Primele jocuri cu emoții le-am experimentat acum vreo 2 ani. Nu m-am trezit într-o dimineață, cu copilul plângând lângă mine spunându-mi: – Ceea ce mă va ajuta acum este un joc cu emoții. Ia să-mi cumpăr câteva. Nu, nici gând, cu toate că m-ar fi salvat în astfel de situații. Le-am primit cadou. Cum s-ar spune, cuiva i s-a făcut milă de mine și-a spus: – Trimite-i și doamnei cu părul măciucă niște jocuri, poate-și mai revine. Le-am primit un pic reticentă, că ăsta-i felul copilului rebel. Ce-s cu astea? Ce fac cu ele? La ce mă ajută? Ca apoi, să nu mă mai pot despărți de ele. Le-am luat…