În fiecare zi mi-e dat să văd o mamă care-și lasă copilul plângând la grădiniță, o alta care-l trage de-o mână, un tată care-i promite diseară tabletă dacă mănâncă tot. Apoi sunt eu. Care petrec întreg timpul în care sunt cu Andre la fotbal, vorbind aproape încontinuu la telefon. În timpul zilei am timpul comprimat la maxim. Iar atunci când ajung cu el la fotbal parcă intru într-o oază de liniște în care pot să finalizez lucrurile începute la birou, reușesc să frunzăresc ce se mai scrie pe Facebook și chiar să citesc ceva articole interesante. Câteodată, plec în piața de lângă teren și mai fac ceva cumpărături. Copiii sunt…