Ziua în care am făcut liniște

Așa cum există ziua de post, ziua în care am făcut curat în casă, ziua în care am iubit și ziua în care ne-am despărțit, ziua în care am devenit mame sau bunici, ar trebui să existe și

Ziua în care am făcut liniște

Ziua aceea în care nu vorbim cu cei din jur, nu sunăm pe nimeni, nu răspundem la telefon.

Ziua aceea în care ne conectăm cu noi, cu gândurile noastre, cu emoțiile noastre. Cu ceea ce ne dorim, ceea ce ne place sau de ce anume vrem să scăpăm.

Așa cum casa are nevoie de timpul nostru ca să fie curățată și corpul de timpul nostru ca să se facă bine, copiii de timpul nostru ca să fie educați, iar prietenii de timpul nostru ca să fie ascultați, și noi avem nevoie de timpul nostru ca să ne vindecăm.

Ziua în care am făcut liniște

Nu e o zi întreagă așa cum nici luna de miere nu e o lună întreagă. Sunt câteva ore dimineața după ce am dus copiii la școală, sunt câteva ore seara după ce i-am culcat, sunt câteva ore în parc numai pentru noi, singuri, sunt câteva clipe cât am ieșit să bem cafeaua pe terasă.

Sau e o zi întreagă când avem curajul să ne scoatem la o întâlnim cu noi înșine, să ne ascultăm durerile, să râdem de împliniri, să ne luăm în brațe în suferință și să ne batem pe umeri în clipele de curaj.

Întâlnirea cu noi e cea mai grea.

De aceea, preferăm mai degrabă să facem curat în casă decât să ne bem cafeaua în liniște, cu noi înșine.

Imaginați-vă că înăuntrul vostru se găsește prietenul vostru cel mai bun.

Poate a avut o zi grea, poate a avut o bucurie și nici n-a apucat să o conștientizeze la valoarea ei reală, poate un copil a luat nota maximă la examen sau în sfârșit, a primit mărirea aceea de salariu pentru care s-a spetit tot anul.

Iar voi mai degrabă vedeți praful de pe raft decât să vă opriți și să-l luați în brațe.