Spune-mi ce muzică ascultai în adolescență ca să-ți spun ce tip de adult ești

În procesul meu de rescriere a programului de funcționare cu scopul de a nu mai trăi în pattern-uri și în lipsa de încredere care mă epuiza și mă scotea din ritm a fost să fac pace cu copilul din mine.

Pe copilul din mine îl cheamă Ionela și am renunțat la el când am plecat la facultate în București unde am ales să mă cunoască lumea după al doilea nume, respectiv Dina.

Cei rămași acasă mă știau de Ionela, cei care mă cunoșteau pentru prima dată mă știau de Dina.

Ușor, ușor, în câțiva ani, Ionela a început să dispară aproape cu totul, făcându-i loc Dinei, tânăra care dădea impresia că știe exact ce vrea, ce face și în ce direcție se duce.

Realitatea era că habar nu avea și se lăsa în voia sorții. Noroc că soarta a iubit-o și i-a dat intuiție puternică pentru a nu se pierde cu totul.

Dina n-a mai dat în cărți, Dina n-a mai scris, Dina s-a rupt cu totul de orașul ei natal și de oamenii de acolo.

Dar Dina era extrem de fericită să cunoască libertatea de a face fix ce-i trece prin cap, uitând-o complet pe Ionela care-i aducea numai amintiri pe care voia să le ardă și să le uite pentru totdeauna.

După aproape 20 ani, reîntâlnirea cu Ionela a fost extrem de complicată. Număr minim 8 luni de când sunt în acest proces de acceptare a acestei ființe în viața mea și abia acum pot spune că și-a întors privirea către mine. Că m-a văzut.

De fapt, că am văzut-o eu pe ea. Că m-am dus la ea. Că am avut curajul să mă apropii de ea. Chiar și acum, în timp ce scriu aceste cuvinte îmi bate inima.

Sunt Dina Ionela, am 40 de ani și abia acum sunt completă.

Zilele trecute, într-o seară, când m-am prăbușit în brațele soțului meu și i-am povestit printre lacrimi despre această Ionela pe care nu o vreau în viața mea pentru că acum sunt bine și de ce trebuie eu să o simt mereu ca o povară, mi-a spus:

– Dar te-ai gândit că poate Ionela este cea care te-a adus astăzi aici? Că de fapt, înainte să fii Dina ești Ionela care a reușit tot ce și-a dorit să aibă în viață?

Ei, dragii mei, aici mi s-a oprit mintea. Aici, capul meu a făcut declick.

Că Ionela, cea care se ruga să întâlnească un om care să o iubească așa cum e, care visa să fie liberă, să scrie, să spună ce simte fără să fie judecată, a reușit!

Dar cum a reușit Ionela să ajungă aici?

M-am întrebat apoi. Ce am făcut în afară să cred cu putere în ceea ce am simțit că e posibil?

Și m-am dus cu mintea în trecut, m-am dus la Ionela din camera ei și am privit-o.

Și privind-o zile-n șir trecând într-o secundă, ani, trecând în minute am constatat că singurul numitor comun care-i dădea viață și putere a fost muzica pe care o asculta.

Ani de zile am ascultat Guns n Roses. Știam cuvintele absolut pe de rost, mă culcam citind viața lui Axl Rose printată de pe internet de la Radio Alfa unde lucra sora mea pe vremea aia, mă trezeam și-o luam de la capăt.

Eram într-a noua, era Mirc-ului la noi, când am citit că Axl Rose face terapie prin regresie, de unde și videoclipul Dont Cry. Adică, s-a dus înapoi la momentul nașterii lui ca să se poate vindeca și renaște cu un nou program de funcționare.

Mi s-a părut incredibil și totuși, fascinant de unde și credința mea până în zilele noastre că totul e posibil!

Toată lumea îmi spunea că îmi place de Axl Rose că umblă în pantaloni scurți, realitatea era că pentru mine n-a fost vorba niciodată de ceva fizic. Axl Rose era un alter ego al meu.

Vocea care vorbea pentru mine.

Toate melodiile lui, ale formației, el fiind unul dintre principalii autori, sunt despre cum să reușești, dincolo de traumă.

Fie că vorbim despre melodii mai grele, Coma, Welcome to the Jungle, 14 Years, Aint it fun, Garden of Eden sau balade precum Estranged, Dont Cry sau November Rain, absolut toate au același mesaj: viața e complexă, e greu să fii number one, e greu să lupți să fii number one, e greu când trebuie să te vinzi ca om al societății, este cumplit să îți pierzi iubirea vieții tale, să te simți singur când ești înconjurat de oameni, să simți că ești diferit și să nu-ți găsești locul și totuși,

Only poor boys get the chance/ But the smart boys do without. (Garden)

Numai băieții slabi testează/ Băieții deștepți reușesc fără.

Fiind vorba despre această Grădină a tuturor posibilităților, a femeilor frumoase și a florilor care te îmbie, dar care te pot omorî dacă nu ieși la timp și realizezi că poți fără, ca un băiat deștept.

În Estranged, una dintre cele mai profunde melodii, Axl spune cum este convins că nu va găsi pe cineva care să o înlocuiască pe iubirea vieții lui și totuși, cum nu vrea să moară și cum știe că va trebui să o scoată la capăt singur că viața este fix despre asta. Despre a pierde, a trece peste, a trăi.

În Nomberber Rain, prea mult cunoscuta melodie a lor dar prea puțin înțeleasă vorbește despre cât de important este să-și deschizi inima, să accepți suferința ca apoi să te poți vindeca, trecând prin trauma metaforizată într-o ploaie de noiembrie și moartea iubitei lui.

În Sweet child of mine vorbește despre iubirea care-ți amintește de copilărie, știți voi, prima iubire care pe cât de frumoasă poate fi, pe atât de mult îți apasă butoanele și te obligă ori să fugi, ori să te rezolvi. Sau să rămâi într-o relație toxică pentru restul zilelor noastre. Where do we go now, where do we go?

Yesterday are o frază excepțională: I ain’t got time to reminisce old novelties/ Nu am timp să-mi amintesc de vechile noutăți.

Cum ar veni, să fac din vechi ceva nou.

Și închei cu Dont damn me, că altfel vă țin până mâine aici, o melodie super sonoră dar care spune așa:

”Don’t damn me when I speak a piece of my mind
‘Cause silence isn’t golden
When I’m holding it inside
‘Cause I’ve been where I have been
An I’ve seen what I have seen
I put the pen to the paper
‘Cause it’s all a part of me
(…)
I know you don’t want to hear me crying
An I know you don’t want to hear me deny
That your satisfaction lies in your illusions
But your delusions are yours an not mine
We take for granted that we know the whole story
We judge a book by it’s cover and read what we want
Between selected lines”

Vă las pe voi să traduceți și să luați ceea ce simțiți că e important.

Întorcându-mă în timp, în perioada în care creierul copilului este în formare (și care își încheie dezvoltarea în jurul vârstei de 21 ani) am înțeles cât de important a fost pentru mine să ascult versuri cu mesaje încurajatoare.

Că poți trece peste orice durere, oricât de greu ar fi. Creierul meu s-a format pe energia supraviețuitorului.

Eu pot orice!

Multă lume îmi spune astăzi: numai pe tine te ascultă universul și ți se întâmplă lucrurile pe care le ceri!

Iar eu zic: nu, eu doar cred!

Și cred pentru că mi s-a format în creier o legătură neuronală care m-a ajutat nu numai să supraviețuiesc, dar astăzi să trăiesc!

Este important să avem modele de bază când suntem tineri. Nu contează dacă aleargă de nebun pe scenă în chiloți sau că are 100 kg în plus.

Contează mesajul, creierul, puterea voinței, deschiderea inimii!

Capacitatea noastră de a citi ”between the lines”.

Am ajuns să ascult GNS nu prin November Rain sau Dont Cry care erau pe-atunci la super modă. Ci prin Coma. Și unde Coma era ceva foarte grav, cineva îmi spunea că la capătul ei există lumină. Există speranță. Acolo a început totul. Aveam nevoie să aud asta și poate că, totuși, Universul chiar îmi arăta de atunci calea :)

Sunt recunoscătoare Ionelei că azi nu doar m-a ajutat să fiu completă și să îmi dea putere și curaj să cred că orice e posibil, ci să fiu un părinte conștient cu mediul din care își iau copiii mei mesajele.

Să vă fie cu folos!

 

Sursa foto

By Published On: 30/07/2022Categories: Stil de viață2 Comments

Share This Story!

2 Comments

  1. Stanescu Stanescu maria 05/08/2022 at 09:34 - Reply

    Frumos scris!

Leave A Comment