E final de vacanță. A câta vacanță din viața mea, a câta de anul ăsta, nici eu nu mai știu. E final de vacanță, iar eu sunt epuizată. Nu de oboseală, ci de acest ceva care plutește mereu deasupra mea. Că aveam cândva un ritm și-acum nu mai e. Că aveam dimineți libere să lucrez, și-acum nu mai sunt. Că mă aveam pe mine, 8 ore pe zi, cu gândurile mele, cu împlinirea de a fi aproape – aproape de a reuși acel salt spectaculos și-acum nu mai e. Nu sunt obosită. Sunt epuizată să mă culc noaptea, sfârșită că nu am terminat tot ce mi-am propus. Că mai am…