Trei femei s-au întâlnit într-un bar. Despre ce vorbeau ele?

Weekend-ul trecut am profitat de faptul că soțul meu era plecat la Limanu să facă practica pentru a-și lua carnetul de conducător de barcă cu vele (sau cum s-o chema) și am plecat în club cu fetele.

Bună gluma, nu?

Bună gluma cu profitatul, că el chiar era plecat la Limanu și eu chiar am ajuns în club cu fetele.

Vorbind serios, planul era de mult făcut să ieșim noi adulții în club, iar pe copii să-i lăsăm acasă cu fata cea mare a unor prieteni. Da, e fain să ai copii mari și responsabili! Problema cu Limanu a apărut după, așa că, într-o familie aproape (în totalitate) inflexibilă mi-am continuat planul inițial: am fost la cină la Ambasada Portugaliei fără el și în club, tot fără el. Dar cel mai important, cu acordul lui.

Astfel, spre finalul zilei, după cină, poze și alte anunțuri ce privesc comunitatea portugheză, ne-am îndreptat cu toții spre E3 by Entourage. Nu am mai reușit să intrăm, căci discuția de la o țigară era atât de interesantă că am rămas lipiți vreo 3, poate 4 ore, de niște bănci cam incomode afară, într-o răcoare ploioasă, cu niște Baileys răsuflat în pahare.

Deci nici măcar nu știu ce muzică se ascultă și ce oameni frecventează o astfel de locație.

Cert este că discuția era în toi la masa celor 2 doamne și cu mine trei.  Și în zona domnilor se comenta mult, îmi puteam da seama doar din gesturi: probabil fotbal sau ultimele companii portugheze apărute pe piața din România.

Însă, despre ce credeți că vorbeau doamnele de le-a prins ora 2 dimineața și nici copii cu ele nu aveau?

• Despre bărbați? NU!
• Despre copii? Am ajuns și-acolo, în ultima jumătate de oră, dar NU.
• Despre alte femei? NU
• Despre pantofi, poșete, costume de baie? NU
• Despre sport, celulită, produse de înfrumusețare? NU
• Despre serviciu? NU
• Despre cărți? DA!

Două doamne și cu mine trei am vorbit atât amar de timp, într-un club destul de căutat și cunoscut în București, despre cărți.

Partea proastă a fost că, de departe, dintre toate, eu eram cea care citise cel mai puțin în ultima perioadă.

Ultima carte citită a fost Lecții de magie de Elizabeth Gilbert. Am reușit să o citesc în întregime acum mai bine de un an. În acest moment, am vreo 4 începute, dintre care 2 sunt de dezvoltare personală – pe care am început să le citesc din ce în ce mai greu, și alte 2 romane care sunt drăguțe, dar nu m-au prins.

E greu să găsești o carte interesantă, nu?

Sau sunt eu cea pretențioasă?

De la Saramago, la Coelho, de la Garcia Marques la Hawkins, au fost totuși câteva ore bune de discuții. De unde au timp fetele astea să citească atâtea cărți? m-am întrebat toată noaptea.

Au toate copii? Da, una 2, alta 3.

Se ocupă de copii? Ohooo da, una abia l-a dus pe cel mic, de 3 ani, la grădiniță, program scurt de acomodare. Cealaltă, când se întoarce de la serviciu și e cu copiii acasă face lămpi din hârtie creponată și aracet, pești din cartoane pe care le colorează împreună, joacă leapșa – eu nu știu cum se joacă, are zeci de jocuri, plastiline de nu știu câte culori. În fine, ați înțeles ideea. Are 3 copii și e foarte dedicată lor, după 10 ore de serviciu la firma pe care o administrează.

Au animale de companie? Da, câini, pisici, hamsteri, papagali, pești. Una crește și ceva roșii în balcon. Eu nu cresc nimic în afară de copii și un soț. Poate niște țânțari care se servesc gratis de sângele meu. Nu știu dacă se pune.

Au bone? Nu.

Au rude care le ajută? Nu, că sunt portugheze. Rudele sunt departe, rău.

Au femeie la curățenie? Nu.

Muncesc? Una da, cealaltă cu copilul dat la grădiniță program scurt, nu.

Au soț, muncesc soții lor? Da, unul chiar stă mai mult prin deplasare, decât acasă.

Iar toți copiii lor au activități extrașcolare: fotbal, karate, balet, dans.

– Și totuși, când mai au timp să citească?

Răspunsul e pe cât de frustrant pe atât de adevărat – aceste două doamne și fără trei cu mine, nu folosesc facebook.

Îl au, dar nu sunt active. Intră rar – spun ele, eu cred că nu intră mai deloc.

Folosesc telefonul strict pentru discuții. Restul timpului e despre ele și familie.

Citesc mult, mult. O carte pe săptămână, poate două, dacă e mai groasă.

Când citesc? Oricând, dar în special, seara.

Când eu scriu pe blog și stau pe Facebook, ele citesc.

Acum 3 zile mi-am cumpărat o carte nouă. Mi s-a mai mărit teancul de cărți de lângă pat cu încă una. Simțeam nevoia să citesc ceva viu, proaspăt, cu personaje cu care să mă identific. Am reușit să citesc un sfert. M-a captivat! M-a scos din tipicul subiectelor prea mult discutate pe Facebook legate de mămicie, de educație, de fotografii cu vacanțe și corpuri perfect lucrate. Dar și din poveștile interminabile cu lupi și capre.

Am citit un sfert din noua mea carte, pe nerăsuflate, despre două colege de școală: una, poate așa cum mi-ar fi plăcut să fiu eu, alta, ca fii-mea Beti. Identic în ambiție și încăpățânare!

Ele vor evolua și vor deveni adolescente apoi, adulte. Oare cum vor fi?

Pare o lume creată numai pentru mine, pe care doar eu am privilegiul de a o înțelege și descoperi.

Facebook-ul limitează, retează din rădăcini creativitatea și imaginația. Facebook dă dependență și îți controlează viața.

M-am hotărât să folosesc Facebook-ul atât cât aș bea o cafea. Oricât de mult mi-ar plăcea să mă înec într-un ocean de cafea și să fiu trează și activă, reușesc să mă opun instinctului primar. De ce nu aș face asta și cu Facebook-ul.

În schimb, voi avea mai mult timp pentru mine: să citesc, să dorm și să fiu mai relaxată. Orice ecran electronic transmite unde alfa care induce starea de ”adormire” și afectează, în timp, cortexul prefrontal responsabil de controlul comportamentelor, a instinctelor, organizare și planificare.

Azi, la somnul de prânz Andre m-a spus:

– Mami, nu prea mi-e somn. Aș vrea să răsfoiesc o carte și apoi să mă culc.

Părintele este exemplu pentru copil. Știu, o sintagmă pe care o auziți peste tot.

Cu toate astea, nici nu ne dăm seama că model suntem și în cele 5 minute în care stăm pe Facebook, țipăm la ei sau citim 3 pagini dintr-o carte captivantă.