Cum a fost la Petrecerea mamelor care își fac timp pentru ele – mai 2024

Petrecerea mamelor care îşi fac timp pentru ele este un concept Dina şi Monica, prin care împreună reuşim să dăm mai departe ceea ce numim noi stare de bine împreună, cu încredere şi acceptare a tuturora în unicitatea noastră! 

Întâlnirea din luna mai a fost pe cât de interesantă, pe atât de confirmatoare pentru mine, cel puțin, că uneori, ca să nu zic de cele mai multe ori, tot ceea ce primim ca informație din exterior are nevoie de filtrare, verificare, analiză înainte să fie pusă în aplicare în viața noastră, așa, direct, doar pentru că avem nevoie disperată de o soluție și oricine ne poate salva.

În realitate, numai noi ne putem salva.

În luna mai am vorbit despre frumusețea care vine din interior către exterior și am avut-o invitată pe dna doctor Gianina Manea, medic primar dermatovenerolog și nutriționist care dincolo că se ocupă de tot ceea ce ține de frumusețea noastră pe exterior, de data aceasta ne-a oferit informații prețioase despre cum să ne purtăm cu grijă de interiorul nostru.

Primul lucru foarte important de menționat este acela că nu întotdeauna trebuie să ne ascultăm corpul, așa cum auzim peste tot în jurul nostru. Lucru, de altfel, pe care îl spun și eu, de foarte multe ori, în întâlnirile mele de Human Design și n-am să vă ascund că îmi crește inima de bucurie și împlinire că sunt medici care confirmă aceste aspecte.

Explicația medicală este că atunci când fizicul nostru a fost obișnuit cu comportamente nesănătoase de-a lungul timpului, limbajul cu care ne comunică este unul distorsionat și atunci, dacă maturi fiind, ne ascultăm corpul, ei bine, riscăm să luăm cărări nesănătoase care ne duc la probleme ce țin pe deoparte, de aspectul nostru fizic: neîncrederea în el și ulterior facem alegeri care ne fac să arătăm disproporționat, iar pe de altă parte, de sănătatea noastră interioară: cum ar fi diversele probleme de sănătate.

În limbajul meu Human Design, acesta este Centrul splenic nedefinit, centrul fizic care, la unii dintre noi, nu se naște cu conștiința supraviețuirii și a siguranței zilei de mâine. Și atunci, dezvoltăm un limbaj bazat pe frică și pe alegeri care nu ne fac bine pe termen lung. Plus dependențe de oameni și obiceiuri nesănătoase.

Doamna doctor ne recomandă să ne detașăm de ceea ce ne spune mintea care ”traduce” limbajul distorsionat al fizicului în alegeri nesănătoase.

Eu încurajez mereu să fim puțin mai deștepți ca mintea noastră, să ne transformăm în acel al treilea ochi, un ochi 3D care se află deasupra noastră și care are imaginea de ansamblu, și să ne rescriem programul de funcționare.

Cum putem face asta?

  1. Aproximativ 2 ore de soare pe zi sau vitamina D, la recomandarea medicului
  2. Bem apă, minim 2l. Eu beau multă apă pentru că m-am obligat să beau apă. Natural, corpul meu nu cere apă, cere cafea :) Însă, m-am obișnuit să umblu cu sticla de 1 l de apă oriunde mă duc și uite așa, ușor ușor, am ajuns la minim 2 l de apă pe zi. Iar dacă vă amințiți de la întâlnirea anterioară, dacă apa este și călduță, cu atât mai bine.
  3. Somn. Știu, unii o să se încrunte aici, dar credeți-mă pe cuvânt de capricorn cu capricorn în toate formele posibile care traduce orice prin muncă și treabă multă, că dacă eu am reușit să mă culc la 10 e pentru că se poate. Și pentru că am văzut în ce mă transform când nu dorm.
  4. Respirăm. Pe asta am să mi-o scriu în frunte. Oricât de banal sună, noi nu respirăm normal. Noi respirăm în stres și anxietate. Respirăm ca să nu murim, nu respirăm ca să ne relaxăm și să trăim. Respirația sănătoasă este conștientă, rară și ne aduce în momentul prezent. Împreună cu cele de mai sus.
  5. Folosim produse cât mai naturale pentru piele și corp, care ne oferă o senzație de stare de bine și relaxare.

Iar eu aș mai adăuga, să alegem să comunicăm cu oameni blânzi, încrezători, care ne ajută să ne ridice frecvența, starea de bine fără nici un efort extraordinar. Oameni cu care relația curge și nu este mai mereu înfundată precum o chiuvetă veche și necurățată.

Iar ca o mângâiere caldă pe creștet, Cornelia Pană, zâna bună care ne aduce cadourile minunate de la Nala Cosmetics ne-a povestit cât de important este să ne acceptăm frumusețea în toate formele ei pentru că ea niciodată nu se reduce doar la cum arătăm fizic, ci e parte integrantă de cum ne simțim pe interior, cât de în echilibru suntem cu emoțiile și încrederea a cine suntem și mai puțin, a ce facem.

Iar ca un sigiliu a celor spuse, Cornelia a oferit cadou comunității, cartea: Atlasul frumuseții de Mihaela Noroc pe care v-o recomand din suflet pentru conectarea cu frumusețea noastră interioară.

Chiar a fost o întâlnire plină de informații prețioase, care ne-a împământenit și ne-a adus în ceea ce suntem și putem.

Și pentru că toate la noi au un sens, s-au strâns multe, multe fete în zodia Taur, cele aducătoare de frumusețe și stare de bine împreună! Așa că le-am sărbătorit într-un mare grup de prietene cu un super tort de la partenerul nostru  Prajitura din Natura.

Alături de noi ne-au fost și de data aceasta: EisbergNALADistrict 24Green TeaPrajitura din Natura pentru care le mulțumim din inimă!
Alături de Monica, vă așteptăm la următoarea petrecere din data de 20 iunie.

By

Share!