Sos de roșii (bulion) și zacuscă la oala One Pot de la Tefal (TOP)

Ce face o gospodină în prag de toamnă când are serviciu de mers, copii de dus la școală, casă de organizat și bărbat de…..completează fiecare aici, după caz, și o oală minune numai bună de folosit.

Nu stați voi pe Youtube-ul meu, sau stați?, că dacă stați, știți că m-a întrebat lumea de rețetele de bulion și zacuscă, iar eu abia am așteptat să vă povestesc ce am făcut cu roșiile mele super dulci pe care n-am vrut să le las să se strice în frigider.

Sos de roșii pentru toamnă care s-a terminat înainte să înceapă bine. L-am folosit la paste și la niște mâncăruri cu carne, făcute tot la TOP, de trebuie să mă duc acum în piață să fac plinul de roșii. Că e păcat de rețetă!

Desigur, știți deja, aceste rețete la TOP nu au nici un secret. Zero secrete și timp berechet de făcut toate cele din primul paragraf.

Să înceapă distracția!

Sos de roșii/ bulion

Cantitățile le stabilește fiecare, dar să nu depășiți linia de maxim a recipientului oalei

Pasul 1: Spălați, curățați și tăiați roșiile felii mai mari sau cuburi

Pasul 2: Le așezați în recipient cu sare, puțin ulei de măsline, busuioc, oregano, usturoi și ce mai vreți voi pentru sosul vostru de roșii

Pasul 3: Setați funcția Bake unde capacul nu se blochează, pentru 2 ore și amestecați din când în când. În cazul în care roșiile nu sunt foarte zemoase, ceea ce nu e tocmai indicat, adăugați sos de roșii sau apă

Pasul 4: După ce s-a încheiat timpul, blenduiți roșiile și dacă e prea lichid, mai lăsați pe bake pentru 5-10 minute până ajunge la consistența dorită.

Poftă bună!

 

Zacuscă

Pasul 1: Spălați, curățați și tăiați toate legumele pe care le doriți în zacuscă

Pasul 2: Adăugați-le în recipient cu toate condimentele și setați oala la funcția Stew/ Soup, meat pentru 40 minute

Pasul 3: Când se termină timpul, depresurizați și setați funcția simmer pentru 20 min sau până la consistența dorită.

 

Poftă bună!

 

Am făcut și video pentru youtube-ri, acolo dau ceva mai multe detalii că mă ia gura pe dinainte :)

Share This Story!

Leave A Comment