Tocmai ce-am scris despre proiecția vieții mele atunci când intru în criză. Dacă ai ratat articolul, îl poți lua de aici. După trei zile în care nu am scris nimic, ușița deschisă spre acceptarea greșelii (din articolul de mai sus) s-a transformat într-un ditamai uraganul venit peste mine, fără preaviz. Nu sunt o mamă perfectă. Aș vrea să fiu, aș vrea să fiu prima mamă perfectă de pe planeta asta! Sau a doua, una sau oricare dintre mamele perfecte. Dar nu sunt. Și trebuie să mi-o asum. Chiar dacă știu, cu cortexul meu prefrontal că nu există mame perfecte, trebuie să înțeleagă o dată și copilul din mine, adult acum,…