-
Dincolo, cineva abia așteaptă să mă iubească
Aș vrea să vă pot spune astăzi o poveste cu un prinț și-o prințesă. Care s-au văzut, s-au iubit, iar apoi s-au căsătorit. Au făcut copii, toți așteptați și acceptați și pe care i-au educat în spiritul parentingului echilibrat și corect. Și-au ascultat inima și instinctul, copiii lor și-au urmat visele, au reușit în viață, iar azi au la rândul lor familii fericite. Până și soacrele se înțeleg perfect între ele. Și-am încălecat pe-o șa și v-am zis povestea așa. În viața reală, prințul e la muncă, iar prințesa se întreabă: oare mă mai iubește? Mi-aș fi dorit să fie povestea părinților mei. Sau a părinților, părinților mei. Iar eu…


