ani întregi în spate în care am făcut lucrurile așa cum a vrut mama, tata, bunica, școala, colegul, vecinul. Așa cum am văzut și am considerat că celălalt știe mai bine.
Ne-am îmbrăcat într-un fel anume, ne-am purtat părul într-un fel anume, ne-am căsătorit, am făcut copii, am plecat la facultate, la o anumită facultate, am acceptat un job, un partener pentru că așa a vrut mama, tata, iar în timp, mintea noastră sabotoare că așa ne este mai bine.
Cele mai multe minciuni ni le spune mintea noastră!
Apoi, ne reîntâlnim pe la 40 ani când realizăm că nu am făcut facultatea pe care am vrut-o, că jobul nu e ceea ce ne împlinește, că partenerul nu e omul lângă care ne vedem o viață întreagă.
Înțelegem că viața pe care am trăit-o a fost condiționată de factori externi și dacă vrem iubire necondiționată de la cei din jur, trebuie, chiar trebuie să începem să trăim o viață necondiționată cu noi înșine.
Să iubim ce vrem și pe cine vrem, să ne îmbrăcăm cum vrem și când vrem, să alegem liber ce ne aduce împlinirea în viață.
La început va fi provocator, cum să știi ce vrei și ce să alegi dacă 40 ani au ales alții pentru tine: mama, tata și rațiunea ta condiționată? Mintea noastră nu e niciodată for decizional. Niciodată. Mintea oferă informații, clasifică, compară, dar nu decide.
Deciziile corecte se iau din suflet: ce vrea inima mea? merit eu asta? am energie suficientă pentru această relație, pentru acest proiect?
Apoi, ușor, ușor, cu cât ne vom întoarce mai mult spre noi, cu răbdare și iubire necondiționată pentru cine suntem cu adevărat, cu cât ne vom asculta și ne vom descoperi mai mult, cu atât drumul se va alinia, iar odată cu drumul nostru, drumul celor din jurul nostru: cei care ne vor iubi necondiționat vor rămâne și se va așterne armonia, ceilalți vor pleca căutând un alt drum potrivit lor.
Toată lumea câștigă, doar că fiecare în ritmul lui!
