Nu, nu e loc pentru toată lumea

De când am intrat în mediul acesta de freelancer să-i spunem, de mamă care lucrează de acasă, de antreprenor, tot aud treaba asta: este loc pentru toată lumea.

Cum probabil v-ați și obișnuit, nu era tocmai eu să cred asta. Și chiar nu o fac de dragul discuției, cred cu tărie că nici măcar sub soare nu e loc pentru toată lumea.

Că te duci pe plajă la Mamaia și nu ai loc unde să arunci un ac, darămite să pui un cearșaf. E loc sub soare? Este, doi km mai încolo, pe o plajă pustie, cu pietre în fund.

Te duci pe plajă la hotel de 5 stele în Turcia și nu ai loc să-ți pui prosopul pe-un șezlong. E loc sub soare? Este, pe șezlongul acela unde ori te bate soarele în cap toată ziua, ori nu este deloc. Data viitoare să te trezești la 5 ca să ocupi loc acolo unde vrei și tu măcar o zi din cele 7 petrecute în vacanță peste hotare.

Te duci la plajă în Maldive. Liber, liniște, stai unde vrea mușchiul tău. Cred și eu, după ce ai dat jumătate din prețul unei mașini bune ca să te bucuri în sfârșit de ceva condiții civilizate.

E loc sub soare? Este, dar nu pentru toată lumea

Când lucram în companii, mai mici, mai mari n-am auzit niciodată să se spună că e loc pentru toată lumea. Pentru că nu e. E loc pentru cei cu adevărat buni, pentru cei cu noroc, pentru cei care aduc o schimbare fundamentală care se vede de pe Pluto, pentru cei cu bani. În general pentru corporații. Care sunt rodate și au putere financiară.

În blogosfera de părinte este fix același lucru. Doar că noi suntem mai empatici (vorbesc la plural din respect pentru colegii mei), mai sensibili și nu e frumos să tai elanul oamenilor la început de drum. E bine să-i încurajezi, să le spui că se poate, că va fi bine, peste 10 ani de muncă asiduă, sute de certuri și discuții cu celălalt pe tema: și, bani când faci? și că nu este un părinte rău dacă-și lasă copiii 3 săptămâni la mama pentru că proiectul ăsta îi ocupă tot timpul.

Realitatea crudă, și mie îmi place sinceritatea, e că nu este loc pentru toată lumea nici măcar în blogosfera empatică a părinților.

E adevărat că cel care te citește pe tine, poate să mă citească și pe mine, nu se exclude una pe alta.

Cu toate astea, timpul este atât, dar atât de limitat că cel care te citește pe tine nu mă mai citește pe mine nu neapărat că nu rezonează sau că am stilul diferit ci pentru că nu are timp. Așa că, renunță la tine în favoarea mea sau invers. Deci, nu e loc pentru toată lumea. Decât dacă creezi dependență și nu mai poate lumea trăi fără tine. Precum abonamentele de La Fântâna sau cafeaua de la capsule.

Nu vreau să vă bag în depresie. Urmați-vă visele! Trageți de ele cu dinții și luptați cu toate armele.

Dar nu vă adăpostiți sub frumoasa, minunata, extraordinara, blânda și călduța umbrelă pe nume: este loc pentru toată lumea sau la un moment dat o să fiu și eu remarcat. Că numai printr-un noroc chior o să se întâmple asta.

Așa cum o să apară și Făt Frumos pe un cal alb, bătând la ușa ta.

Locurile sunt limitate și biletele rămase sunt pe rândul din spate

În față stau cei care rezistă la frustrare! Care-și depășesc limitele și-și ascultă intuiția. Personalitățile puternice, care știu ce vor și nu se lasă intimidate. Echilibrate emoțional și inteligente.

Mă gândesc de mult timp la această discuție.

Dar am văzut de curând un film, Sierra Burgess e o fraieră, care mi-a confirmat credința.

Vă pun două secvențe, pe cât de comice, pe atât de reale.

 

 

Mi-aș dori să nu fie așa. Viața să fie panseluțe, familiile fericite, mamele relaxate și copiii educați.

Realitatea e că numai cine vânează, are mâncare pe masă.

 

Sursa foto

 

 

 

 

 

 

 

 

Share This Story!

2 Comments

  1. Tudor 21/11/2018 at 09:25 - Reply

    Hai să-ți spun o poveste – era odată un miel care era dependent de ugerul mamei sale, oaia bălțată. Din păcate, el mai avea un frate geamăn puțin mare. Doi miei la două țâțe. Am putea crede că liniștea în familie va fi de lungă durată, dar, din păcate, ea a fost de scurtă durată pentru că fratele mai mare vroia ambele țâțe doar pentru el. Mielul cel mic aștepta să se sature fratele său si apoi se ducea și sugea ce mai rămăsese. Puțin dar suficient cât să nu adoarmă cu burta goală. Până într-o zi. Când a înțeles că mai există o sursă de hrană. De atunci, zburdă toată ziua prin livadaă. Seara revine sătul lângă frățiorul său .

Leave A Comment