Tantrumul cu râs
Tocmai ne-am întors după o zi întreagă de colindat un orășel portughez, Figueira da Foz.
Copiii sunt în transă de oboseală, eu sunt pe pilot automat. Mâncăm, baie și direct la somn.
– Noapte bună, copii!
– Noapte bunăăăă, se aude răspunsul lor în cor în stil cântat și semi-adevărat.
Eu meditez în singurătate, e momentul meu.
Din camera lor se aud râsete. Un fel de tantrum dar cu râsete. Beti nu se poate opri, Andre face glumă peste glumă.
– Haideți, copii, am zis să dormiți!
– Mâine, azi nu, răspunde Andre.
– Încearcă de azi!
– Nu cred că pot. Vino la noi, mă cheamă ei.
– Ce e? bag capul pe ușă.
– Mai râd un pic și gata, îmi zice Beti.
– Încearcă să te oprești acum, o rog eu.
– Nu pot, că simt veselie!
