Timpul curge oricum, alege să curgă în favoarea ta
Când eram mică, la vreo 4 ani, visam să mă duc singură până la alimentară și înapoi, să iau pâine pe cartelă și să mă plimb prin Autoserivire.
Când am mai crescut, visam să mă fac și mai mare ca să mă duc tot singură în vizită la mătușa mea, în partea cealaltă de oraș.
Și când am crescut și mai mare și-am putut să iau și pâine pe cartelă și să-mi vizitez și rudele, am vrut să cresc și mai mare ca să plec la facultate și să fac numai ce vreau eu.
Apoi, la facultate am visat să mă angajez și tot așa, ca într-o cursă nebună, mereu cu un ceas stricat în buzunar. Ceasul care o lua mereu înainte.
Consumă-te în cantități mici, puțin câte puțin
Când am auzit asta, acum câteva luni, la o conferință, mi-am spus în minte:
– Păi și eu ce să mai fac acum, la vârsta mea, când bateria mi-e mai mult de jumătate consumată? Ar fi trebuit s-o știu dinainte, atunci ar fi făcut diferența, nu acum, am continuat să-mi reproșez.
Dar vedeți voi, când ești tânăr și te afunzi în izvorul din care curge timp, aparent, pe termen nelimitat este foarte greu să bei numai cât ai nevoie. Ca într-un deșert când dai peste o oază și oricât de mult ți-ar plăcea să-ți bagi capul sub apă și să bei pe săturate, cea mai isteață idee este s-o iei ușor, strop cu strop.
Asta cred că ar trebui să ne învățăm copiii, înainte de toate. Cum să folosească timpul în favoarea lor și nu cum să-l cheltuiască de dragul visurilor noastre.
Pentru că atunci când izvorul începe să sece, iar timpul să se scurgă precum apa de la conducta din Bacău, 3 zile da și 2 nu, te găsești alergând cu gălețile în mână căutând să bei și dintr-o baltă chioară dacă s-ar putea, doar-doar să mai apuci să termini cozonacul pentru Paște, casa aia mult visată sau proiectul la care lucrezi de-o viață.
Timpul este singura resursă limitată
Abia când am strâns în mine suficientă putere să cred că dacă pun pe pauză lucrurile care mă obosesc, dacă pun pe stop lucrurile care nu-mi aduc rezultatele așteptate și mă concentrez mai mult pe lucrurile care mă fac fericită și care-mi aduc bucurie, timpul a început să se dilate și să reușesc să fac atât de multe fără să simt că mă sfărâm la fiecare secundă.
Am renunțat la proiectul Cafeaua de la 10, despre care spuneam cu o săptămână înainte că aș muri fără el. Aparent n-am murit, ba chiar mi-a adus parțial, liniștea.
Apoi, a venit vacanța copiilor, am ales să plec o săptămână la Bacău fără să mă mai întreb de un milion de ori dacă ar muri cineva fără mine în București. N-a murit, pe testate.
Nici n-am scris, nici n-am citit și nici n-am murit. Ba din contră, cu cât m-am relaxat mai mult, cu cât am ieșit de sub corvoada lui ”trebuie să scriu”, ”trebuie să răspund la emailuri”, ” trebuie să rămân în București”, cu atât somnul a fost mai dulce, articolele s-au scris singure, iar pentru emailuri nu m-a sunat nimeni.
Timpul curge oricum, alege să curgă în favoarea ta
Știu, sună puțin filosofic, dar exact asta încerc să fac acum pentru copiii mei. Să-i învăț să facă câte un lucru pe rând. Să-l facă bine și consecvent. Să aibă răbdare cu ei și să-și ofere timp.
Știu, sună puțin idealistic în secolul vitezei. Totul e pe repede înainte, o cursă cu obstacole care trebuie mereu câștigată pentru a atinge nivelul următor. Cât (mai) avem timp.
Am renunțat în ultima lună să fac atâtea lucruri cât n-am renunțat în jumătate de viață. Și cu toate astea, am câștigat o nouă viață. Ca și cum o nouă treaptă s-a luminat în parcursul meu către vârful piramidei.
Nu știu ce va fi mâine, dar azi m-am ocupat exact de fericirea mea. Am stat cu copiii, am jucat Uno pe săturate, am ieșit cu rolele și m-a prins ora 1 noaptea scriind acest articol.
Mai trebuia să fac niște facturi, dar le las pentru săptămâna viitoare, să fac curat la pantofi, poate îmi fac timp mâine și cred că mai era ceva pe lista aia lungă, dar nu-mi mai amintesc acum nimic.
Sunt ocupată să mă simt extraordinar. Azi.
Gerd Altmann de la Pixabay„>Sursa foto
* Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.
** Cutia Pandorei, mi-am imaginat acest joc ca un prieten pe care nu îl avem lângă noi în momentul acela când ne-am dori, când am avea nevoie, să încurajeze femeile să se întâlnească mai des și să se ventileze, să aducă o vorbă bună în cuplu atunci când credem că nimic nu se mai poate face, să zâmbim și să ne amintim că nu suntem niciodată singure!
