-
Mi-aș dori să fiu ca ea!
Am spus-o de multe ori și voi continua s-o spun ca o rugăciune până în ultima zi a vieții mele că primim copiii de care avem nevoie. Și exact ca într-o superstiție, cu cât cred mai mult în asta, cu atât mi se confirmă mai mult că am dreptate. Una dintre cele mai mari dorințe din ultimii ani cu privire la mine, ca om dar mai ales ca părinte, a fost să fiu fermă cu copiii, să spun și să mă țin de cuvânt, nu cât în zona pozitivă a recompenselor că la asta sunt cea mai bună, cât în zona consecințelor, că aici mai am de lucru. Și ca…
-
Ce vei să te faci când vei fi mare?
– Taaaaaam, taaaaaaaaam, taaaaaaaam, taaaaaaaaaaaaaam începe telefonul să-mi cânte de dor, azi pe la 6.30. Mi-a fost tare somn zilele astea, astfel că trezitul la 5 mi s-a părut crimă cu premeditare pentru liniștea familiei noastre. Dacă mama-i odihnită Toată lumea-i fericită După 8 ore de somn, tot aș mai fi dormit câteva. Deci ăla de-a zis că ne trebuie doar 5 ore neîntrerupte de somn cred că nu avea copii și nici mâncare de făcut. Ce mai, era bărbat. Asta ca să nu folosim etichetele. Cu ochii lipiți ca la puii de pisică, am bâjbâit ușa de la dressing și am rămas proptită vreo 10 minute în fața dulapului…
