Avem de toate, dar nu toate ne sunt de folos
E o mare calitate să știi ce să iei cu tine din tot ceea ce-ți oferă viața. Să alegi ce ai nevoie și ce te ajută ca să devii omul pe care ți-l dorești să fii.
Ca atunci când intri într-o bibliotecă plină cu cărți, dar nu toate cărțile te ajută să găsești comoara ascunsă.
Cum știi care sunt acele cărți care te ajută pentru a-ți atinge obiectivul în viață? Cărțile acelea de care ai nevoie să le ai aproape când vrei ghidaj și informații prețioase.
Sau ca atunci când faci cunoștință cu un grup de oameni, dar nu toți adaugă valoare momentului în care te găsești.
Să ai capacitatea să discerni și să poți alege lucrurile care cu adevărat îți simplifică viața de cele care sunt la ofertă și atât este într-adevăr cel mai frumos cadou pe care ni-l putem oferi nouă și pe care îl putem transmite mai departe, copiilor noștri.
Să știi care sunt oamenii care îți vor sta alături la bine și la greu și cei care vor pleca la primul strigăt de ajutor.
Sunt de toate, dar nu toate ne sunt de folos
Astăzi, mai mult ca oricând, prioritatea lucrului cumpărat este să fie frumos, colorat, zgomotos, să aibă butoane, să coste mult. Că ce e ieftin, nu e bun.
Astăzi, avem de toate. Putem să avem de toate. Dar mai mult ca oricând, nu toate ne sunt de folos.
Ne îndatorăm la bancă pentru un apartament cu flori în glastră, așa cum avea bunica la țară. Ne cumpărăm câte o mașină pentru fiecare adult din casă, toate confortabile și cât mai rezistente la impact, ne batem pentru oferte la supermarketuri chiar dacă avem din fiecare deja acasă. Să mai luăm, că nu se știe când ai nevoie. Ne umplem listele virtuale cu prieteni pentru că networking-ul pare să ne facă bine.
Mulți oameni, dar nu avem de nevoie chiar de toți.
La primul strigăt de ajutor, cine credeți că va sări? Prietenul cu nr 4536 care nu te-a văzut în viața lui la față sau cel în care ai văzut binele, efortul, empatia, iubirea, aprecierea, respectul, bucuria, împlinirea că îți stă alături în momente dificile?
Da, este o mare calitate să știi să iei de la viață numai ceea ce ai nevoie. Din tristețe, bucuria experienței, din lacrimi, zâmbetul de după, din nefericire, libertatea de a pleca.
Cât suntem tineri, avem iluzia că putem lua totul cu noi în călătoria asta numită viață, că rezistăm și că totul ne face la un moment dat bine și că ne va aduce fericirea mult visată.
Abia când timpul începe să se scurgă, începem să realizăm că anii încep să se numere în număr de zâmbete cu copiii în parc, în număr de îmbrățișări ale persoanei iubite, în număr de vacanțe liniște împreună, în număr de cafele băute cu mama pe balcon, în număr de ventilări cu prietena cea mai bună.
Cu cât ne luăm mai multe la spinare pe drumul vieții, cu atât bătrânețile vor fi mai grele de trăit cărând lucruri inutile.
Cu cât vom alege numai cele trebuincioase, cu atât drumul ne va fi mai ușor de parcurs.
Astăzi, avem de toate și ne învățăm copiii să primească de toate.
Dar nu toate le sunt de folos! Iar ceea ce le va decide drumul în viață va fi surplusul și nevoia de și mai mult, când în realitate, suntem făcuți să avem nevoie de atât de puțin ca să fim fericiți.
Liniștea cu tine însuți, împlinirea că faci ceea ce îți place, recunoștința pentru lucrurile simple și bucuria pentru ziua de astăzi.
Zilele trecute, Beti nu-și amintea culorile curcubeului. Eu eram într-o discuție la telefon și am trimis-o la Andre, să o ajute. Doar că Andre i-a spus că nici el nu știe culorile pentru că nu avea chef de ea.
Beti s-a întors la mine, suspinând.
Moment când i-am spus:
– Te rog să-i transmiți lui Andre din partea mea să fie bun! Așa cum el va fi bun acum cu tine, și tu și cei din jur vor fi buni cu el pe viitor.
A fost suficient atât. Să-i amintesc că în el stă calitatea cea mai de preț cu care se naște orice ființă umană și că ceea ce oferim în viață, ni se întoarce la momentul oportun. În plus, este de neegalat sentimentul aprecierii și al meritului.
La final, din tot ceea ce avem, rămânem doar cu ceea ce am oferit din ceea ce avem.
Oamenii sunt ființe sociale, și oricât de mult ar dobândi pentru ei, în realitate, pe termen lung, totul se reduce la cum i-am ajutat pe cei din jur să le fie și lor bine. Fiecare în bucățica lui.
Degeaba ai bani, mâncare, vacanțe scumpe, mașini și case uriașe dacă sunt goale și nu ai prieteni cu care să împărătășești bucuria.
Zicala: Nu am nevoie de nimeni ca să fiu fericit e adevărată până în punctul în care realizezi că fericirea implică ȘI să-i ajuți pe cei din jur cu ce ai și cu ce poți.
Sunt prima dată fericit eu și apoi îi ajut și pe ceilalți, acesta este cursul firesc al vieții. Altfel, rămânem în veci ori o victimă, ori un salvator, dar niciodată în echilibru.
Știți care este dorința cea mai aprigă cu care se naște fiecare om de pe pământ?
Teama primordială este frica de moarte, iar dorința este nemurirea. Să nu moară niciodată.
Trăim vremuri extrem de darnice cu șansa de a ne împlini visul de a avea de toate.
Inclusiv să devenim nemuritori.
Doar că nu toate ne sunt de folos pentru a ne trăi nemurirea.
Ba din contră, istoria ne arată că e nevoie de atât de puțin ca să remâi nemuritor.
Doar să dai din puținul tău celor care au și mai puțin decât tine!
