Învățământ de stat sau particular? Mai bine alege omul dedicat și pasionat de meserie.

Azi, de Ziua Educației, se fac 3 săptămâni de când copiii mei merg la o grădiniță de stat.

A fost o decizie extrem de greu de luat. Încă mă mai trec fiori când mă gândesc la experiența școlară de pe vremea copilăriei mele.

Însă, am pus în balanță plusurile și minusurile. În detrimentul particularei a jucat un rol decisiv drumul petrecut în trafic până la grădiniță. Făceam aproape o oră dus, o oră întors.

Apoi, costurile destul de mari pentru orice X (ori) 2 copii. Dincolo de taxa lunară, teatrul e de două ori mai scump, circul e de două ori mai scump, excursiile la fel.

Referitor la grădinițele de stat, e un fel de axiomă credințe că educația nu are calitatea necesară dezvoltării corecte a copilului.

Cred în continuare că acest lucru este un stereotip. Calitatea educației nu ține cont de taxa pentru hrană cât ține de omul din spatele catedrei. Că în tot periplul meu prin grădinițe, am găsit oameni de tot felul, indiferent că lucrau la stat sau la privat.

Așadar, cu o încredere desăvârșită că ”trebuie să fie bine” și ” voi face orice să fie bine” mi-am înscris copiii la grădinița de stat din zonă.

Eu nu sunt omul care să-și pregătească discursul de acasă. Întotdeauna vorbesc ce cred și o spun din inimă. Cred că-mi simplific viața. Așadar, la întâlnirea cu directorul, care a trecut testul de prima impresie, am avut un singur lucru de spus: să nu îmi abuzați copiii – să nu îi bateți, să nu țipați la ei, să nu le vorbiți urât! A fost surprinsă de franchețea mea. Apoi, mi le-a adus pe doamnele care urmau să fie educatoarele copiilor mei.

Mi-a plăcut abordarea – priviți ce oameni am în echipă, fără povești și alte comentarii! Două doamne la vreo 40 și ceva de ani, foarte calde și drăguțe. Cel puțin, la prima vedere.

Le-am povestit despre copii, le-am spus că sunt o mamă extrem de prezentă în viața copiilor mei, că știu că educația este dată în primul rând de familie, motiv pentru care orice problemă cu copilul meu se discută exclusiv cu mine. Am căzut de acord. Am plecat încrezătoare.

Andre este în grupa mare. Are 14 colegi în clasă,  cu el 15. Are o singură educatoare la clasă cu care mă înțeleg din priviri.

Vineri îl învățase cum se ia pulsul cu două degețele așezate la încheietura mâinii. Era extaziat! Apoi, mi-a povestit cum corpul uman este acoperit de piele și dermă, cum i-a spus doamna că mâncarea trebuie să ne țină de foame și orice simțim că e prea mult se transformă în grăsime. Iar într-o zi l-a pus șef de echipă la un exercițiu și a fost foarte încântat. Astăzi a avut liber. Dar doamna știe că e foarte importantă conectarea părinte – copil, motiv pentru care am avut de realizat împreună căsuța noastră. Pentru ca apoi, să învețe despre strada lui, vecini și familie.

De trei ori pe săptămână ajung la el după prânz îl iau la fotbal. La ora aceea, ori doarme, ori stă liniștit în pat și mă așteaptă. Într-o zi, am intrat în dormitor și doamna mângâia pe păr un copil. Mi-a făcut semn să aștept că îl trezește ea pe Andre. S-a așezat lângă el, l-a mângâiat până când a făcut ochii mari. M-am topit văzând în ea atâta blândețe. Nici măcar eu nu-l trezesc așa frumos.

I-am spus:

– Ce bine dorm copiii!

– Da, păi stau lângă fiecare, îi mângâi pe păr să adoarmă liniștiți. Și am stat și cu Andre să adoarmă repede ca să fie odihnit la fotbal.

Beatriz e la grupa mică. Fizic, e dezvoltată ca un copil de grupa mică, vorbește (poate) prea bine câteodată și prea mult, se îmbracă singură,  taie, desenează destul de bine, numără și face suficient de multe activități încurajată foarte mult și de Andre.

Emoțional însă, este un copil de creșă. Are 2 ani și 6 luni. Plânge când o las dimineața, abia pleacă de la grădiniță seara. E mereu cineva prezent să o ia în brațe, să îi vorbească, să o liniștească până când, simțindu-se în siguranță, Beatriz îmi face cu mâna și mă asigură că va fi totul bine. Pot pleca liniștită.

Un alt criteriu foarte important pentru mine în alegerea grădiniței a fost, fără îndoială, meniul. Am dat până acum și peste mezeluri, Nesquick și prea mult pui, meniuri decise de medici la grădinițe la care nu te-ai fi așteptat.

La stat, însă, nu am avut nici o așteptare. Cu toate acestea, desertul de la prânz nu există pe motiv că nu le aduce nici un aport nutritiv, plus le strică sucurile gastrice (WOW!), iar gustarea de la 4 e un fruct și o dată pe săptămână iaurt cu biscuiți sau pandișpan.

Ulterior, după ce am fost aleasă președinte în comisia părinților, am aflat în consiliul administrativ că părinții chiar au un cuvânt important de spus în legătură cu meniul copiilor, decid dacă se merge sau nu la circ, teatru – ce teatru și alte activități extra.

De asemenea, am fost plăcut surprinsă să observ că sunt părinți cărora le pasă și spun lucrurilor pe nume și un director care aude și chiar face.

De aceea, nu contează dacă alegem învățământ de stat sau particular atâta timp cât în fața copiilor vine un om care-și face meseria din pasiune.

Dragă educatorule, de ziua ta, nu uita – Omul sfințește locul!