Pufuleți din tapioca

Că poate aveți prin cămară niște făină de tapioca și nu știți ce să faceți cu ea.

Eu, din contră, a trebuit să-mi comand că fir de tapioca nu se găsea la mine prin casă. Nu sunt vreo fană a produselor exotice, cum nici probleme cu glutenul n-am avut, așa că, n-am găsit rostul până acum.

Dar, de la o vreme încoace, mă tot bântuie niște rețete căpătate din bucătăria braziliană și m-am pus pe făcut experimente acasă.

Ce-i drept, nu prea am avut ocazia când eram copil să mă joc cu ingredientele, când prindeam un gram de zahăr nu știam ce să facem prima dată cu el, așa că mi-a venit și mie timpul să mă joc în bucătărie.

Iar ca orice copil devenit adult, prima dată a fost să înțeleg ce e tapioca și de ce mi-aș bate capul s-o gătesc.

Tapioca este un amidon extras dintr-un arbust tropical numit manioc care crește în zonele din Africa, Asia și America de Sud. Unul dintre marile beneficii ale acestui aliment e că nu conține gluten, iar conform unui articol publicat de Medical News Today, aproximativ o cană  de tapioca înseamna: 1,5 mg Omega-3, 3 mg Omega-6, fier, calciu, mangan, vitamina B6 și 0% grăsimi saturate și acizi grași. Pe de altă parte, tapioca este un aliment bogat în carbohidrați așa că, nu-l consumați în exces, că e posibil să deveniți flaușate.

Asta se spune și despre făină de grâu, deci regula că echilibrul e mama sănătății se aplică și pe alte continente.

Aparent, una dintre puținele rețete cunoscute la noi în țară este budinca de tapioca. Ei bine, eu și cu budincile…..cum să vă spun? Mai bine mănânc mere pădurețe precum Creangă o iarnă întreagă decât budincă de orișice.

Așa că, și de data asta voi rupe rândurile rețetelor tradiționale și azi o să vă povestesc cum am făcut niște biscuiți de tapioca ar spune brazilienii, dar eu mai degrabă le-aș spune pufuleți.

Păi dacă e gol pe dinăuntru și tare pe dinafară și nu-i pufulete, atunci ce-i?

O să vă zic din capul locului, ca să nu-mi aud vorbe după aia, că ai mei copii au zis c-am înnebunit făcând așa ceva, iar eu….eu i-am iubit. Pe pufuleți că pe copii, îi iubesc oricum.

Cred că e cea mai curioasă experiență din toată viața mea: să iubesc o rețetă atât de mult, iar copiii mei să nu înțeleagă despre ce vorbesc în propoziție.

Cu acestea fiind spuse, rămâne la decizia și curiozitatea voastră să încercați această rețetă. Eu cred că poate fi un aliment potrivit bebelușilor la început de diversificare, o să vedeți că nu are lapte, zahăr, plus că se face extrem de simplu și mai puțin copiilor noștri obișnuiți deja cu ciocolată și biscuiți din comerț. Sau, cine știe, poate o să le placă la fel de mult ca și vouă.

Și mai zic că merg perfect la gustările mamelor dintre cursurile on line :)

Ingrediente:

  • 250 g făină de tapioca
  • 75 g ulei (eu am avut de cocos, dar voi puteți pune de oricare vreți dar să nu aibă gustul foarte puternic)
  • 150 ml apă clocotită
  • 1 linguriță de sare (sau deloc dacă e pentru bebeluși). Dacă nu puneți deloc sare, gustul chiar va fi neutru, pentru că singurul gust vine de la sarea adăugată. Deci, cu cât sunt mai sărați cu atât mai gustoși.
  • 1 ou

Preparare:

Pasul 1: Într-un recipient se pune făina, sarea și se amestecă puțin.

www.mamipetocuri.ro

Pasul 2: Apoi, se adaugă uleiul la temperatura camerei, se amestecă, iar apoi apa clocotită și se omogenizează totul cu o lingură de lemn sau o paletă de plastic. Trebuie să devină un aluat moale ca o plastilină din care poți rupe și face biluțe. Dar încă nu faceți.

www.mamipetocuri.ro

Pasul 2: Se adaugă oul și se amestecă totul până aluatul devine foarte moale, ca o gumă de mestecat lipicioasă. Dacă nu e moale, mai adăugați apă călduță până începe să curgă mai greu.

www.mamipetocuri.rowww.mamipetocuri.ro

Pasul 3: Preîncălziți cuptorul la 200 grade, căldură sus-jos.

Pasul 4: Aluatul se transferă într-un pos de cofetărie sau dacă nu vă pasă de partea estetică puteți să lucrați direct cu lingurița și faceți bastonașe, cerculețe sau biluțe în tava tapetată cu foaie de copt. Nu e nevoie să lăsați spațiu între ei pentru că vor crește în înălțime, practic se vor umfla ca pufuleții și se vor goli pe dinăuntru.

www.mamipetocuri.ro

Pasul 5: Puneți-i în cuptor aproximativ 25 de minute, apoi lăsați-i la răcit și serviți.

www.mamipetocuri.ro
Se păstrează foarte bine pentru o perioadă destul de lungă de timp, într-un recipient închis ermetic.

Mai am pe listă de făcut pâine cu făină de tapioca. Cred că și asta o să-mi placă tare mult.

Probabil trebuia să mă nasc prin țările calde și să mănânc numai rădăcini și fructe direct din copac :)

***Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

By Published On: 19/01/2021Categories: Rețete rapide0 Comments on Pufuleți din tapioca

Share This Story!

Leave A Comment