Somnul de prânz la copii: între bau-bau-ul speriecios și relaxare în familie

O să vă zic din capul locului, dacă n-am mai spus-o de vreo câteva ori, că sunt pentru un program clar de masă și somn la copii.

Eu sunt acel tip de mamă care a renunțat la petreceri ca să se poată odihni copilul bine, în patul lui și să mănânce mâncare proaspătă de bebeluși la masa lui. Petreceri însemnând nunți și botezuri. Că de restul, nici nu intra în discuție.

N-am fost astfel, nici cea mai ieșită mamă de bebeluși din casă și nici cea mai relaxată.

Ceea ce mă duce la punctul 2 al explicației că sunt pe principiul mai bine acum, decât dureri de cap, mai târziu. Adică, dacă pot preveni, o fac cu brațele deschise.

Și-acum, să ne întoarcem la somnurile de prânz ale copiilor noștri. Acești balauri ai copilăriei fiecărui copil, începând cu noi.

Spuneți voi, vă obliga mama voastră să dormiți la prânz sau nu?

Eu din toți anii de creșă și grădiniță am făcut doar grupa mare, program scurt. Așa că somnul de prânz cădea strict în responsabilitatea mamei. Care mă punea la somn, fără țipete sau bătaie, dar era o regulă peste care nu se putea trece nici în ruptul capului.

Mă urmăresc fantomele somnului de prânz ale copilăriei?

Nu. Ba din contră, atunci când nu dormeam inventam jocuri imaginare, cu personaje complexe și acțiuni de viață și de moarte. Asta, da, îmi amintesc. Și ce mândră de mine eram, și ce bine mă simțeam dând viață copiilor din povești incredibile cu balauri și păduri stufoase.

Somnul de prânz nu trebuie să fie terorizant nici pentru adult și în nici un caz pentru copil.

– Dar copilul meu nu vrea să doarmă la prânz!

– Dar de ce să-l chinui dacă plânge și nu vrea?

– Dacă doarme la prânz, se culcă foarte târziu noaptea.

Astea sunt cele mai întâlnire replici pe care le-am auzit de la prietenii din jurul meu.

Haideți să facem un exercițiu: înlocuiți verbul a dormi cu a mânca, a bea (apă) sau a respira. Parcă nu mai sună așa bine, nu?

Fără nici una de mai sus nu putem supraviețui, dar cumva, la somn, renunțăm cel mai ușor.

Somnul de prânz ar trebui să fie o rutină așa cum te speli pe dinți, mănânci sau respiri.

Cercetătorii de la American Academy of Sleep Medicine  spun că mai puține ore de somn decât cele recomandate duc la stări de irascibilitate, dificultate de a adormi sau somn neodihnitor, iar pe termen lung la probleme de concentrare, atenție sau stare generală proastă.

Recomandările lor pentru un interval de 24 de ore sunt:

• Bebeluși 4-12 luni: 12-16 ore de somn (inclusiv somnul de prânz)
• Copii 1-2 ani: 11-14 ore de somn (inclusiv somnul de prânz)
• Copii 3-5 ani: 10-13 ore de somn (inclusiv somnul de prânz)
• Copii 6-12 ani: 9-12 ore de somn/ noapte
• Adolescenți 13-18 ani: 8-10 ore de somn/ noapte

Pentru a ușura viața părinților, au dezvoltat în plus un calculator care îți spune în funcție de vârsta copilului la ce oră ar trebui să se culce pentru a dormi numărul de ore recomandat.

Fiecare copil e unic. Unul are nevoie de mai mult somn, altul de mai puțin

De aceea, în recomandările de mai sus există niște intervale. Poate copilul tău nu are nevoie de 13 ore de somn, dar ar fi bine măcar 10 să doarmă, dacă are între 3 și 5 ani.

Beti se găsește în acest interval. Faptul că i s-a format o rutină de somn mi-a simplificat viața la maxim. Timp de 4 ani a dormit aproape mereu la aceeași oră. Cred că și cel mai rebel copil s-ar fi supus în ritmul ăsta. Și numai Dumnezeu știe cât de greu se poate convinge un copil precum ea.

Andre a intrat în intervalul 6-12 ani. Teoretic nu ar mai avea nevoie de somnul de la prânz, dacă doarme măcar 9 ore/ noapte. În timpul anului școlar e la limită. Se trezește la 7 și se culcă la 9.30-10. De aceea, în timpul weekendului recuperăm orele pierdute. Nemaiavând rutina, e mai greu.

– Mami, viața mea e așa, fără somn, începe el să-mi explice cum nu poate dormi și că vrea să se joace.

Dar corpul lui, la 6 ani, are nevoie să se odihnească, să spună – stop – măcar pentru 30 de minute. Se așează în pat, dar se mișcă, se foiește, vorbește până îmi vine și mie câteodată să renunț.

– Poate că totuși e mai bine să-l las să se joace. Poate chiar nu are nevoie de somn.

Însă, nu mă las. Încep să-l mângâi pe cap, să îi liniștesc mișcările de picioare și să-l țin în brațe. Când corpul lui începe să se relaxeze, se întoarce pe partea dreaptă și adoarme.

Somnul e mai mult decât odihnă

Somnul de prânz poate fi un moment de relaxare, de stop! și pentru părinți. Măcar în weekend, dacă în timpul săptămânii e despre serviciu, mâncare casă și haine de spălat.

Iar dormitul împreună cu copilul bine strâns la piept sunt momente unice de care o să vă aduceți aminte când ei, departe, vor strânge pe alții la piept.

Sursa foto