Chucky tocmai a intrat în casă și umblă dezlegată prin sufragerie

Nu mă uit la filme horror, dar dacă aș regiza unul, sigur va fi despre o jucărie oprită din buton, dar care vorbește în miezul nopții.

Știți când vine cutremurul, așa pe nepregătite?

Dormi liniștit în patul tău, ai dat drumul la căldură, plapuma e călduță și molicică, visezi că ești pe o câmpie care miroase a verde și proaspăt și în tăcerea nopții, se aude brusc o voce de copil, dintr-un loc nedefinit din casă:

– Yellow, yellow!

Te trezești deja mort, cum zice-o vorbă din popor. Abia scoți de sub plapumă doi ochi mari și-nfricoșați în timp ce te gândești cu groază:

– Cât valorează viața mea? Să mă duc să văd despre ce este vorba sau mai bine mă rog la Dumnezeu să treacă?

– Yellow, yellow! Play with me! se aude în continuare vocea subțire a copilului.

Mori de teroare pe bucățele pentru că Chucky tocmai a intrat în casa ta și umblă dezlegată prin sufragerie.

Am un gând de a-i da un brânci domnului fornăitor de lângă mine ca să împărtășim la unanim aceleași emoții. La bine și la greu, parcă așa era, nu?

Norocul lui e că s-a făcut liniște. Un moment bun să mă ridic și să văd cine-a fost. Un moment și mai bun să stau sub plapumă și să mă întorc la câmpia mea verde cu aer răcoros. Și să mă rog să fi fost doar un vis.

Cutremurul a trecut, toată lumea se întoarce la viețile lor

Copiii sunt la școală și într-o liniște demnă de-un schit de călugări, lucrez. Sunt atât de concentrată că nu văd nimic în jurul meu, sunt doar eu cu ideea pusă la microscop, pentru disecare.

– Yellow, yellow, se aude brusc în dreapta mea Chucky.

Dacă sufeream de incontinență sau beam mai multe cafele de dimineață, sigur făceam baltă sub scaun.

Am rămas statuie, cu o teamă supranaturală de a-mi întoarce capul spre drepta. Mi-a rămas gândul suspendat de un neuron. Ceilalți au fugit care încotro, în timp ce inima nici nu știu sigur dacă stătea moartă sau bătea undeva în afara ființei mele.

Pentru o fracțiune de secundă am crezut că e un copil de-al meu pe scări. Deci, un fel de Chucky cu fața copilul meu chemându-mă să mă joc:

– Play with me!

– Copiii sunt la școală, copiii sunt la școală, copiii sunt la școală, încerc să scot creierul din șocul produs.

Cu greu întorc capul în dreapta. Nimic. Mă uit mai bine. Mi-e frică să mă ridic. Teoretic e zi afară, nu are ce să fie așa grav. Dar frica m-a înlemnit pe scaun.

Iar a tăcut. Am scăpat?

– Yellow, yellow!

Iau mătura și mă ridic curajoasă spre colțul întunecat al camerei.

O caracatiță închisă din buton vorbește cu mine.

– Play with me!

Sursa foto