Prototipul băiatului la care visam când l-am întâlnit pe soțul meu acum mai bine de 15 ani, era brunet, înalt și neapărat trebuia să împărtășească aceleași gusturi muzicale ca și mine. Un fel de Enrique Iglesias combinat cu Guns’n’Roses, dacă mă întrebați pe mine acum. Când l-am văzut prima dată, mi-am zis din start: – Nu e atât de înalt cum vreau eu (şi nici GNR nu asculta), deci pas. Ca atunci când îți cumperi rochia de mireasă și vrei să fie perfectă. Nu îți place prima, nici a doua, te întorci la prima, parcă se așeza mai bine pe corp și tot așa, cauți, încerci până simți că aia…