-
Cel mai simplu e să-i ajuți pe ceilalți
Când am descoperit, de curând, această credință a fost ca și cum am traversat o furtună de nisip și am ajuns într-o oază cu Dumnezeu așteptându-mă la masă. – Poftiți de luați loc, tocmai vi s-a reconfigurat viitorul. Cum vă simțiți? – Lovit de tren. Nu e ca și cum toată viața mea a fost despre a-i ajuta pe ceilalți. De la a încerca să cos balonul spart al prietenei mele bune pe când aveam 5 ani, până la a salva un copil sărac din mâinile unor bătăuși când eram într-a-ntâia, până la a le face temele la română colegilor într-a cincea, până la meseria pe care mi-am ales-o, de…
S-ar putea să-ți placă și
Ce viață! Iubesc această viață!
Vacanță în Grecia cu velierul
Minivacanța, agonie sau extaz?
-
Copiii noștri vor plăti mâine prețul rebeliunii noastre de azi
Fericirea a durat exact două săptămâni să-mi știu copiii la școală, unul învățând să scrie și nu la calculator, ci cu stiloul, dacă ne mai amintim ce înseamnă asta și celălalt, pregătindu-se conștiincios pentru examenul de intrare în clasa a V-a. Nu e ca și cum pregătitoarea și clasa a III-a n-au fost și ele schilodite ca un martir pe cruce fără milă. Speram la o fericire a revenirii la un normal în curs de creare. Un normal care nimeni nu știe exact cum arată, dar fiecare își dă cu părerea, încearcă să-și pună amprenta, să-l modeleze în funcție de propriile așteptări și idealuri, omițând cel mai important lucru: că…
-
Ce mare e vacanța mică!
Nu mai sunt la zi cu noutățile, dar s-au dat ceva locuri libere la spa-urile de recuperare pentru părinții care lucrează cu copiii acasă și nici ajutor în bunici nu au? Știu, numerele de bolnavi de Covid cresc, oamenii ba vor, ba nu vor să se vaccineze, nu mai îmi dau cu părerea că oricum e mereu aceeași: fiecare face ce vrea și ce consideră. Însă, chiar și așa, sunt mai mult decât convinsă că pe de o parte spitalele sunt pline de bolnavi de covid, iar peste câțiva ani vom îngroșa rândurile la cabinetele de psihiatrie și recuperare mentală. De copiii noștri, nici nu mai spun că mi-e și…
S-ar putea să-ți placă și
Din Porto, cu dragoste
Destin de mamă. Lansarea on line
Eu știu ce mi-ai zis când tocmai ai tăcut
-
Majoră, vaccinată și responsabilă social
Am scris articolul acesta mai mult pentru copiii mei, când o să le vină rândul să decidă în viață să nu uite că înainte de toate sunt ființe inteligente dotate cu minte și intuiție și ființe sociale, dotate cu responsabilitate. Și să-și amintească să le folosească în beneficiul lor și al celor din jur. ***** Când am decis să mă vaccinez anti – covid, nici prin cap nu mi-a trecut că lupta dintre cele două tabere pro și contra e mai dură decât Bătălia de la Termopile. Ce-i drept, nu mă mai uit la televizor de câțiva ani buni, iar știrile le citesc de pe o aplicație pe telefon…
-
Cum faci un român să se vaccineze
Sursa: de pe internet, traducerea îmi aparține Un medic trebuia să vaccineze contra Covid 19 un englez, un neamț, un american și un român. Medicul îi spune englezului: – Este rândul dumneavoastră să vă vaccinați. – Dar eu nu vreau să mă vaccinez! – Nu cred! Un cavaler acceptă întotdeauna să fie vaccinat! Iar englezul a acceptat. Apoi, medicul îi spune neamțului: – E rândul dumneavoastră să vă vaccinați. – Eu, nu, mulțumesc! – E un ordin! Iar neamțul a fost vaccinat. Apoi, medicul se duce către american: – Acum e dumneavoastră să vă vaccinați. – Eu? Nici că nu te gândești! – Cum dorești, dar vecinul dumneavoastră a…
-
Bărbatul la cumpărături, acest geniu neînțeles al ofertelor la detergenți
Un lucru care-mi place de nu mai pot și n-aș renunța la el decât cu prețul uscătorului din baie este acela de a merge la cumpărături. Dar nu de haine, încălțăminte și parfum, ci de mâncare și lucruri de casă. Adică Lidl, Cora, Metro, Selgros, Carrefour. E adevărat că-mi vine greu să-mi rezerv o zi de cumpărături, mi se pare că în locul timpului pierdut de a mă îmbrăca și de a mișca mașina din drum aș putea citi, scrie, aș călca hainele rămase în coș de acum 2 săptămâni, as putea chiar să șterg niște geamuri uitate și alea sau să-mi mai termin din treburile pentru birou. Dar odată…
-
Pandemia-ți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă
– Deschide ochii și vezi-ți bărbatul! a spus Pandemia când a bătut la ușă. – Păi ce să mai văd, că-l cunosc de 15 de ani! Tot habar nu are unde-i tomberonul de-mi vine să-i bag coșul pe gât! – Acum ai ocazia să-i faci o hartă…. O sun pe o prietenă zilele trecute și îmi spune că soțul ei face ceva de mâncare. Eu, sătulă până peste de cap să tot jonglez prin meniurile zilei, ba paste, ba carne de pui, ba porc, iar paste, iar ”oare ce mai fac mâine de mâncare?”, îmi apare un gând răzleț dar disperat: – Aș vrea și soțul meu să facă…
S-ar putea să-ți placă și
Lecția castelului de nisip
Fericiți copiii cu bunici la țară!
Mama soțului este aliata mea
-
Viața în pandemie, ca o vacanță acasă cu copiii după tine
Când am început să aud pentru prima dată îndemnul: trebuie să învățăm să trăim cu virusul acesta, nu m-am gândit niciodată că e vorba de a ne schimba complet ritmul vieții pentru a face loc haosului și imprevizibilului din viața noastră. Mi-am imaginat că ne vom întâlni mai des cu el pe stradă sau la serviciu, că va trebui să ne schimbăm comportamentul și obiceiurile purtând mască, ca într-o relație de cuplu, unde personalitatea fiecăruia este deja formată, dar ne mai dăm unul după celălalt ca să supraviețuim împreună. Da de unde? Că ăsta a venit peste noi și ne obligă să facem numai ce vrea el: să ne lăsăm…
-
Nu mi-e teamă de covid, cum mi-e teamă că o să-mi pierd mințile!
Săptămâna trecută, pentru prima dată-n viață, mi-am simțit creierul amorțit. Exact ca atunci când stai rău pe o mână și la un moment dat nu o mai simți, o miști dar tu nu simți nimic, așa am pățit eu cu creierul meu. Stăteam sprijinită de blatul de la bucătărie, privind aiurea-n largul camerei când au venit copiii să îmi ceară de mâncare iar eu mă uitam la ei, mă chinuiam să caut niște informații utile prin sertărașele creierului dar rezultatul era zero. Mă uitam tâmp la ei și nu-mi venea următoarea mișcare. Îmi amorțise creierul. Îmi tremura, nici o reacție. N-am să vă mint spunându-vă că nu m-a luat puțin…
S-ar putea să-ți placă și
Nici rutina nu mai e ce-a fost!
Tu ce fel de mamă ești?
Acolo unde mama nu mai merge niciodată singură
-
Dragostea în vremea măștii
Obișnuiesc din când în când să-l mai întreb pe Andre dacă și-a făcut vreo prietenă la școală. Sunt un pic din bunica sau unchiul acela din copilăria noastră care ne întreba: – Și, ai vreun iubit la școală? Iar noi ne rușinam și ne rămâneau cuvintele în gât. Sunt mai mult decât convinsă că sunt mulți dintre voi care consideră această întrebare nepotrivită, nelalocul ei. Dar fix aici stă plăcerea comunicării asertive și a schimbului de opinii. Că voi credeți una, eu cred alta și poate la un moment dat ne înțelegem și putem fi de acord cu părerea celuilalt. Și de nu, măcar să o acceptăm ca fiind a…
