Dacă ar fi să definesc printr-un singur cuvânt întâlnirea din luna martie a mamelor care își fac timp pentru ele, acesta este:
FIRESC.
E un sentiment pe care nu l-am avut de multe ori, uneori mi-e și frică să îl primesc pentru că se simte atât de bine încât bucata aceea încă condiționată din minte se întreabă:
Oare, chiar merit asta? Merit să-mi fie așa bine? Merit tot ce mi-am dorit? Chiar e posibil?
Da, este! V-o spun cu mâna pe inimă că atunci când îți dorești cu adevărat ceva nu există să nu se întâmple. Nu există.
Joi a fost despre roluri. Rolul meu și rolul Monicăi. A fost despre dorința mea de a avea o întâlnire numai ca între fete și Monica m-a ajutat să mi se îndeplinească. A fost despre relația dintre mine și Monica, o relație foarte muncită, în continuă dezvoltare care s-a așezat pe făgașul potrivit în contextul unui vis pe care amândouă l-am avut: această întâlnire între mame.
Și, Doamne, cât de bine s-a simțit! Să primești în inimă confirmarea că ești pe drumul tău, în viața ta, în rolul tău!
Luna aceasta am sărbătorit FEMEIA!
De multe ori, rolurile de mamă, profesionistă, fiică, stăpână a casei ocupă intreg timpul, încât femeia din interior parcă rămâne închisă în dulapul cu mături. În acest context, am invitat toate femeile care au ales să fie alături de noi să o facă pe Cenușăreasa să strălucească și să o aducă la lumină pe Femeia din spatele tuturor rolurilor.
Cu ajutorul metodei ESPERE, o metodă extrem de frumoasă și blândă, pe care eu o folosesc de multe ori în consultațiile mele de Human Design și a cărei trainer în curs de formare este Monica, am pus în practică tipurile d erelații de care ne înconjurăm, care mai de care mai provocatoare și mai plină de așteptări și moduri de gestionare pentru a ne aduce în echilibrul personal.
Monica este din povestea ESPERE. Nici nu cred că ar fi putut fi cineva mai potrivit grupului care să-și potrivească în așa formă cuvintele ca să ne ajungă la inimă și apoi, în minte ca să aplicăm, mai departe la noi acasă.
Așadar, de la Monica citire și ESPERE, pentru o relație sănătoasă:
- poziționați-vă în jumătatea voastră de relație
- hrăniți relația: cuvinte de apreciere, feedback constructiv, folosind mereu cuvântul eu: eu cred, eu simt.
- închideți relația acolo unde este cazul tot din jumătatea voastră de relație. Nu toate relațiile trebuie să trăiască, dar emoțiile, da.
Și cum teoria e degeaba dacă nu aplicăm și practica, Monica ne-a făcut un exercițiu după care și astăzine bucurăm de recompensa lui.
Am făcut exercițiul Ascultării active a femeii din noi și ne-am întrebat:
Ce-și dorește femeia din mine cu adevărat?
N-a fost un exercițiu simplu.
A trebuit să dăm straturi, straturi deoparte să vedem nu doar ceea ce ne dorim, dar și dacă vrem cu adevărat ceea ce credem noi că ne dorim.
A fost un moment tare relaxant și emoționant să o regăsești pe femeia de cele mai multe ori abandonată din noi și să o iei în brațe, să se simtă văzută.
Las aici și melodia pe care am făcut acest exercițiu minunat, poate vă dați voie să-l faceți și voi, acasă:
Una peste alta, mie dorința mi s-a îndeplinit și sunt tare fericită.
La final, ca să avem o ancoră de care să ne prindem ori de câte ori ne fură peisajul, am creat, la alegere, cercei sau brățări, acest simbol al feminității care să ne țină flacăra și iubitrea de femeia din noi, aprinsă.
În acest spațiu atât de minunat, am sărbătorit și fetele din zodia Pești, am avut un tort absolut delicios, sănătos, de la Prăjitura din Natură.
Ne-au fost alături cu cadouri și inima deschisă, Eisberg România, NALA Natural Cosmetics, Joa by Catwork cărora le mulțumim din inimă!
Alături de Monica, vă așteptăm împreună la următoarea întâlnire care va avea loc în data de 18 martie la o ediție despre frumusețe la care vom sărbători Berbecii și un Taur de aprilie ca să ne dea ritmul planetei Venus, respectiv, Monica!
Vă așteptăm cu drag!