Primii 40 sunt bonus pentru următorii 40 plini de înțeles

Când eram însărcinată cu Andre și urma să-l nasc în preajma Crăciunului, mi s-a spus că e cam aiurea, că nu va primi cadouri de ziua lui, urmând ca toată lumea să-i dea unul singur de Moș Crăciun.

Și că nici vara nu prea e bine să ai copii, că nu o să aibă invitați la ziua de naștere că va fi vacanță. Primăvara nu e bine că nu e destul de cald ca să faci petrecerea afară și e anotimp predispus la boli, toamna ori e vacanță, ori e început de școală, o acomodare continuă la nou.

Cu ultimele descoperiri în materie de medicină, trăim astăzi zile unde poți să stabilești aproape cu exactitate data nașterii copilului tău. Eu, însă, prefer să mai las lucrurile uneori și în mâinile destinului, dorindu-mi totuși să nu am copil născut capricorn așa cum se zărea la orizont.

Nu pot spune același lucru despre vremurile trecute în care o cezariană se făcea în situații critice și în momente de maximă disperare.

La cele peste 4 kg cu care m-am născut eu, mama mea nu-și mai dorea decât să mă nasc o dată, oricum, indiferent de oră, zi sau zodie.

Așa că pe mine, ca pe mulți dintre noi, destinul ne-a ales data nașterii, iar a mea a fost să fie 7 ianuarie.

Zi mare, cum ar spune mama, cifră magică cum aș spune eu.

De altfel, cifra 7 a fost mulți ani pentru mine singura care m-a bucurat de aniversarea mea. Fiind născută după toate sărbătorile importante din an, când venea ziua mea nu mai erau resurse de nici un fel. Nici petrecere nu se mai făcea, nici bani de tort nu mai rămâneau. De cadou, nici nu vreau să-mi amintesc. De cele mai multe ori era o pereche de pantaloni pe care îi primeam în martie – aprilie când intram în trimestrul 3 de școală.

Dar cum toate lucrurile capătă sens la un moment dat în viață, această experiență m-a și frustrat, dar în același m-a și încurajat ca atunci când voi fi mare, voi face orice să-mi sărbătoresc ziua de naștere.

Ceea ce am și făcut. De când am intrat la facultate, de la camera de cămin, până în apartamentul din Portugalia, până la cel din România, oriunde am stat, indiferent de țară și locație, mi-am sărbătorit ziua de naștere cu prietenii mei. Am avut această nevoie uriașă de a-mi petrece ziua pentru toți anii în care nu s-a putut. Și a fost ceea ce m-a umplut de energie pozitivă, de bucurie, de o satisfacție de a oferi oamenilor dragi o ocazie de a ne simți bine.

De a-i vedea pe toți fericiți de ziua mea.

Cum vor fi următorii 40 ani?

În curând voi împlini 40 ani și mă tot întreabă lumea ce-mi doresc de ziua mea.

40 ani e o vârstă importantă pentru mine. Nu cred că sunt the new 20 or 30 ci o nouă etapă în viața mea. Ca un ciclu care s-a închis. Îmi iau din el lecțiile, oamenii care au supraviețuit alături de furtunile mele și mergem mai departe pe noul drum.

40 ani e o vârstă a schimbării. Și nu de copii, familie sau casă. Ci a schimbării mele în mai bine. Drumul parcurs în 2021 m-a dus spre proiecte personale care m-au ajutat să îmi dau jos câteva zeci de rânduri de Dina așa cum o știe toată lumea, într-un echilibru firav, până am ajuns la una foarte puțin cunoscută.

O Dina umbrită de temeri, necunoscut, întrebări, incertitudini. Dar în același timp curajoasă că poate aduce lumină și înțeles acolo unde e beznă.

Ce mă așteaptă dincolo de toată povestea asta? Ce urmează?

La început de 40 ani mi-am umplut paharul de atenție pe care o aștepam în fiecare an. Acum, simt să dau eu mai departe atenția pe care am cumulat-o până acum, simt să ofer din toate darurile pe care le-am primit până acum celor pentru care drumul continuă anevoios.

Una dintre intențiile acestui an este să îmi intre în viață oameni cu ajutorul cărora să dau mai departe din lumina mea. Din ceea ce am, din ceea ce pot, din ceea ce fac.

De aceea, la început de an au venit către mine două cauze care mi-au cerut suportul.

Ceea ce îmi confirmă credința că atunci când ne dorim cu adevărat, lucrurile se întâmplă. Să nu vă îndoiți niciodată de asta!

Așa că, de acești 40 de ani, nu am nevoie de nimic decât să mă ajutați să dăm mai departe din cât putem celor care au mai puțin decât noi. Care poate și-au pus și ei în intenție ca anul acesta să se facă bine, să primească ajutor divin, să găsească calea.

Iar noi devenim astfel, ajutorul lor divin, calea, binele din viața lor.

Așa că, dacă simțiți să faceți parte din povestea mea și s-o ducem mai departe vă invit să donați cât puteți, chiar și 10 lei, la una sau la ambele cauze de mai jos. Imaginați-vă că-mi aduceți mie o floare, dar eu vă rog să o dați celor care au nevoie mai mare de ea.

1. Fundația Hospice Casa Speranței.

Organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România și este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate gratuite de acest tip.

Organizația are două spitale cu servicii integrate, în Brașov și București, echipe mobile în patru orașe – București, Brașov, Făgăraș și Zărnești, șase sedii destinate oferirii de îngrijire paliativă și educație și peste 100 de paturi pentru internare și activități adiacente, destinate îngrijirii persoanelor diagnosticate cu boli incurabile.

În cei 19 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 35.000 de copii și adulți

Pentru a atinge targetul de 500 lei, vă rog să donați pentru ziua mea de naștere aici

2. Fundația Metropolis

Fundația Filantropică Metropolis este o organizație neguvernamentală, non-profit, cu personalitate juridică română, înființată pe data de 16 februarie 2007. Fundația are ca scop protecția copiilor separați de familie și integrarea lor în societate. Începând cu anul 2020, Fundația își asumă un nou obiectiv ambițios prin renovarea spitalelor publice.

În proiectele sale, Fundația Filantropică Metropolis lucrează în principal cu copiii și tinerii care provin din familii dezorganizate sau cu o situație socio-materială precară, familii fără locuință, familii în care părinții au probleme relaționale cauzate de divorț, alcoolism, lipsa unui loc de muncă sau probleme medicale.

Pentru ziua mea de naștere, vă rog să donați trimițând SMS la 8845 cu textul FACEM și donează 2 EURO lunar pentru renovarea spitalelor publice.

Vă mulțumesc în avans pentru ajutorul vostru și sunt convinsă că o să vi se întoarcă negreșit înapoi!

La multi ani, mie, vă sunt recunoscătoare, vouă!

 

Share This Story!

Leave A Comment