Este o zi frumoasă de primăvară. Păsărelele ciripesc, domnii se poartă la cămașă, iar doamnele tocmai au coborât densitatea ciorapilor de la 100 la 20. Vântul adie, eu găsesc loc de parcare. Nu strigă nici un portar după mine că am luat locul cuiva cu numele pe plăcuță, eu-mi fac cruce cu limba. Momentul nostru de conectare – Unde iei prânzul azi? mă întreabă el, într-un mesaj rapid pe Whatsapp. Câteodată simt că-mi citește gândurile. Sunt atât de lihnită de foame, încât cred că i-am transmis undele de foamete cruntă până hăt, departe, în cutia lui cu nimic și agenda plină cu treburi de responsabil-suprem-de-a-aduce-o-pâine-bună-pe-masă. Că de pus o pun…