Tu ce ai făcut astăzi pentru tine?

M-am trezit azi înainte de 6 ca să fac sport, ca să am așa mult doritul ”timp pentru mine”.

Tu ce ai făcut astăzi pentru tine?

Ăăăăăă, am băut cafea, ce-i drept pe stomacul gol pentru că trebuia duși copiii la școală. Am luat o gură dintr-o banană, iar restul a rămas pe masa din bucătărie, spunându-mi: o termin când mă întorc.

Trebuie să plecăm devreme din casă. Lângă noi se construiește un pod mare care blochează tot traficul de pe Centură, dar și de pe Autostrada Soarelui, așa că, generația părinților care speră că într-o zi copiii noștri vor trăi într-o țară cu străzi la standarde europene își trezesc copiii cu noaptea-n cap ca să facă 30 minute acolo unde ar putea ajunge-n 10.

Tu ce ai făcut astăzi pentru tine?

M-am întors după alte 30 de minute acasă, mi-am făcut cafeaua tare ca să-mi induc o stare de bine. Binele acela din casa părintească unde mama făcea cafea și tata povestea, glumind, despre amintiri din copilăria lui șugubață.

Cafeaua mea nu are amintiri, ci doar dureri de stomac de stres că am de băgat la spălat, am de lucru la birou, am de făcut mâncare diseară și nu am scos carnea din congelator, că la 14 trebuie să aduc copiii acasă și azi au înot și fotbal și multe teme.

E deja 10?

Dacă în 10 minute bag la spălat și în alte 10 scot hainele din uscător, în 15 minute pot scrie 2 emailuri, în alte 15 să dau două telefoane. S-a dus ora.

Și tu ce ai făcut azi pentru tine?

S-a făcut 11. Nu am băgat la spălat pentru că a apărut o urgență la birou. Nici hainele din uscător nu le-am scos. Uniforma nu-i călcată pe mâine, dar carnea din congelator ai scos-o?

NU! Am rezolvat, în schimb, 2 alte probleme majore.

Hai, acum să băgăm la spălat, scoate carnea, mașina de vase e și ea plină, ai uitat că te-a rugat soțul să-l ajuți cu niște acte, imprimanta s-a stricat, laptopul celui mare s-a ars, ai uitat să te ocupi și de asta, am scos hainele de la uscat, uniforma nu e călcată, ce-am uitat? Simt că am uitat ceva!

M-a sunat de la birou, am de rezolvat niște situații cu contabila, pe partea tehnică niște aparate nu transmit corespunzător, haine, uniformă, aparate, facturi, carne, copii, cafea, străzi aglomerate.

Am nevoie de un minut să mi le pun pe toate la loc.

Tu ce ai făcut azi pentru tine?

Știu sigur că nu am mâncat și mi-e foame. Dar nu mai pot mânca acum nimic. Am avut un minut pentru asta pe care l-am consumat organizându-mi haosul.

Cel puțin, le-am pus pe toate la loc. 13.30, trebuie să plec la școală, podul nu e terminat, străzile sunt iarăși pline, mă sună mama:

– Ce faci?

– Te sunt eu după aia, trebuie să plec urgent!

Am luat copiii, hainele se spală, vasele sunt la loc în dulap, chiuveta e plină cu castroanele copiilor de dimineață, bine că am scos carnea, abia aștept să ajung acasă să-mi fac o cafea.

E ora 14. Nu am mâncat nimic.

Găsesc restul de banană pe masa din bucătărie și mă satur.

Fac cafea din nou, amintirile cu tata povestind îmi trec ca o nălucă prin cap, nu am timp de asta. M-a căutat mama, o sun eu după aia.

– Copii, haideți la teme!

Mie nu-mi place matematica, eu nu vreau română, mi-am uitat penarul la școală, nu mai am cerneală!

– Pe vremea mea….de fapt, lasă! Ce să mai ”pe vremea mea”!

Îi iau în brațe pe fiecare.

Celui mare, cu româna, nu-i spun nimic. Îl strâng doar tare în brațe. Așa cum aș vrea să fiu și eu strânsă în brațe. Tare. Și atât.

– Mă mai poți ține mami, în brațe? mă întreabă el.

– Mamele pot orice pentru copiii lor! îi răspund eu și parcă prind puteri nebănuite. Și-l strâng și mai tare cu toate că mi-a crescut băiatul mare.

– Mă ajuți acolo unde nu știu? mă întreabă el.

– Te ajut, iubirea mea.

Dar eu știu că el nu are nevoie. El știe română. Dar nu-i place. Dar e important să simtă că se poate baza pe mine.

Apoi, o iau pe cea mică în brațe. Cu matematica. Copia mea fidelă, nu mi-au plăcut materiile reale și m-au frustrat mereu cifrele.

Îi amintesc, însă, cât de curajoasă a fost pe traseul din parcul de aventuri când a zis că nu poate, iar apoi și-a șters lacrimile și-a putut. Când îi era frică de întuneric, iar apoi s-a dus singură în baie și nu i s-a întâmplat nimic. Când a plecat Andre în cantonament și-a plâns crezând că viața ei nu mai are sens, dar a supraviețuit.

A prins puteri. Iar odată cu ea și eu. Că sunt curajoasă să mă trezesc înainte de 6 să fac sport. Pentru timpul cu mine. Că pot să bag la spălat, la uscat, să scot carnea, să fac mâncare, să ajut la teme, să ofer fiecărui copil în parte ce are nevoie, pe unul să-l ascult, celuilalt să-i vorbesc, să rezolv treburi la birou și s-o sun pe mama când stau în coloană pe podul în costrucție.

Tu ce-ai făcut azi pentru tine?

Am stat cu mine. Copiii și-au făcut temele singuri, iar eu am mâncat, mi-am făcut un ceai și mi-am luat 15 minute ca să mă bucur de îmbrățișările copiilor pe care încă le mai port în suflet, să stau cu gândurile mele și să mă apreciez pentru că m-am putut opri ca să mă văd.

Cu toate cele un milion de lucruri neterminate și toate cele 5 încheiate cu succes.

Căci cele dintâi îmi crează visurile, iar cele din final mă ajută să le împlinesc!