Simo, spaima șoselelor!

Nu știu dacă ați observat, șoferi din București, dar de câteva zile se merge minunat prin oraș. Or fi luat copiii deja vacanță, or fi plecat unii deja în concediu, nu știu, dar ți-e mai mare dragul să te duci și tu ca tot omul la serviciu, străbătând de-a lungul Capitala.

Azi dimineață, 5 mașini la primul semafor, 2 la al doilea. Abia am reușit să împac spiritele copiilor din spate- Beatriz deja descălțată își întindea picioarele către Andre, iar cel din urmă urla că el nu vrea să-i miroase picioarele lui Baby. Știu, amuzant, până când povestea se repetă aproape zilnic și doar la semafor mai apuci să intervii.

În mai puțin de 30 minute am ajuns la grădiniță, am lăsat descendenții și am plecat relaxată la birou.

Unul mi-a dat prioritate de pe linia de tramvai peste care trebuie să trec, altul m-a claxonat că i s-a părut că mă bag in fața lui. Din astea, ușoare, eu ca niciodată relaxată la semafoare.

Trec și de Muncii, trec și de Calea Călărașilor unde, minune, 3 mașini la semafor, ajung la Unirii, Splai. Se merge bară la bară. Era prea frumos, nu? Abia mă strecor și eu pe un verde, în coloană, să nu blochez trecerea de pietoni.

Și în fața mea, apare doar ea, Simo, cu un WV roșu de Ferrari, abia scos din spălătorie, probabil decapotabil (la cât mă pricep eu la mașini, așa părea).

Buuun – Imaginați-vă asta: toată lumea stă la semafor, în coloană. Stânga Dâmbovița, dreapta trotuar. 2 benzi. Simona de pe a doua bandă, semnalizează dreapta. Eu cu un ochi în Facebook, observ și mă uit surprinsă că nu înțelegeam ce vrea sa facă și unde să se ducă, mașinile fiind oprite la semafor. Zic, poate așteaptă până se face verde. Dar ea, insista să treacă pe dreapta. Unde? Se blocase, în diagonală, între benzi, între mașinile oprite la semafor.

Se face verde, i se face loc. Bineînțeles că înaintează fix o mașina, pentru că se stătea in coloană și, în față, alt semafor. Ea, semnalizează stânga. Măi, să fie. Se bagă, peste unul in stânga, se claxonează, ea revine pe banda din dreapta unde deja era o altă mașină, că, deh, se mergea cât de cât normal. O claxonează și ăsta din dreapta, i se face loc în stânga, vreo 2 mașini în fața mea. Mergea în zig zag la câte o mașină distanță.

In intersecție, se oprește. Zic – vrea să se ducă pe Victoriei, în dreapta . O las să se ducă. Da de unde……nu vrea pe Victoriei. Vrea pe banda din dreapta. Și stă oprită în intersecție, până o lasă cineva să se bage în coloană. Eu aștept în spatele ei, căci blochează banda a doua, unde sunt eu.  Eu nu claxonez, de obicei. Mă gândesc mereu că oricine poate greși.

O las în spate, mă duc în treaba mea. Dar, apare și ea, din spate, băgându-se, de unde a ieșit, vreo două mașini mai în fața mea,

Mie mi se părea o parodie la Fast&Furious.

Și nu voiam decât să plece departe de mine. Să se ducă peste alții și să mă lase pe mine în pace. Să nu mă streseze, să dea cumva peste mine că se vedea de la o poștă că nu știe ce face. În același timp mă amuza, cum punea ea semnalizare conștiincios și se aștepta instant mașinile să dispară din calea ei. Apoi, se precipita și se întorcea de unde plecase.

Dar n-a fost să fie!

La semafor, ea ajunge prima pe banda a doua, eu mă mut pe prima bandă, în spatele cuiva. „Du-teeeeee, du-teeeeee, și fii fericită!”

Băi, da nici n-a vrut!

Se face verde, ea stă, ăla din fața mea pleacă și ea peste mine!

Unde să se ducă? Deci, UNDE?

O claxonez la refuz, că nu se oprea. Avea traiectoria fixă: o mașină pe dreapta, o mașină pe stânga. Opresc și o văd în toată splendoarea ei, eu cu geamul deschis, ea cu geamurile deschise – o blondă, cu părul întins, prins în coadă, tinerică.

Nu vă pot traduce ce a fost la gura mea – îmi amintesc doar spunându-i „stai pe banda ta…..” și alte cuvinte la care Andre mi-ar fi spus „e foarte urât ce ai spus, mami”.

Să fii dat naiba să îmi atingă mașina și să nu mai am eu cu ce-mi lua copiii de la grădiniță, păi nu știu ce-i făceam. Dar să se ducă in lumea lor și să ne lase in pace pe ăștia care ne-am luat carnetele pe învățate!

Vă confirm că dacă nu era așa frivolă, iar de gura mea nici nu auzeam ce spune, aș fi apărut azi la TV, nu în cea mai bună ipostază a mea, clar!

Iar mai amuzant e că, verde fiind, nimeni nu mergea, dar nimeni nu claxona. Cred că le plăcea maxim ce vedeau.

Bucureștiul are un singur nume – Simo! Spaiul Independenței are un singur nume – Simo. Mersul pe șosea în zigzag are un singur nume – Simo. Blocatul mașinilor pe diagonală în coloană are un singur nume – Simo.

Știți poanta aia cu – mi-am luat carnet, încă un pericol pe străzi?

The one and only…..Simo.

image

 

Share This Story!

Leave A Comment