Sărută-l ca și cum ar fi pentru ultima dată!
Știu, sună tragic, dar mai bine să fim realiști și împăcați, decât să trăim mereu cu părerea de rău că am mai fi putut face ceva și ne-am ratat șansa.
Mă uit la Outlander, un serial în care o tipă din 1945 face o călătorie de 200 de ani în trecut și ajunge în Scoția anului 1745. La un moment dat are șansa să se întoarcă la soțul ei din anul plecării, însă datorită contextului în care se găsea, decide să rămână cu scoțianul cu care se măritase între timp. La început a fost destul de plictisitor, ceea ce m-a ținut cu ochii de televizor a fost, desigur, actorul principal, dar sunt cu inima împăcată că i-am spus soțului că dacă vreodată o să dispar ca tipa din film să-și ia gândul că nici eu nu mă mai întorc.
A zis că e numai bine, că așa poate să plece singur cu barca în Grecia, moment când m-a pus pe gânduri….
Revenind la film, acțiunea se petrece pe vremea când femeile se ocupau de casă, iar bărbații plecau la luptă. Mă uitam cum își luau la revedere, cum se sărutau ca și cum ar fi fost pentru ultima dată, cum își spuneau cele mai frumoase cuvinte și se îmbrățișau lung. Toată viața lor împreună se reducea la acele clipe, la îmbrățișarea aceea, la sărutul acela. Timpul petrecut împreună era valorificat la maxim, mâncau împreună, dormeau împreună, munceau în jurul casei împreună. Când plecau la luptă, ideea de împreună era bine împământenit în inima lor și sentimentul că nu făcuseră suficient nu exista. Timpurile erau grele, dar cu toate astea, știau să-l trăiască în beneficiul lor și a stării de bine în familie.
După mai bine de 250 de ani, timpul curge complet diferit, în favoarea noastră. Nu mai pleacă nimeni la luptă, din fericire, probabilitatea să ne întoarcem vii de la serviciu e destul de ridicată, pare că nu mai există atâtea riscuri de a muri subit așa cum era pe timpuri, dar cu toate astea, uităm că, în continuare, nimeni nu ne garantează viață veșnică.
E o iluzie faptul că avem timp mâine să fim fericiți, în timp ce azi ne omorâm pentru un loc în față la semafor, nu ne îmbrăcăm cu rochia nouă pentru că oricum te duci doar la piață, nu-l mai săruți de la revedere că oricum îl vezi diseară acasă, nu-ți mai iei copiii în brațe că i-ai luat și ieri.
Totul e o iluzie. Ce știm sigur e că azi putem fi fericiți și ține numai de noi să reușim.
Trăim vremuri în care avem tot ce ne trebuie să fim fericiți. Tot! Doar că uităm să fim recunoscători pentru aceste timpuri. Pentru că se întoarce bărbatul viu acasă de la birou, pentru că avem copii sănătoși, pentru că mergem la magazin și putem să cumpărăm ce vrem, pentru că avem telefoane și ne putem suna prietenii oricând dorim, pentru că avem medici și vaccinuri, avioane și mașini, avem încălzire centrală și apă caldă la baie, avem terapeuți ca să ne vindecăm emoțional, pentru că suntem vii și putem să facem față situațiilor de peste zi. Avem absolut de toate ca să fim mulțumiți!
Și poate că timpurile din 1700 au trecut, dar asta nu ne garantează că oamenii de lângă noi nu pot dispărea într-o bătaie de gene. Nu mai mergem la luptă cu săbii și pistoale, dar mergem la serviciu unde bolile secolului 20 nu ne iartă: stresul, oboseala cronică, epuizarea se prind de-un fir de păr, își fac culcuș în noi, încep să le crească rădăcini din ce în ce mai puternice până într-o zi când nu-l mai săruți că oricum vine diseară acasă….
Și nu mai vine.
Așa că, în orice zi din viața ta, oricât de grea ți se pare că e, alege să-l săruți ca și cum e ultima voastră dimineață împreună, ia-și copiii în brațe chiar dacă i-ai luat și ieri, îmbracă-te frumos chiar dacă mergi numai la piață și aprinde o lumânare, fiind recunoscătoare pentru ziua de azi!
Că mâine nu e garantat nimănui!
***Cartea Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)
