Sfânta zi de mers la cumpărături

De când cu ridichea, păstârnacul și cu detergentul mi-am promis în gând, la început timid, apoi din ce în ce mai serios, în fiecare seară la culcare visam la asta, iar apoi a doua zi visul părea din ce în ce mai aproape de realizare, îmi bătea inima nebunește doar la gândul că după două săptămâni voi merge, în final, eu, în persoană, la cumpărături.
Mirosul mașinii prăfuite lăsată în stradă și necondusă de atâta vreme, liniștea din creierul meu fără copii prin preajmă, parcarea cu spatele, semafoarele, aerul brizat, radioul, toate îmi provocau o senzație de încântare și împlinire cum numai într-un spa din Maldive mi s-a mai întâmplat.

La început nu i-am spus nimic soțului obsedat de dezinfectant și ultra protectiv pe timp de invazie de viruși. Mi-am dedicat timpul să lucrez la plan. Eu, dezorganizarea în persoană, mi-am făcut un plan!

Am început cu lista. Azi un lucru, mâine două, la final de săptămână știam exact de ce am nevoie să mă duc la Lidl.

Libertate, libertate, LI-BER-TA-TE!!!

Apoi, pasul doi, am creat o ambuscadă care să se finalizeze cu concluzia că eu și numai eu puteam merge să aduc provizii în casă.

– Am nevoie de un anumit tip de unt pe care numai eu știu de unde să-l iau și oricum, îmi este foarte greu să-ți explic unde îl găsești că nici eu nu știu. E din produsele nou apărute. Parțial adevărat. Apoi, am nevoie de niște fructe speciale pentru tortul lui Beti, nici măcar eu nu știu ce vreau, că trebuie să văd la fața locului ce se potrivește mai bine. Semi-parțial adevărat. Am nevoie de niște carne anume pentru pastele copiilor, niște brânzeturi pe care tu nu le cunoști decât atunci când le mănânci, deci, trebuie să mă duc eu neapărat.

– De ce să riști tu când pot să mă duc eu?

– Pentru că am nevoie să ies din casă, să cumpăr lucrurile pe care le folosesc EU în bucătărie și pentru că nu vrei o nevastă dusă cu pluta, da? Și nu mă supăra că am terminat discuția. Uite, mi-am făcut și mască! îi arăt eu una făcută din 2 foi de șervețele umede cum am văzut la niște chinezi pe internet care mi-au făcut, apoi, urticarie toată noaptea.

– Oricum, nu că n-ai fi un pic….

A venit și sfânta zi să merg la cumpărături.

Ce emoție! Am stat 20 de minute în fața șifonierului să-mi aleg hainele. Nici nu mai știam ce anotimp e afară. A trecut primăvara? A venit vara? Ultima dată ieșisem în ghete și geacă groasă. Am zâmbit tâmp în oglindă, mi-am pus cercei și-am găsit în cutia aia din baie unde nu caut niciodată niște măști chirurgicale de când aveam bebeluși în casă.

A știut destinul unde mă trimite!

Mi-am pus masca și-am realizat că e păcat de fond de ten că nu mi se vedeau decât ochii. Mi-am luat și perechea de mănuși de menaj și-am plecat fericită spre Lidl.

Am intrat emoționată ca la Starea Civilă acum 10 ani. Motiv pentru care am luat încă de la intrare un buchet frumos de lalele roz cu galben. Apoi, m-am plimbat prin galantare așa cum mă plimbam printre palmieri în luna de miere din Punta Cana. Roșii, castraveți, salată, pulpe de rață, somon la reducere, unt sărat și 3 tipuri de brânză. După o oră mi-am amintit că aveam o listă făcută. O scot cu greu din buzunar că mănușile sunt groase și simțul tactil zero și mi-am dat seama că am în coș fix 2 lucruri de pe ea. Restul sunt alea de la categoria ”mai văd eu ce e nevoie la fața locului”. Am mai dat o tură, am mai umplut și jumătatea cealaltă de căruț, la o nouă verificare mai lipseau 5 lucruri de pe listă. Dar mi-am luat, în schimb, un set de tăiat tort, că e ziua lui Beti și mama are nevoie de cadou, un tocător cu picioare ca să servesc musafirii după ce trece coronavirusul, niște furculițe în miniatură pentru desert, iar dacă e să mor totuși acum fără să mă mai bucur de ele, măcar să mor fericită.

Voi vă dați seama că era posibil să nu mai ies din casă alte 2-3 săptămâni?

Acum ori niciodată!

La casă am început să fac glume cu casiera. Sunt nevorbită de zile întregi, iar când am început să-i spun că mă așteaptă copiii cu bunătățuri acasă ca pe Capra cu trei iezi, că sigur Creangă n-a zis nimic de țap că se știa de atunci că tot mama știe unde-i untul cu sare și iarba grasă de păscut, am înțeles cât de disperată sunt de interacțiune socială.

Am băgat de 2 ori codul la card greșit, de când nu l-am mai folosit se înțelege, mi-am cerut scuze celor din spate dar nimeni n-a schițat nici un gest.

Eu sper ca lumea să-și revină rapid după pandemia asta, că eu dacă nu mai am cu cine râde s-a dus pe pustiu buna mea dispoziție.

M-am întors acasă fericită, am scos totul din sacoșe și în timp ce soțul meu se spăla conștiincios pe mâini ca medicul după operație, mă întreabă:

– Ce săpun e ăsta?

– Unul de la Lidl.

– Nu face nimic, nu dezinfectează, se uită el urât.

Așa începe la toată lumea planul de ieșit din casă.

***Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

Woman photo created by teksomolika – www.freepik.com„>Sursa foto