3 lucruri care-mi fac viața mai ușoară după 35 ani

Vă mai amintiți de pe vremea când cheia de la ușă era bijuterie de pus la gât și covoarele erau persan, cum se intra în curățenie generală înainte de Paște sau de Crăciun?

Scotea mama toate covoarele, perdelele, muta mobila și căram apă cu găleata de la parter că n-avea apa presiune la Bacău. Nici acum n-are. Dar măcar azi o aflu de pe Facebook.

2 săptămâni ne schimbam cu lumina închisă că n-aveam perdele la geamuri, și mirosea casa a plastic de la linoleum-ul cărămiziu din balcon. Apoi, ca prin minune, după 14 zile de chin și Golgotă, se lumina casa și stele cădeau de pe cer.

Puteam și noi să deschidem lumina fără să ne mai vadă vecinii umblând prin casă.

Așa și eu după ce-mi fac manichiura

Parcă prind viață după ce-am spălat 3 tigăi și oala de la orez iar manichiura mea rămâne intactă. După ce-mi prind degetele în ușa de la frigider, oja mea să nu sară. Când îmi trag ciorapii pe mine cu simț de răspundere, că-s 100 den și tot nu-mi rămâne amprenta lor pe unghii.

Pot să arăt ca Yeti, dacă manichiura arată bine sub mănuși de lână merinos, eu-s fericită.

Până când îmi pică oja semipermanentă de pe unghii și observ uimită c-am rămas fără ele, undeva în ultimele 6 luni de uz intens.

După 35 de ani, când B-urile din organism dispar mai ceva ca bomboanele din pomul de Crăciun, mai avem fix o speranță și de restul caramele.

 

 

Și nu uitați: sharing is mai mult decât caring! E un fel de cea mai bună prăjitură din copilăria ta primită cadou, pe neașteptate!

 

***Despre cartea care te binedispune în vacanța de primăvară-vară și să sperăm că nu și de toamnă: ”Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana  Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)

Share This Story!

One Comment

  1. Dana Mihail 06/05/2019 at 05:51 - Reply

    BIO sculpture gel, 3 săptămâni manichiura perfecta, unghii sănătoase

Leave A Comment