Lângă oamenii potriviți, primești a doua șansă la viață

Dacă am înțeles ceva din viața asta, până la vârsta de 40 ani, a fost că viața și modul cum ne trăim viața este despre alegeri.

Alegeri la modul cel mai concret posibil!

Alegerea să trăiești sau să mori este tot a noastră, că vă vine să credeți sau nu!

Punem deseori presiunea pe părinții noștri că ne-au bătut, pe societate că nu avem străzi și trotuare, pe partener că nu ne iubește, pe copii că nu ascultă.

În realitate, este numai și numai despre alegerile noastre!

Nu vă condamn că vă este greu să acceptați, o spun eu, cea care n-a știut mai niciodată ce alegeri să facă în viață.

Am fost ca o frunză pierdută în vânt, dar în momentele critice, mi-am ascultat vocea interioară care urla de-mi spărgea timpanul.

– Trebuie să pleci la facultate!

– Trebuie să te duci în Portugalia!

– Băiatul ăsta nu e pentru tine!

– Nu-ți bate copiii!

– Cumpără-ți pantofii ăștia!

– Mănâncă sănătos ca să nu ai probleme de sănătate mai târziu!

Astea au fost alegerile mele. Bune.

Că am făcut și proaste, ăhăăăăă!

Alegerile, însă, ne sunt de multe ori influențate de cei din jurul nostru. Noi credem că am decis de capul nostru, dar în realitate, nu doar capul nostru a contribuit la alegerea luată. A fost experiența mamei care nu era prezentă când eram mici, tata care ne-a bătut, bunicul care ne-a iubit, bunica blândă, iubitul care nu ne iubea, prietena bună care ne asculta. Apoi, venim și noi cu personalitatea, capacitatea de a avea sau nu încredere în ceea ce ne spune intuiția, contextul social și toate astea ne ajută să decidem dacă vrem să o luăm într-o direcție sau alta.

Suntem ființe sociale, trăim într-o societate, este imposibil să luăm decizii numai cum ne taie pe noi capul. Că altfel ar fi o junglă și ne-am mânca între noi. Și acum ne mâncăm între noi, dar e într-un mediu mai select :) cu mănuși și zâmbete pe buze.

Ce este, însă, cu adevărat important și esențial să avem în vedere la următoarele alegeri, indiferent de context și istoricul familiei este de departe:

OAMENII pe care îi avem alături. 

Nu cred să existe ceva mai important în starea noastră de bine, în alegerea de a ne fi bine cu noi, așa cum este calitatea oamenilor din jurul nostru.

Pur și simplu, nu cred!

Vă spun din experiența mea de asistent social, că un copil neglijat, abuzat, cu toate șansele să-și rateze viața de adult, în momentul în care este luat sub protecția unei persoane cu încredere în ea, cu viziune, cu putere de muncă, acest copil, pe termen lung, are toate șansele să se remedieze. E un fel de terapie ad hoc.

În schimb, când eram asistent social și aveam 20 ani, am decis să plec  după aproape 4 ani de muncă pentru că observam din discuțiile pe care le aveam cu colegii mei din birou, ei deja cu familii acasă, că pe termen lung, mediul de lucru începuseră să le afecteze comportamentul în relație cu proprii lor copii. Faptul că tu vedeai un copil bătut cu zgarda câinelui la serviciu, cumva nu te făcea atât de vinovat să-i dai copilului tău acasă o palmă peste ochi.

În realitate, este fix același lucru! Nu contează cu ce îi dai, tot abuz e!

Impactul oamenilor pe care îi avem în jur poate fi deciziv în dezvoltarea noastră pe termen lung.

Fiind o persoană care a luat cele mai multe decizii intuitiv, oamenii au venit și au plecat din viața mea fără remușcări,ci doar pentru că așa am simțit și-am acceptat uneori mai greu, alteori mai ușor separarea, recunosc că nu am avut această conștiință a importanței oamenilor din jurul meu până de curând cînd am fost la prietena mea, la clinică.

O știam de ceva vreme, făcusem terapie de grup cu ea, îi știam puțin istoricul, se plângea că familia nu îi este aproape.

În ziua când am vizitat-o, pe hol, se vorbea despre ultimele aranjamente, moment când doctorița ne spune:

– Să vorbiți și cu preotul să vină diseară! Că ultima dată n-a vrut s-o împărtășească pentru că mâncase pastile!

În acel moment, am simțit o durere incredibilă în piept. O durere soră cu puterea de a mă ridica de jos și a lua cu mine o lecție extrem de grea, mulțumită unei persoane pe care am ales s-o am alături pentru atât de puțin timp, dar cu atât de mult folos.

Am simțit că nu e drept să aibă lângă ea un om care o judecă în legile stricte ale societății, când de fapt, doar sufletul mai are de supraviețuit.

Sufletul e pur de la naștere până la moarte. Iar oamenii care aleg să lucreze cu sufletul ar trebui să știe când și ce reguli se aplică în funcție de situație. Cum spuneam mai sus, context.

Îmi venea să strig:

– Am eu un preot bun, știu eu pe cineva….!

Dar nu era despre mine și alegerea mea.

Iau cu mine, însă, lecția de a mă înconjura conștient, de data aceasta, de oameni care îmi fac bine. Care mă ajută, care mă susțin, care mă înțeleg, care mă iubesc. Nu pentru că trebuie sau că nu le-a mai rămas nimic, ci pentru că așa simt.

Iar ceilalți, fie că vorbim de părinți, familie extinsă, prieteni buni de ani de zile, dacă vedem că nu sunt lângă noi, nu ne susțin, nu sunt pregătiți să ne iubească așa cum avem noi nevoie, înseamnă că nu trebuie să fie lângă noi!

Astfel am învățat să nu mai răspund tatălui meu la telefon în fiecare zi.

I-am spus:

– Tata, și eu te iubesc, dar acum nu mă ajuți. Eu sunt copilul tău, indiferent de vârsta pe care o am, iar tu ești adultul. Eu nu pot alege pentru tine, iar faptul că acum ești singur mă face să mă simt rău, dar nu te pot ajuta să vin lângă tine. Eu am viața mea, alegerea mea, iar tu trebuie să-ți asumi alegerile tale.

I-am spus în gând. Momentan. Că nu mi-am putut înghiți lacrimile și știu că-i face rău.

În schimb, m-am eliberat vorbind cu el telepatic la cafea, am rărit telefoanele, și suntem amândoi mult mai bine.

Când tu îți schimbi energia și pui limite ferme oamenilor din jurul tău, să nu ai nici un dubiu că persoana aceea îți va simți iubirea! Faptul că alegi să nu mai stai, o faci tot din iubire pentru tine și pentru cei din jur care sunt prinși într-o relație nesănătoasă cu tine, dar de care nu sunt conștienți.

Binele naște bine! Mereu, tot timpul, oriunde!

Sursa foto