Moș Crăciun există și miroase a magie

Am împachetat cadourile în hârtie roșie, am scris etichetele iar soțului meu i-am lăsat mesajul:

”Să-ți iubești soția, Dle Ing. Cris!”

E o glumă cu substrat pe care numai el o înțelege cu adevărat. Pe cardurile bancare portugheze, numele lui are în față și cuvântul “inginer”, așa e politica la ei. Când îi mai spun așa e pentru că vreau să știe că știu că ar vrea să fie acolo, în țara lui, alături de familia lui, dar e aici, cu noi, alături de familia lui.

De aia știu că mesajul e deja îndeplinit, dar ce bucurie simt când mă transform în Moș Crăciun și pot să fac oamenii importanți din viața mea să fie bucuroși, să le pun sub brad dorințele împachetate în hârtie roșie.

Lui Andre să-i iau ceva ce-l face mai inteligent așa cum mi-a cerut, lui Beti un microfon, lui Cris un stander pentru chitare, prietenelor mele mici obiecte de înfrumusețare, n-am uitat pe nimeni, pentru că mi-e drag să caut fiecăruia în parte ceea ce și-ar dori, ce i-ar plăcea, ce l-ar surprinde și ce l-ar bucura.

Ce bine e să fii Moș Crăciun!

Cum să crezi că nu există Moș Crăciun când bunătatea ar trebui să ne coloreze inimile în fiecare zi. Când cea mai frumoasă amintire din copilăria mea este venirea lui, șansa unică de a primi ceea ce visam, primul meu ceas de mână, primul meu stilou, prima mea carte de citit. Iar când am descoperit că e mama, parcă mai mult m-am bucurat. Moș Crăciun, acest personaj magic care iubește fiecare copil în parte, ascultă fiecare voce, citește fiecare scrisoare și aduce fiecăruia ce își dorește este mai mult decât un moș bătrân cu burta mare, este MAMA.

Un strop de bucurie, un pic de implicare și de restul magie!

De Moș Nicolae, anul acesta, Andre a surprins-o pe doamna învățătoare punându-le cadourile pe bănci. Când a venit în mașină mi-a spus:

– Eu știu că mâine vine Moș Nicolae, doamna învățătoare ne pune cadourile de la el, acum pe bancă.

Între timp, doamna învățătoare mă suna pe telefon ca să-mi povestească ce s-a întâmplat și să mă roage să o ”dreg” cumva, dacă mai pot.

Mie mi se părea chiar simpatică discuția, mai ales că era și Beti în mașină și eram curioasă de povestea ce va ieși din mințile lor creative.

Doar că Beti nu părea curioasă, iar Andre prea puțin interesat de moșul sub acoperire.

– Păi și de ce punea doamna învățătoare cadourile, nu trebuia să o facă Moș Nicolae? încerc eu să provoc.

– Probabil că era prea ocupat și le-a trimis prin ea. Și anul trecut a făcut la fel, a continuat Andre pasiv.

Și asta a fost tot.

Faptul că am putea vreodată să credem că ne mințim copiii spunându-le povești fantastice despre moși e numai în mintea noastră de adult. În cel al copilului e numai magie, puritate și veselie pentru cadoul primit. Iubire și acceptare a lucrurilor exact așa cum sunt, în simplitatea lor.

Moș Crăciun există, chiar eu am pregătit cadourile!

Moș Crăciun e o stare, aceea de a face bine, de a transmite iubire și acceptanță.

Moș Crăciun există și abia aștept să vină și la mine!

Sursa foto