Lecția pe care am primit-o de la angajatul spălătoriei auto

Tot auzim în jurul nostru despre cum e nevoie să ieșim din zona de confort ca să reușim să ne schimbăm obiceiurile nesănătoase, să renunțăm la cele toxice, să ne autodepășim și să ne dezvoltăm, ca în final, să devenim mai inteligenți emoțional, mai empatici, mai buni pentru noi și pentru cei din jurul nostru.

Și pe principul acesta, mă întreb aproape zilnic, cât de mult reușim noi să ieși din această zonă de confort și cât de dificil e să gestionăm schimbarea? Asta și pentru că, așa cum probabil ați remarcat dacă aveți ceva vechime pe blogul acesta, marea majoritate a articolelor de aici au ca scop scoaterea din zona de confort, depășirea propriilor granițe ale obiceiurilor și modelelor cu care ne-am obișnuit, creând mereu terenul propice pentru a ne întreba:

• Cum ar fi dacă….?
• Ce pot învăța de aici?
• Ce mă enervează atât de mult la subiectul acesta?

Și ca să mi se demonstreze, probabil, încă o dată că Universul nu doarme, iar planetele chiar se aliniază atunci când îți dorești cu adevărat, răspunsul la întrebarea:

Cât de greu e să ieșim din modelele cu care ne-am obișnuit?

s-a afișat în fața mea într-o experiență surprinzătoare pe care și acum o mai rumeg .

Să vă povestesc….

Zilele trecute m-am decis să-mi spăl mașina. Și pentru că nu aveam chef să stau nici în frig și nici în locuri înguste de așteptare, m-am dus la spălătoria din mall ca să-mi las mașina acolo, iar eu în timpul acesta să lucrez. În realitate, m-am dus să verific oferta la cercei că doar nu e ca și cum mă duc toată ziua în mall, iar de lucru, lucrez toată ziua acasă.

După o oră jumătate mă sună cei de la spălătorie să-mi spună că mașina mea e gata. Ajung la ei cu tot cu perechea de cercei nouă cumpărată (NB: dacă soțul meu citește acum acest articol, îi transmit pe această cale că cerceii NU sunt pentru mine, știu că am foarte multe perechi, ci pentru Mihaela care mi-a dat lănțișorul pe care-l port cu mare drag acum la gât). Plătesc serviciile și când vine angajatul cu cheia și-i întind bacșișul, el îmi zice:

– Nu e nevoie, vă mulțumesc!

Foarte drăguț, amabil, cu o salopetă groasă pe el și mâinile muncite, m-a lăsat cu gura deschisă și banii întinși spre el.

E a doua persoană din toată viața mea care a refuzat să ia bani în plus. Prima a fost medicul cu care am născut. Mă rog, lui nici nu i-am dat că știam că nici nu intră în discuție să ia și că-l jignesc.

Dar totuși, e un medic și un angajat de la spălătoria auto.

Am plecat de-acolo pe cât de plăcut surprinsă, pe atât de mirată, întrebându-mă continuu:

De ce nu a vrut să ia banii de la mine?

• N-aveam nevoie? Dar cine nu are nevoie de bani?
• Nu a fost mulțumit de munca lui și a zis să nu mă supăr prea tare?
• Părea că n-am bani?
• O fi găsit în mașină vreo comoară ascunsă și n-a mai avut nevoie?
• E o strategie de a fideliza clienții?

După ce m-am gândit tot drumul până acasă făcând supoziții, am realizat că de fapt, nu contează de ce nu a luat banii, contează că a rupt un tipar, m-a scos din zona de confort, iar pe moment m-am simțit destul de ciudat. Apreciativ, dar ciudat. Iar dacă chiar a fost o strategie de marketing, le-a reușit pentru că în ciuda sumei plătite care nu a fost tocmai mică, de acum, sigur o să mă întorc la ei.

Pentru că-mi amintește că într-o lume civilizată, angajații ar trebui plătiți decent fără să depindă de bacșiș pentru a pune o pâine copiilor pe masă. Și ar trebui să-și facă treaba responsabil pentru că au un salariu motivant, și nu pentru că primesc (sau nu) bacșiș mai mare.

Schimbarea, da, nu e deloc simplă, te muncește și te obosește, uneori trebuie chiar să înoți împotriva curentului, dar e singurul mod de a te depăși și a deveni mai bun pentru tine și pentru cei din jur!

Sursa foto

*** Cartea Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)