Locuia odată într-un orășel frumos de munte o fetiță pe nume Mara. Tatăl ei pleca la muncă înainte ca ea să se trezească dimineața și se întorcea seara, târziu, apucând doar să-i spună: – Noapte bună, draga mea și s-o mângâie ușor pe păr. Mama ei lucra la spitalul din oraș. Avea grijă de oamenii bolnavi, pe unii îi hrănea, pe alții îi sprijinea. – Am program de oferit zâmbete, spunea ea în glumă, vorbind despre serviciul ei. Venea mai devreme-acasă. Avea de pregătit mâncare și de pus casa la punct. Mara o aștepta mereu, în fața casei sau la geam. Îi era dor și drag s-o vadă venind spre…