Povestea celor trei cutii (I) – Căci ce rămâne după noi, vor fi doar amintiri!
Am comandat de la Gruni 3 cutii.
– Pentru cine sunt cadourile astea? m-a întrebat Beti când le-a văzut pe toate aranjate, pe măsuța de la intrare.
Una este pentru Vanessa, prietena mea care după 8 ani de România se întoarce la ea acasă, în Portugalia. Chiar astăzi.
A venit să stea 1 an, maxim 2 pentru că soțul ei fusese transferat cu serviciul, în România. Și cât am clipit din ochi și-am băut câteva cafele bune, s-au făcut 8.
Ne știm de când băiatul ei cel mare abia făcuse 3 ani. A făcut grădinița aici, școala, iar apoi, fratele lui i-a pășit pe urme. Ne știm parcă dintotdeauna, soții noștri au lucrat împreună, apoi al meu s-a mutat, dar noi, am continuat să ne întâlnim, weekend de weekend, la noi acasă, cu copiii. Ne-am făcut vacanțele împreună, ne-am întâlnit în concediile noastre din Portugalia, iar alături de Mariana, cea de-a treia dintre noi, am fost mereu de nedespărțit. Iar acum, în pandemie, mai aproape ca niciodată. Vanessa era psihologul grupului. Și noi, clienții ei.
Cu toate astea, dintre toate trei, Vanessa era cea care vorbea cel mai puțin despre ea, suna rar, scria însă mai des pe grupul nostru de fete, era omul care avea nevoie să fie ”scoasă” din carapacea ei. În zodie cu mine, mai analitică în gândire, atentă la ce spune, să nu deranjeze, plăcută dar reticentă la nou, mi-a fost greu la început să înțeleg ce stă dincolo de zâmbetul ei.
Toți avem o poveste. Toți suntem o poveste. Iar prieteniile se nasc din congruența acestor povești.
Se spune de multe ori că prietenul adevărat se trezește în miezul nopții și vine la tine dacă-l chemi în ajutor.
Dar mai cred că sunt și alte tipuri de prieteni, pe care chiar dacă nu i-ai chema în mijlocul nopții, chiar dacă sigur ar veni, de ei îți amintești când ești în derivă și nu vezi drumul drept. Îți amintești de cuvintele lor de încurajare scrise pe whatsapp, de un detaliu pe care ți l-au spus într-o seară, pe terasă, de propriile lor încercări pe care și le-au depășit cu mult efort și voință. De un lucru pe care l-au făcut, complet nesemnificativ pentru alții, dar pentru tine a însemnat lumea întreagă.
Oamenii ne intră în viață cu un scop. Unii să bandajeze răni, alții să le facă și ceilalți să te opereze pe cord deschis.
Și chiar dacă trăim în secolul în care timpul e prețios și oamenii vin și pleacă pentru că nimeni nu este de neînlocuit, eu continui să cred că de la fiecare avem o lecție de învățat și e important să fim recunoscători pentru asta!
Azi prietena mea pleacă acasă, urmându-și familia, așa cum face orice soție de expat atunci când barca își schimbă direcția.
Iar prima cutiuță, cu două inimi albe și fragile, s-a dus către ea, cu mesajul de a-și aminti de pactul făcut ca atunci când voi fi în Portugalia, ne vom vedea, oriunde ne vom găsi, la o cafea, pe malul mării. Și să nu uite niciodată de România, țara unde și-a născut al doilea copil, unde au făcut primii ani de școală, unde s-au inițiat în fotbal și unde au legat prietenii care ne-au îmbogățit pe noi, toți!
Nu suntem mereu, cu toții, cei mai deștepți, veseli sau cei mai disponibili. Iar lecția pe care o iau azi cu mine e că indiferent de numele țării care ne adună sau de tăcerea din spatele unui telefon, să nu renunțăm la prietenii din viața noastră!
Căci ce rămâne după noi, vor fi doar amintiri!
***”Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi,
precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a
găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute
ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana
Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)
