Un alt fel de timp special. Soluție pentru momente liniștite în familie
Când am auzit prima dată de ideea de ”timp special” erau copiii mei mici. Urmam un curs de parenting, din acela în care te duci mai mult ca să îți confirme cineva că dacă vorbești singură prin casă, plângi la Cenușăreasa și pleci în Lidl ca să-ți speli creierul ești mai normală decât crezi.
Iar la cursul acela ni s-a spus că dacă ne vrem neuronii înapoi acasă de la Lidl e nevoie să stabilim un program de joacă cu copiii, numit ”timp special”.
Adică, o anumită perioadă de timp din zi, undeva de la 10-15 minute până la 30-40 în care să faci cu copilul ceea ce vrea el, în anumite condiții decente. Că dacă vrea să săriți cu parașuta, nu se pune.
Dar dacă vrea să joace Uno de 53426 ori, jucați. Și bătaie cu perne, și mâncat înghețată în oraș sau mers la cinema.
Ați înțeles, ideea e că în funcție de vârstă și regulile casei să îi dați posibilitatea copilului să decidă ce se întâmplă în acest timp special.
Sună bine, doar că, ce să vezi, pe mine nu m-a convins într-atât de mult încât să-mi intre în reflex acest concept.
L-am încercat de vreo câteva ori, a părut interesant dar nu s-a pliat pe programul meu stabilit intuitiv, după cum simt și-mi spune inima. Dar mai ales după câte oferte bagă la Lidl lunea și joia.
Însă, motivul principal a fost că nu am înțeles beneficiul lui pe termen lung. Că doar mă știți, sunt mama care își crește și educă copiii după principiul termenului lung.
Ce pot face acum ca să îmi pregătesc terenul pentru atunci când nu o să mai pot?
La momentul acela nu mi s-a răspuns la întrebare.
Dar astăzi, când copiii au crescut, îmi pot răspunde singură pentru că mi-ar fi fost de ajutor să fi avut deja creat obiceiul ”timpului special”.
Și acum, să vă spun ce a descoperit cercetătoarea din mine :)
Când copiii cresc, Fortnite, Puștiul Pericol, colegii, pisica și toate restul devin brusc mai interesante decât bătaia cu perne, Uno, înghețata, chiar și cinema-ul cu mama. Și-atunci ți-ai fi dorit să existe un program prestabilit de petrecut timp împreună. Lași Lidl-ul, lași hainele murdare pentru a doua zi, comanzi pizza, doar, doar apuci și tu câteva minute cu copilul tău.
– Ne jucăm și noi ceva?
– Acum, vrei, mami?
– Acum, dacă ai timp.
– Păi acum mă uit la ceva. Peste 15 minute? Uite, fă-ți o cafea și mai citește din cartea ta preferată. La mine s-ar putea să dureze mai mult.
Dar pe principiul niciodată nu e prea târziu să faci orice pentru copilul tău, mi-am zis că dacă tot am înțeles într-un final efectul acestui timp special, măcar acum să-l folosesc.
Așa că, am stabilit ca o dată la 2 zile, timp de 30 minute să avem timpul nostru împreună de joacă. Uneori e mai mult, alteori mai puțin, în funcție de activitate și de situație. Dar cel puțin există conceptul că e nevoie să ne întâlnim și să stăm împreună, dincolo de masa de seară unde ne adunăm cu toții fără excepție.
Însă, beneficiul cu adevărat revelator este acela că liniștește conștiința încărcată a mamei care la final de zi constată că iar s-a băgat în emailuri, treburi casnice și alte diverse și n-a stat un minut cu copilul. Și își promite că a doua zi va fi mai prezentă și a doua zi se întâmplă ca un coleg să se îmbolnăvească, ITP-ul la mașină să expire, nu mai este lapte și nici mâncare pentru pisică și trebuie merg la supermarket. Vine iar seara și realizezi că a mai trecut o zi și n-ai petrecut timp cu copilul. Și îți promiți din nou că mâine va fi diferit.
Dragii mei, timpul special nu e pentru copii, ci e mai mult pentru părinți.
Cât copiii sunt mici, timp special înseamnă că părintele reușește să smulgă câteva minute pentru el după ce a făcut tot ce a vrut copilul.
Când copiii sunt mari, timp special înseană că părintele reușește să smulgă câteva minute pentru copil, după ce a făcut tot ce-au vrut ceilalți.
Și indiferent de perspectivă, timpul special ar trebui să existe oricând, la orice vârstă, chiar și pentru copilul interior din noi.
Așa că, nu faceți rabat de la el!
Tuturora ne place să mâncăm o înghețată sau să ieșim la un film, la cinema!
