Copiii sunt ce e mai bun pe lumea asta
Acum câteva săptămâni am petrecut împreună cu o familie de prieteni un weekend în afara casei.
Noi cu cei doi copii relativ mici ne-am pregătit cu jocuri, mâncare, gustări, fructe, haine de 3 feluri de ziceai c-am plecat o săptămână în holospațiu și nu doar pentru o noapte, 200 km mai la sud de București.
Prietenii noștri au venit cu copilul adolescent și toate exercițiile de relaxare și coborâre în undele alfa realizate cu succes.
Pe drum, copiii noștri au mâncat, au dansat, s-au certat de la o jucărie, apoi două, au împrăștiat covrigii, unul a plâns după sticla de apă, celălalt i-a ascuns-o, iar au dansat, s-au împăcat, și-apoi, după 50 de km de rugăciuni în gând și cruci cu limba a dat Domnul și-au adormit.
La ei în mașină, cu căștile pe urechi, adolescentul a trecut în revistă tot repertoriul generației lui, cântând în gura mare în timp ce părinții își vorbeau relaxați din ochi:
– Copiii sunt ce e mai bun pe lumea asta.
Am ajuns la destinație, copiii noștri erau super încântați de locație, s-au apucat de alergat și noi după ei cu un chef nebun de stat pe bancă cu cafeaua în brațe.
În paralel, prietenii noștri încercau să descifreze figura posomorâtă a adolescentului: îți place? Nu-ți place? Ai nevoie de ceva? Vrei să te lăsăm în pace?
– E ok.
– Copiii sunt ce e mai bun pe lumea asta.
La masa de seară noi am fi mâncat și-un câine mort, iar copiii noștri aproape că adormeau cu capetele pe masă.
La ei, friptura nu era bună, ciorba nu se mănâncă seara, cartofii au grăsimi, orezul nu e sănătos, salate nu aveau, aș vrea să mănânc ceva dar nu știu ce, mai bine nu mănânc nimic.
– Ești sigur?
– Da.
După 20 de minute:
– Vreau și eu ceva de mâncare,mi-e foame!
– Copiii sunt ce e mai bun pe lumea asta.
Se așterne noaptea, eu sunt prima care adoarme cu copiii. Apoi, rând pe rând toată lumea merge la somn. În depărtare se aude un adolescent zdrăngănind o chitară. 2 acorduri, 3 pauză. Ce bine era dacă ar fi fost liniște!
– Copiii sunt ce e mai bun pe lumea asta.
Dimineața cafeaua nu e tare, pâinea are coajă, cerealele nu sunt bune, afară-i frig, ba cald, soarele strălucește, ba nu, mergem la cumpărături, vin cu voi că nu știu ce vreau de mâncare.
– Ești bine?
– Da.
– Pari trist…
– N-am chef de vorbă.
– Te pot ajuta?
– Păi dacă sunt bine, cu ce să mă ajuți?
– Copiii sunt ce e mai bun pe lumea asta.
Ai mei se ceartă de la Ipad. Că unul a stat cu 3 minute mai mult, că celălalt oricum nu se uită, de fapt Ipad-ul e al meu și nu se mai uită nimeni.
– Haideți să jucăm Uno!
– Uno, daaaa!
La ei discuția e despre el care ori n-a primit suficiente jucării când era mic, ori că trebuia să le împartă cu soră-sa mai mare și nu era corect. Că n-a avut haine frumoase, nu a mers în tabere și nici play station n-a primit.
– Copiii sunt ce e mai bun pe lumea asta, îl aud ușor în dreapta mea pe ta-su în timp ce maică-sa îi trece în revistă tot ce-a primit, amintindu-i cât de mult îl iubește.
– Ce spui acolo?
– Copiii sunt ce e mai bun pe lumea asta. Nu putem să ne supărăm pe ei. Doar să-i ascultăm și să ne facem că-i înțelegem. O să fie bine.
– O să fiu bine la 30 ani, se aude glasul lui răspicat.
– Păi mai ai o grămadă de ani până atunci, încep eu să fac calcule în cap. Vreo 13….
Iar gândul îmi zboară la ai mei cu care încă mai pot să mă înțeleg. Când ei vor avea 30, eu o să am….
– Copiii sunt ce e mai bun pe lumea asta.
