Lucrul care m-a enervat cel mai mult să-l aud când aveam copii mici
Cea mai grea perioadă de când sunt mamă a fost, fără nici un dubiu, până când au împlinit copiii 4 ani.
Aceea în care nu mergeau, apoi abia mergeau, apoi nu mâncau, se trezeau noaptea, nu vorbeau, vorbeau dar nu înțelegeam ce doreau și tot așa.
Iar cel mai urâcios lucru pe care tot îl auzeam a fost:
– O să-ți fie dor de timpurile astea!
Și l-am auzit de mi s-a luat. Și în loc să mă liniștească, mai rău mă enerva.
Pentru că dacă pe mine mă enervează că-s obosită moartă, lasă-mă să-mi duc frustrarea până la capăt. Lasă-mă să mă plâng, lasă-mă să urlu, lasă-mă să mă exprim. Normal că o să-mi fie dor. Toată lumea știe că mamelor li se face dor cu copilul lângă ele, darămite peste 2-3 ani. Deci, dacă-i evident, nu-l amintești. Că e ca și cum nu e evident, iar mama o ia personal.
Apoi, acest ”o să-ți fie dor” sună ca o amenințare. Ca și cum trebuie să fim recunoscătoare pentru tot ce se întâmplă în viața noastră de mamă, de la a fi tăiate pentru a naște până la sfârcuri sângerânde și dureri inimaginabile.
Și e tare nedrept pentru o mamă care nu vrea decât să doarmă 3 ore legate să audă că, de fapt, ar trebui să fie recunoscătoare că nu doarme decât în minute, mănâncă o dată-n zi și numai ce nu balonează sau că poartă haine doar deschise-n față pentru că alăptează.
Mamele sunt recunoscătoare pentru foarte multe lucruri, în primul rând pentru că au născut un copil și-s amândoi bine. Nu trebuie să le aducem noi aminte de fiecare dată când, de fapt, au nevoie de cineva alături.
Dacă mi-e dor?
Astăzi, copiii mei au depășit momentul critic. Mănâncă de toate, vorbesc coerent, spun ce vor, dorm toată noaptea și sunt busola emoțiilor mele. Cum o dau în bară, cum primesc feedback:
– Vezi ce se întâmplă dacă te grăbești?
– N-ai zis că nu e frumos să vorbești cu gura plină?
– Mami, sunt supărată că ai țipat la mine!
Iar ca să fiu foarte sinceră, nu prea mi-e dor de nopți nedormite, schimbat scutece și făcut cruci înainte de fiecare masă, poate – poate o mânca ceva. Să plec în Lidl să mă relaxez ca să mă pot întoarce plină de energie la tantrumurile de 2 ani, 3 ani, 4 ani care mă așteptau acasă.
E-adevărat, că peste timp rămân amintirile plăcute: mirosul de bebeluș, primii pași, primii dinți, dar atunci, în plin proces de sculptare a unei vieți: primii ani, până-i dai formă și sens, sunt cei mai solicitanți.
Știți ce mi-ar fi plăcut s-aud?
Seara trecută, după povestea de noapte bună, am închis lumina și am rămas de vorbă cu Andre în întuneric.
– Iubirea mea, mi-e dor de tine. Te joci și tu cu mine mâine?
– Nu.
– De ce?
– Că mai am ceva de făcut cu Alex.
– Dar azi n-ai stat deloc cu mine. Și nici ieri.
– Așa e, dar mă joc și eu cu prietenii mei.
7 ani. Atât a fost. 7 ani de joacă, de stat împreună, de pupat și îmbrățișat.
Iar acum, îmi dau seama că în loc de:
– O să-ți fie dor!
Mi-ar fi plăcut s-aud, dincolo de – cum aș putea să te ajut:
– Știi atunci când se joacă cu tine? Joacă-te și mai mult!
– Știi când adoarme la tine în brațe? Ține-l și mai mult în brațe!
– Ați ieșit în parc? Mergeți și mai des!
Trăiește fiecare moment împreună!
Că o să facă 7 ani, iar îmbrățișările vor fi din ce în ce mai rare, pupicurile mai ascunse, iar timpul din ce în ce mai scurt.
Pe mine încă nu mă afectează „o să-ți fie dor” cât mă afectează „las că vezi tu” sau „la mine a fost mai rău” indiferent daca vorbim de naștere sau de colici sau de dinți. Am senzația că nu pot sa spun nimic nimănui pentru că oricum la ceilalți a fost mereu mai rău și dacă acum mă plâng că am născut greu sau că are copilul colici oricum mai târziu o sa fie mai rău, las că văd eu. ???? Cred că e nevoie sa reinvatam ce înseamnă empatia și grija pentru mămici, pentru că și mămicile au nevoie de grijă și de comfort indiferent de cât de eroine au fost ele pe masa de nașteri ???? super articol!
Emilia
E și asta pe lista mea. Horror….
Frumos spus ❤
Ma bucur sa citesc in sfarsit un blog in care se scrie despre sentimente si trairi reale din viata de mama.Dupa nnn nopti nedormite,dupa cearcane cat casa si impartitul intre 2 copii ca sa nu se simta nimeni neglijat,Doamne fereste sa citesti alte bloguri in care viata de parinte este prezentata muuult prea idilic,in care mamele sunt perfecte,fresh,nu tipa la copii si stiu toootae tehnicile de parenting.Ma regasesc in cele de mai sus,orice mama va tanji poate dupa bebeluseala celui mic,daaar asta e frumusetea vietii de parinte,dezvoltarea si crearea unei legaturi pe parcursul vietii alaturi de puiul de om pe care il modelezi.La inceput faci lucrurile mecanic,schimbat,alaptat,hranit si incet ajungi sa dezvolti o relatie,o rutina si te trezesti peste ani plina de mandrie de ce ai stiut modela.Asa ca bravo pentru articol,nu este despre ` o sa iti fie dor`,ci despre abia astept sa vad ce vom mai face impreuna,care vor fi primele cuvinte,primii prieteni,primele note la scoala.A fi parinte si a-ti fi dor nu se rezuma doar la a creste un bebelus,ci de a-i fi alaturi toooata viata.