Nu mai poți de bine, expresia care ucide perseverența și reușita
Dacă există ceva care să mă scoată din minți, care să mă enerveze într-atât de mult încât să mă ridic de oriunde aș fi și să plec, care să mă facă să tremur de nervi și eventual să-i dau și-o poșetă în cap celui care a debitat-o este expresia: nu mai poți de bine.
Ca și când binele ăsta mi s-a dat moca, așa, stând la rând la butelie a venit un domn în salopetă și mi-a zis:
– Doamnă, pentru că aveți ochi albaștri și vă plătiți amenzile de depășire de viteză, primiți bonus din partea firmei noastre niște bine. Gratis! Cât vreți? Un braț? Mai bine două, să vă ajungă până la bătrânețe.
Iar eu am luat binele ăsta cu ambele mâini, brusc am avut și casă cu grădină și mașină în garaj, bărbatul visurilor mele și doi copii gata născuți si crescuți. Dăduse binele peste mine iar eu nici nu știam ce să mai fac cu el, de bine ce îmi era!
Binele care este bine se face și el cu muncă și sudoare
Eu, ca să nu mai pot de bine acum, m-am apucat de muncă la 19 ani și nici măcar nu știu sigur dacă asta mi-a adus fericirea. Că tinerețe n-am avut, prin cluburi n-am umblat și am ieșit numai de vreo 3 ori cu fetele în oraș că n-aveam nici timp și nici bani de cheltuit aiurea.
Pe de altă parte, pe vremurile celor care au trăit din plin anii comunismului, care au văzut banane abia după 89 și carne doar o dată pe lună, piramida lui Maslow era redusă la un singur nivel: hrană, adăpost, nevoi fiziologice de bază. De la al doilea nivel în sus: siguranță, nevoi sociale, recunoaștere și dezvoltare, se rupea filmul.
Astăzi, realele noastre probleme pleacă de la nivelul 2 sau 3, în sus. Primele fiind, într-un fel sau altul, asigurate.
De aia intră oamenii în depresie. Nu că le este foame, ci că nu sunt înțeleși, își pierd scopul în viață, nu mai văd luminița care-i călăuzește spre dezvoltare și împlinire.
Așa că decât să-i spui unuia cu mâncare pe masă, bărbat acasă și copii sănătoși dar totuși neîmplinit că nu mai poate de bine, mai bine taci și ia-o în cealaltă direcție.
Cu atât mai mult dacă omul din fața ta e tipologia muncitorului asiduu, care tinde mereu spre autodepășire, un luptător și un neobosit care brusc, își pierde ochelarii și nu mai vede decât fum în față.
Cine e mai fericit?
Vorbeam astă vară cu soțul meu dacă un om simplu de la țară care muncește pentru traiul de a doua zi e mai fericit decât unul ca noi, care trage pentru casă, mașini, vacanțe și școli private, iar care la final mai vrea încă ceva: un ceas, o pereche de pantofi și încă o vacanță.
Răspunsul la întrebarea de mai sus stă în fiecare dintre noi. Fericirea e un lucru atât de intim că n-ar trebui niciodată să ne băgăm nasul în buzunarul ei.
Oamenii se bucură dacă e ceea ce le lipsește în viața lor. Acum.
Amintiți-vă de pozele acelea de pe facebook cu copilul care mușcă fericit dintr-un măr. Un măr. Un banal măr care aduce fericirea unui copil care n-a mai mâncat de 3 zile.
Imaginea emoționează, dar pe câți dintre noi ne-ar face, acum, fericiți un măr?
*************
Mai demult, mi-a povestit mama de un copil sărman de la tata de la țară care muncește enorm, abia are ce mânca și își dorește foarte mult un telefon. Mama i-a făcut mâncare, iar eu, impresionată, i-am trimis un smartphone.
Știți ce mi-a zis după vreo săptămână?
– Și-a strâns bani și și-a cumpărat el singur telefon. Acum ar vrea o bicicletă.
Alții de seama lui ar zice că nu mai poate de bine.
Eu zic că e drumul normal pe piramidă.
