-
Spune, da’ spune, ceva!
Una dintre temele care m-a intrigat foarte mult în ceea ce privește relațiile mele cu cei din jur, cu părinții, dar mai ales cu copiii a fost modul de comunicare. Ani de zile am studiat problema, am făcut cursuri, am creat cursuri de comunicare asertivă, am predat în stânga și-n dreapta tema comunicării, foarte puțini știu totuși despre asta, tocmai, că vedeți?, în ciuda faptului că se spune despre mine că vorbesc mult, la bază nu comunic atât de mult. Dacă o întrebați pe mama despre cât vorbeam eu când eram mică, o să vă spună că aproape nu știa că locuiesc în aceeași casă. Vorbeam puțin, spre deloc. Dacă…
-
O traumă ici, o traumă colo
Am fost prin parc zilele trecute, iar fără să vreau, ca să nu credeți că mă transform în vreo babă din aia care trage cu urechea la ușa copiilor, din două în două mame am tot auzit cuvântul traumă. – Vorbește cu el să nu-l traumatizezi! se auzea lângă tiroliană. – Lasă-l să-ți arate ce vrea să facă, să nu-l traumatizezi mai rău! se discuta lângă leagănul din colț. – Nu mai țipa la el că-l traumatizezi! se supăra o mămică pe bicicletă. Noroc că parcul e plin de copaci, e și o apă cu pescari, bănci, mulți copii, unii joacă fotbal, alții tenis, că altfel aș fi crezut că…
-
Visul meu devine realitate (III) – Teama simțită la nivel visceral e drumul către vindecare
Lumea se împarte în oameni care recunosc că-i doare și ceilalți care par de neatins. Dar în clipele noastre cele mai intime, în momentele cele mai adânci în care avem curaj să ne ascultăm și să ne observăm cu ochii plânși și sufletul rupt în bucăți ne dăm seama că numai înfruntându-ți demonii poți ascede spre TINE. Cel fără de teamă și împlinit! Săptămâna trecută am fost pe fundul oceanului. Fundul acela întunecos, unde razele soarelui nu mai bat, peștii nu mai ajung, plantele nu mai cresc. Nu mă întrebați de ce, că nu o să știu cum să încep. A fost un cumul de emoție că m-am văzut cu…
-
Abia așteptăm să treacă timpul să ne iasă lucrurile ca apoi să ne plângem că nu avem timp să ne bucurăm de ele
Da, trăim în secolul vitezei, azi avem un telefon de ultimă generație, peste un an apare altul și mai sofisticat, azi mi-am cumpărat ultimul model de mașină, la anul deja e vechi. Putem merge astăzi oriunde ne poartă gândul, iar lumea înstărită își poate cumpăra deja pământ pe Lună. Timpul curge diferit ca acum zeci de ani, când eram copii și ne juca în fața blocului până se înnopta afară. Azi, copiii noștri aleargă în tandem cu noi ba să se ridice în două picioare mai repede, ba să facă pipi la oliță, ba să citească înaintea tuturora, ba la tenis, ba la fotbal, ba la înot. Suntem duși de…
S-ar putea să-ți placă și
În zilele noastre nu mai poți da nici o palmă copilului
”Comunicarea care pe care”
Prețul de a fi cel mai bun
-
Comunismul e mai mult decât a nu avea. Comunismul e despre frică și dezumanizare de care azi, încă, nu suntem salvați.
– Doamne-ajută, să nu ne oprească nimeni! Tata a făcut o cruce mare și a pornit motorul. Eu și cu soră-mea stăm în spate, pe bancheta sub care clipocește motorina în canistre. Miroase a speranță și a teamă soră cu moartea. – Să faceți și voi, copii o cruce, să nu ne oprească nimeni, ne îndeamnă tata. Aveam 5 ani când tata mă lua în aventurile lui de a face rost de mâncare. Carne, unt, lapte, ulei. Știa că dacă îl va opri miliția și-l va prinde cu motorina luată de pe piața neagră va face pușcărie. Însă, dacă mă vedea și pe mine li s-ar fi făcut milă, și-ar…
-
Chucky tocmai a intrat în casă și umblă dezlegată prin sufragerie
Nu mă uit la filme horror, dar dacă aș regiza unul, sigur va fi despre o jucărie oprită din buton, dar care vorbește în miezul nopții. Știți când vine cutremurul, așa pe nepregătite? Dormi liniștit în patul tău, ai dat drumul la căldură, plapuma e călduță și molicică, visezi că ești pe o câmpie care miroase a verde și proaspăt și în tăcerea nopții, se aude brusc o voce de copil, dintr-un loc nedefinit din casă: – Yellow, yellow! Te trezești deja mort, cum zice-o vorbă din popor. Abia scoți de sub plapumă doi ochi mari și-nfricoșați în timp ce te gândești cu groază: – Cât valorează viața mea? Să…
-
Copilul anxios, rezultat al amenințării și condiționării
Dacă mă irită ceva rău de tot în educația unui copil, atât de rău încât să mă doară stomacul, este să aud cum este amenințat un copil. – Ionică, dacă nu asculți, nu mai mergi la plajă! – Gigel, dacă nu mănânci, nu primești desert! – Mihaela, dacă nu dormi, nu te iau la petrecere! – Iuliana, dacă nu faci ce zic eu, rămâi acasă! – Marinică, dacă nu o pupi pe doamna, data viitoare nu mai vii în parc. – Tudorică, dacă nu zici mulțumesc, nu-ți mai citesc povestea diseară. Ar putea exista ceva mai odios decât chestia asta? Da! Glumele adulților pe seama copiilor: – Nu-i așa că…
-
Înfruntă-ți frica și vei crește copii puternici!
Legenda spune că atunci când mama a aflat că are iar, fată nu a plâns dar nici prea bine nu i-a căzut. Mai mult sau mai puțin conștient, mamele își proiectează atât temerile cât și așteptările în copii. Își doresc să fie băiați, că aparent, genul masculin are viața mai ușoară. Nu știu din ce film se trage că mie mi se pare extrem de relativă treaba asta cu ”viață ușoară”/ ”viață grea”. Eu n-aș putea să fac ceea ce face soțul meu la birou, nici într-un milion de ani, iar asta face să pară greu. Dar nici ce fac eu nu e tocmai simplu, iar el sigur n-ar face-o…
-
Teama la copii îi face mai puternici și mai încrezători
Când avea Andre vreo 3 ani, și Beti numai 1, am trecut printr-o perioadă foarte grea, poate cea mai complicată de până acum. Abia ne mutasem într-o casă nouă, schimbasem grădinița, colegii și ambientul. Eu eram atentă la activitățile de la grădiniță, căutam o creșă pentru Beti, încercam să mă acomodez cu distanțele și cu un nou program de lucru. Oricât de atentă am încercat să fiu la nevoile copiilor, tot am trecut cu vederea unele lucruri extrem de importante. Lupul, chipul fricii și al întunericului ”Dacă nu ți-e teamă de mușcătura unui crocodil înseamnă că nu ești viu. – Copile, nu poți scăpa de frică. N-ai nici cum s-o…
-
Mi-e frică
E aproape 12 noaptea când scriu acest articol. Copiii dorm sus, fiecare în camera lui. Cris e plecat din țară, pentru o săptămână. Eu scriu în bucătărie, într-o lumină semi difuză pentru că mă enervează niște furnici care noaptea se transformă în niște zburătoare extrem de sâcâitoare și încep să bâzâie în jurul luminii de la lustră. Ascult radio, muzica calmă de creat și/sau de iubit. Ridic capul din calculator. Parcă o aud pe Beti plângând. Nu ar fi de mirare, Beti și la 3 ani se trezește noaptea, cerând diverse: pipi, apă, în brațe. Da, e Beti, plânge. Mă duc la ea, cred că se speriase că dormea buștean…
