Vă spuneam în puținele mele momente de luciditate și timp liber din perioada școlii on line, că unul dintre lucrurile care mă enervau cel mai rău era atunci când Andre își deschidea pe o jumătate de ecran lecția la română și pe cealaltă jumătate, juca nu-știu-ce-joc. Pentru că se plictisea, pentru că lui nu-i mai venea rândul, pentru că el a terminat deja și trebuia să-i aștepte și pe ceilalți, pentru că nu era competiție, nu primea atenție, nu era interacțiune, nu exista autoritatea profesorului, comunicarea era obturată de tehnologie, doamna învățătoare nu-l auzea, copiii vorbeau peste el așa încât, la un moment dat nici nu m-am mai putut supăra…