Puterea de a ne întoarce la lucrurile simple

Seara trecută, pe fondul oboselii unuia dintre copii eu și cu soțul meu am început să schimbăm niște replici mai dure.

De altfel, v-am mai spus că la noi discuțiile cele mai dese sunt pe modul cum ne educăm copiii. Încă nu suntem complet echilibrați pe metodele de parenting.

Partea bună e că la noi discuțiile nu durează foarte mult, asta datorită lui că dacă ar fi după mine am vorbi o zi și-o noapte, iar apoi am lua-o de la capăt.

Partea și mai bună în toată treaba asta e că mie nu-mi trebuie mult să înțeleg că are și el dreptate, UNEORI, și realizez asta imediat după, când el începe să-i explice copilului cum stă situația, iar copilul chiar începe să se aplice.

Sincer vă spun că sunt momente când am impresia că are o baghetă magică și face farmece la copii, că intră în cameră cu copilul în criză și iese 5 minute mai încolo cu el vesel, ca și cum nimic nu s-a întâmplat.

Seara trecută, în timp ce tatăl cu copilul obosit se echilibrau cu ideile și se împăcau, eu culcam celălalt copil căruia îi spun:

– Noapte bună, te iubesc, hai că mă duc să văd ce l-a apucat pe tati de ne-am certat.

– Păi, ce, v-ați certat? mă întreabă el surprins.

– N-ai auzit?

– Nu, dar oricum, voi vă împăcați imediat. Noroc că nu vă despărțiți că atunci va trebui să te aleg pe tine.

– Da? Răspund eu încântată de parcă m-ar fi ales la concursul de talente.

– Păi tu ai tableta, tu ești Moș Crăciun….care ne-a adus un PS5, deci, ești cea mai tare. Acuma….tati e cu HDMI, cu legăturile alea pe care tu nu știi să le faci…., rămâne el pe gânduri de parcă ar fi vrut să-și schimbe decizia.

Eu, însă, nu pot să nu observ cât de interesant și natural văd copiii relația între părinți. O completare, un întreg, unul fără celălalt nu se poate, iar dacă se poate, totuși, e greu.

Iar asta m-a dus cu gândul și mai departe, când i-am dat în cărți unei persoane și drumul indicat în relația în cuplu a fost doar să-i fie soțului alături. Să fie prezentă lângă el. Unde prezent înseamnă fizic și emoțional alături de el.

Iar ea mi-a spus:

– Noi mai vorbim despre asta, dar eu nu știu ce să-i spun că nu mă pricep la problema lui.

Iar eu i-am zis:

– Dar el nu are nevoie să-i spui ce să facă, el are nevoie doar să fii lângă el, să știe că se poate baza pe tine. Să-l asculți, să-i zâmbești, să-l încurajezi. Are nevoie doar de prezența ta și să-i dai încredere.

Și mi s-a părut excepțional că uneori avem tot ce ne trebuie ca să ne putem vindeca pe noi sau relațiile din jurul nostru, și totuși ne e greu să răzbatem prin simplitate. De multe ori avem impresia că puterea stă în mâinile altuia, când de fapt, parte din vindecare stă fix în cele două brațe ale noastre, deschise larg către cel care are nevoie de noi. Întregul pe care copiii îl văd atât de inocent și pe care noi, adulții, îl complicăm fără să fie nevoie.

Am realizat, astfel, că întregul meu și al soțului, a fost disturbat de mine. Că el spunea ceva, iar eu peste el comentam pentru că nu eram de acord. Ca la final, să realizez că avea dreptate și copilul s-a liniștit miraculos.

Și nu era regula că atunci când cineva vorbește, celălalt tace?

Când unul are nevoie, celălalt e acolo să-l asculte?

Când unul e supărat, celălalt îl confirmă?

Când unul e fericit, celălalt i se alătură?

Când lucrurile nu mai merg, se discută?

Când unul e nervos, celălalt îl acceptă?

Aparent simplu, în practică mult mai greu, dar dacă e să trag linie și să scriu formula magică a stării de bine, ea sună așa:

De fiecare dată când lucrurile par să nu funcționeze, întoarce-te în simplitate! În banal.

Zâmbește la o albină, lasă-te stropit de ploaie, ascultă un prieten, trimite un mesaj de iubire soțului pe telefon, respiră/ inspiră, scrie o scrisoare copilului și pune-i-o în poștă să o găsească atunci când vine acasă, stai cu tine, citește 2 pagini, ascultă o muzică preferată, calmează totul cu o îmbrățișare sau cu un cuvânt blând, bea o cafea, fă-ți părul.

Și știți de ce va funcționa de fiecare dată? Pentru că o să vă ridicați nivelul hormonului de fericire care e pilaf pentru că lucrurile nu funcționează cum vreți voi și o să reușiți să vedeți soarele, ca atunci când sunteți într-un avion și peste pătura de nori, se vede cer senin.

Acolo stau toate răspunsurile.

În puterea de a ne întoarce la lucrurile simple.

Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

** Cutia Pandorei, mi-am imaginat acest joc ca un prieten pe care nu îl avem lângă noi în momentul acela când ne-am dori, când am avea nevoie, să încurajeze femeile să se întâlnească mai des și să se ventileze, să aducă o vorbă bună în cuplu atunci când credem că nimic nu se mai poate face, să zâmbim și să ne amintim că nu suntem niciodată singure!