Nevoie sau dorință?
Câte rochii aveți de care chiar aveți nevoie și câte v-ați cumpărat pentru că pur și simplu, v-au plăcut.
Sau, câte perechi de pantofi? Poșete, pantaloni, costume, cămăși, cravate, bluze, fuste, curele.
Câte jucării le cumpărați copiilor voștri și cu câte se joacă cu adevărat din cele cumpărate?
Telefoane, mașini, tablete, mobilă, covoare, perdele, oale, cuțite, pahare, căni?
Acum vreo 11 ani în urmă, pe la începuturile noastre în România, nici casă nu aveam, nici mașină înmatriculată nu dețineam, am venit într-o seară acasă de la serviciu și i-am spus lui Cris:
– Weekendul ăsta aș vrea să mergem la niște cumpărături.
– Ce vrei să cumperi? mă întreabă el.
– Păi, nu știu, văd eu.
– Cum adică, nu știi ce vrei să cumperi?
– Păi nu, poate niște haine. Ne plimbăm și văd eu, după aia.
El nu înțelegea ce spun, iar eu nu înțelegeam ce nu înțelegea el.
– Mi-au rămas niște bani din salariu și vreau să-mi cumpăr ceva, zic eu scurt și la obiect.
– Și-ți cumperi chiar dacă nu ai nevoie?
– Păi da, că peste câteva zile iar iau salariul. Banii ăștia mi-au rămas, cum ar veni, după ce am luat cele necesare.
– În acest caz, iei banii și-i economisești. Poate altă dată, o să ai nevoie de ei mai mult decât ai acuma.
Am făcut pauză. Nu înțelegeam cuvântul ”economie”. Adică, de ce-aș face economie dacă avem suficient cât să ne fie bine deja. Nu e mai logic să mă bucur de bani dacă tot mi-au mai rămas? Adică, ce-i aia economie de 100 lei? Sau 200? Nu era ca și cum ar fi făcut cine știe ce diferență.
Acum două zile, am intrat la Pepco. Iubesc Pepco. Eu mă duc la cel din Cora Pentelimon, Mega Mall și Auchan Pallady. Deci, nu mă duc la Cora fără să nu intru la Pepco.
Pentru cine nu are Pepco, ăsta e un magazin cu lucruri de calitate și ieftine. Foarte ieftine. Adică, o pereche de blugi pentru Andre costă 25 de lei. Nu pot da 80 de lei pe o pereche de pantaloni din H&M cu care se duce la grădiniță. Nu pot! O cană cu pisică rânjită 3 lei. Cana mea preferată de cafea, intră perfect în mașină și-mi face diminețile vesele. Ați înțeles ideea, ca să nu credeți că fac ceva publicitate ascunsă.
Cum spuneam, am intrat la Pepco să-i iau lui Andre pantaloni de grădiniță. 2 perechi de training, 40 lei, ambele. Parfum!
Dar, în drumul meu spre casă, am văzut un suport unde mi-aș fi putut pune eu lănțișoarele, mărgelele, brățările și alte celea. Acum stau toate cam amestecate într-o cutie de la Ikea. La câte mărgele port eu, le-am cam uitat pe un raft sus, ar trebui să mai arunc vreun ochi pe-acolo. Suportul foarte fain, făcut din metal, îmbrăcat în textil, culoarea se potrivea perfect cu mobila mea. 20 lei, o nimica toată. Mă uit în mână, în plus față de pantaloni, cumva mi se legase de mână și o pereche de papuci de casă, cu mustăți, faini rău, 10 lei. Mă uit la suport, mă uit la papuci.
Intrasem să-i iau lui Andre pantaloni. Atât.
– De ce mi-am luat papucii ăștia, mă întreb eu.
– Dar, sunt super faini, îmi răspund. Mi-o și imaginam pe Beti cum alerga după mustățile papucilor mei.
– De anul trecut ai o pereche de cizme de casă pe care nu le porți dar sunt noi, iar de anul ăsta ți-ai luat din Ikea 3 perechi de papuci de casă, că ți-a plăcut culoarea verde. Iar tu nici nu folosești papuci de interior.
M-am întors și i-am lăsat.
– Ai nevoie de suportul ăsta?
– Aș cam avea.
– De ce crezi asta?
– Păi stau toate mărgelele alea aruncate acolo, în cutia aia, când vreau să-mi aleg ceva să-mi pun la gât mi-e frică că se încurcă.
– Când ți-ai pus ultimele mărgele la gât?
– Acum vreo 2 ani.
Am lăsat suportul. Am ieșit cu cele 2 perechi de pantaloni pentru Andre. Fix 40 lei am dat pe ei.
Au trecut 11 ani de la prima mea întâlnire cu dualitatea nevoie – dorință.
11 ani și încă mai îmi ia mult timp să decid dacă am sau nu am nevoie de anumite lucruri în viața mea. Am învățat că nevoile noastre sunt puține: să te îmbraci elegant nu înseamnă să ai dulapul plin de rochii sau pantofi, să mănânci bine poate însemna scump, dar e mai sănătos, e o investiție în tine pe termen lung.
Și-am învățat că nevoia mea este să fiu fericită. Iar asta pot atinge obligatoriu prin satisfacerea nevoilor și, opțional, a dorințelor.
În momentele mele de frustrare, acelea când aș vrea să plec să cunosc lumea și – încă nu se poate – , strig tare, să mă audă toată lumea:
– Și dacă mâine mor, o să mor nefericită! Că nu am vizitat Africa, Brazilia, China, Japonia….să scriu despre trompele elefanților, urechile girafelor, lei, tigri, oceane, oameni, mâncare……
– Asta te face, pe tine, cu adevărat, fericită? E o nevoie sau o dorință? Cred că e o dorință. Aș putea trăi fericită și fără asta.
De ziua lui Andre și de Moș Crăciun – sunt la o săptămână distanță, el vrea tobe.
– Și mai ce, Andre?
– Doar tobe.
– Dar, o să ai invitați la ziua ta, ce-ai vrea să primești de la ei?
– Tobe.
Aseară, în pat, îl întreb iar. Na, aș vrea să mă pregătesc și eu, mă întreabă și pe mine lumea.
– Andre, trebuie să-ncepi să îi faci scrisoarea lui Moș Crăciun.
– Eu nu știu să scriu încă.
– Păi îi desenezi ce vrei.
– Dar, nu știu să desenez tobe.
– Și de ziua ta ce ai vrea să primești?
– Un tort.
– Păi, eu îți fac oricum tort.
– Vreau un tort cu lego.
Cred cu tărie că e important pentru copil modelul pe care îl transmitem.
Eu dacă mor mâine, o să mor fericită.
Pentru că știu că, Andre și Beatriz, pleacă în viață cu o bază bine pusă.
Nici nu vreau mai mult!
Nevoie sau dorință?
(Sursă foto: adochitei.ro)
Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole scrise de mine, vă invit să dați like la pagina mea de facebook sau să vă abonați la newsletter. Vă mulțumesc.
[…] cheltui oricând bani. Curtez niște cizme de ceva vreme, nu sunt scumpe, dar cum vă povesteam aici, asta intră la categoria dorință. Deci, intru de fiecare dată când sunt în zonă, le caut cu […]