Străzile patriei nu sunt toalete publice

Mă mai supăr eu așa pe oameni, dar știți că nu sunt tipul să scot pe nimeni la colț și să arăt paiul din ochiul celuilalt când poate eu am ditamai parul. Dar pe asta nu pot să nu v-o povestesc că stă dincolo de puterea mea de înțelegere, pe cuvânt de mamă cu doi copii acasă care a trecut prin multe, de cele mai multe ori, singură.

Acum vreo câteva zile eram în parcarea din jurul grădiniței lui Beti, căutând un loc liber. Și în timp ce capul meu făcea precum farul stânga – dreapta, dreapta – stânga, că parcarea-i mare și locuri puține am zărit la câțiva pași de mine, în văzul tuturora, o mamă care ștergea la fund un copil care făcuse, acolo, în capătul unui loc de parcare, caca.

Eu am rămas fără reacție, uitându-mă efectiv ca vițica la poartă nouă la mama aceea absolut normală, ca mine, ca tine, ca oricare altcineva, cu un copil absolut normal, cam de vreo 3-4 ani, care acoperea ditamai rahatul cu un șervețel, apoi a îmbrăcat copilul și a plecat.

Visăm cu toții să trăim într-o țară civilizată, uităm, însă, că țara începe cu fiecare dintre noi.

Când am devenit eu prima dată mamă, încă nu apăruseră discuțiile interminabile despre a face sau nu pipi la copac, despre olița portabilă, ci abia începuseră discuțiile despre scutecele textile. Cert e că, eu n-am folosit nici scutece textile, nici oliță și cred că pot aduna vreo 2 – 3 pipi la copac, probabil în vreun parc dar nu-mi mai amintesc bine că a trecut ceva timp de-atunci.

Însă, dacă mă întrebați pe mine, decât să faci pipi la o toaletă publică, de care nu te poți apropia la câțiva metri din cauza mirosului, mai bine faci la copac. Mai ales când vorbim de un copil relativ mic, fără mușchii responsabili cu ”ținutul” de pipi suficient dezvoltați. Deci, vorbim de cazuri extreme și de copaci din aceia mai îndepărtați, mai ascunși, nu chiar unde se joacă toți copiii și pe unde trec mamele cu căruțul.

Acuma, de aici până să transformi parcarea, trotuarele și locurile populate în toaletă publică mi se pare drum foarte lung.

Pe de o parte milităm pentru un oraș curat și pungulițe pentru câinii cu care ne plimbăm pe stradă. Pe de altă parte, părinții care ar trebui să le fie model de bună purtare și cuviință copiilor, îi pun să-și facă nevoile în stradă.

Acești copii, vor fii viitorii adulți pe care îi vedem astăzi la colțurile blocului urinând betoanele, când mai au 5 minute până acasă sau 200 m până la primul magazin cu toaletă. Exclud toaletele publice din discuție, cu toate că peste ani, sunt convinsă că acestea vor fi mai curate și mai ușor de utilizat, iar copiii noștri, atunci adulți ar trebui educați în spiritul utilizării lor.

Precum cu hârtiile puse la gunoi. Când eram copil, îmi amintesc perfect că oamenii aruncau hârtii pe jos. Nu știu exact dacă lipsea educația sau nu erau coșuri de gunoi, dar astăzi, îi vedem cu ochiul liber pe acei copii, azi adulți,  care aruncă de pe geamul mașinii cutia goală de la țigări sau pet-urile pe spațiul verde. Sunt din aceeași generație cu mine, poate un pic mai mari care au crescut fără perspectiva că societatea se va dezvolta iar pentru copiii noștri, dacă nu pentru noi, avem responsabilitatea de a proteja spațiul în care trăim.

Planeta nu e de unică folosință.

Iar copiii ar trebui să învețe asta de la noi. Că exact așa cum o păstrăm, așa o s-o avem. Că așa cum nici nouă nu ne place să călcăm într-un rahat, nici altora nu le place.

– Dar dacă îl durea burta pe copil și chiar nu s-a mai putut ține?

– Știți unde-și fac câinii nevoile? Exact! În punga stăpânului.

Cine nu folosește olițe portabile, măcar niște pungi își pot lua la ei. Pentru un caca de copil sau pentru câteva frunze culese împreună cu el din parc.

Ce trotuare curate am avea și noi!

Michael Gaida de la Pixabay„>Sursa foto