Se lucrează, doamnă!
La noi se lucrează continuu: la tramvai de vreun an, la semaforul intermitent de vreo săptămână, între timp s-au mai accidentat niște mașini da cine mai stă se se uite și se lucrează la pompa de apa din complex că s-a ars.
Știți cum e sa nu ai apă? Groaznic.
Însă, cum m-am născut și am trăit vreo 19 ani în Bacău, probabil, singurul oraș din România fără apă curentă mi-a venit gândul liniștitor – se va rezolva curând, ca doar stăm în București, mă rog, adiacent, altă conductă, aceleași drepturi.
După ce îmi mecanizasem gestul de a deschide și închide robinetul pentru a verifica apa, începuse să mi se adune gândurile negre în cap.
Pe grupul de mămici din complex discuțiile erau în toi. Suntem informate că s-a ars pompa principală de apă și ca abia luni se comanda din Italia și că de marți încolo vom avea vesti.
Sângele începe să-mi urce în creier, fetele făceau glume pe grup iar mie îmi săreau rândurile, nici nu mai citeam bine, nu înțelegeam cum adică marți când e abia duminică și ce facem până marții și ce facem și ce facem…?
Brusc am simțit că mă inundă vasele murdare. Apoi, că toate hainele mele sunt lipicioase. Că am mâinile murdare constant și că cei doi copii miros a pipi.
Apoi, m-a cuprins panica. Și la întrebarea devenita paranoică: Ce vom face fără apă până marși, creierul meu nu returna nici un răspuns.
M-am uitat la Cris și i-am ordonat:
– Mergi în Cora și cumpără apă.
– De ce te stresezi așa? O sa vina apa…..spune el, cel care n-a stat niciodată în viața lui fără nici un strop de apă în casă.
– Nu vine! Du-te și cumpără! i-am șuierat printre dinți.
– Și s-a dus în Cora.
În Evul Mediu erau izvoare, nu?
Da, e foarte greu sa te întorci în timp, sa încălzești apa, să speli vasele de mână, sa le clătești cu paharul, să faci baie la lighean și e foarte greu sa vezi că unul dintre cei doi vecini ai tăi care au puț în curte își spală mașinile în stradă când tu nu ai apă nici să te speli pe mâini. Asta da, aroganță!
Luni a fost cel mai greu. Că ajunsese pompa și trăiam cu speranța că „acum vine apa” și apa nu venea. Și copiii nu mai aveau haine curate să se îmbrace și eu voiam o salata și nu aveam apa să o spăl, și vasele murdare se adunau și apa nu venea. Că se lucrează.
Eu m-am culcat devreme, răpusa de stres, la propriu. Pe la 12 noaptea însă, Cris bântuia prin casa deschizând toate robinetele. Îl auzeam prin vis, întrebându-mă:
– Ce zic, vine apa?
Marți dimineața toată lumea părea că are apă numai noi nu. Nu mai exista speranță.
Am întrebat la poartă:
– Când vine apa?
– Se lucrează, doamnă!
Acest verb continuu, se lucrează, dar nu zice pentru cât timp?
Cât mai durează acest se lucrează?
Se știe că bărbații nu reușesc să facă mai mult de un singur lucru o dată. Sună telefonul, dau mai încet televizorul, poate chiar îl închid, pe când femeile îi explică vecinei rețeta de chiftele, amesteca în mâncare, vorbește prin semne cu cel mare și-i zâmbește cu substrat (pe care oricum nu-l înțelege) soțului. Îi ceri bărbatului să-ți pună perdeaua? Așteaptă-te la un termen de rezolvare până la 6 luni. De ce? Pentru că avea agenda plină cu câte un singur lucru de făcut o dată.
Acum se explică, de ce acest se lucrează, este specific bărbaților. Atât portarilor, administratorilor sau tuturor celor de gen masculin. O femeie nu-ți va spune:
– Se lucrează.
Ea îți zice: Stim că e greu fără apă. Și copiii mei stau nespălați. Facem tot posibilul să rezolvăm urgent.
Vedeți diferența?
Nu sunt eu mare feministă, dar cred că fiecare ar trebui să facă ceea ce se pricepe mai bine: bărbatul să lucreze, iar femeia să comunice termenele.
Atunci, lumea ar fi cu adevărat fericită.
A venit și apa, după ce s-a mai făcut un drum ca nu ajungea cablul cumpărat inițial și încă un drum că electricianul nu știa unde sa vina. Eu v-am zis: în loc să-i spună în aceeași conversație două informații distincte, au vorbit pe rând, câte un lucru odată.
Sa ne apucam de cele casnice, toate odată că femeia n-are timp c-o strigă 2 copii de foame, câteva mașini de spălat și vase cât cuprinde.
